Autor: hulubei laura

Românca omorâtă de un rechin zilele trecute, în timp ce se afla în concediu în Egipt, era din Suceava. Este vorba o angajată a Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava, Roxana Donisan. Aceasta se afla în concediu în stațiunea egipteană Hurghada. Atacul rechinului a avut loc pe aceeași plajă de la Marea Roșie unde a fost atacată și cealaltă femeie care a murit, o austriacă în vârstă de 68 de ani. În cursul zilei de ieri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, la data de 3 iulie a.c., de către agentul unei…

Read More

CFR Călători măreşte preţurile la biletele de tren de la 1 iulie, astfel că o călătorie Bucureşti – Constanţa, de exemplu, la clasa a 2-a, va costa 67 de lei cu IR, de la 55,7 lei, iar până la Braşov 54 de lei, de la 44,7 lei, potrivit unui comunicat postat pe site-ul companiei. „CFR Călători informează că, începând cu data de 1 iulie 2022, vor fi puse în aplicare prevederile Ordinului Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii (OMT) nr. 548 din 25 mai 2022 privind aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători. Măsura vine în sprijinul redresării…

Read More

PSD Iași continuă procesul de reformare a organizației municipale. Chiar dacă urmează perioada concediilor de vară, social-democrații din municipiul Iași sunt preocupați să continue reconstrucția organizației, în baza principiilor statutare, în vederea convocării Conferinței de alegeri, cel mai târziu în toamna acestui an.   Organizația municipală traversează un amplu proces de reorganizare. „Așa cum a anunțat în februarie și președintele Marcel Ciolacu, în contextul rezultatelor modeste, începând cu alegerile europarlamentare din 2019, organizația municipală traversează un amplu proces de reorganizare. În cele aproape 4 luni de la acel moment am reușit să așezăm lucrurile pe făgașul normal. Am pornit de jos,…

Read More

11 vagoane, din compunerea unui tren privat de marfă, au deraiat. Circulația feroviară pe ruta Pașcani – Iași este întreruptă între stațiile Sârca – Podu Iloaiei. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că circulația feroviară este întreruptă pe relația Pașcani – Iași, din cauza deraierii, între stațiile Sârca – Podu Iloaiei, a 11 vagoane din compunerea unui tren privat de marfă. Trenul aparține operatorului de transport feroviar de marfă GFR și circula pe relația Port Constanța – Cristești-Jijia. Din garnitură, care avea în compunere 32 de vagoane goale, au deraiat 11 vagoane pe firul II de circulație,…

Read More

A folosit banii din subvenții pentru vacanțe! Procurorii DNA anunță că Mircea Drăghici, fostul trezorier al PSD și fost deputat social-democrat, aflat în detenție, și-a recunoscut vinovăția într-un dosar privind subvențiile pentru partid. Procurorii precizează că au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției, punctând că Drăghici este acuzat de utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate, în formă continuată și delapidare, în formă continuată. Conform comunicatului, în acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: ″În perioada 10 aprilie 2017 – 22 mai 2018, Drăghici Mircea Gheorghe,…

Read More

O femeie din Iași a fost surprinsă cum își făcea nevoile în plină stradă. Incidentul a fost filmat de către un bărbat care a observat-o în timp ce statea în mașină. În cursul zilei de miercuri, 29 iunie 2022, un bărbat care stătea în mașină a surprins o femeie care își făcea nevoile în plină stradă. Bărbatul nu a ezitat să o filmeze și să încarce videoclipul pe TikTok. In videoclip se poate observa cum femeia nu are nicio jenă. Chiar în momentul în care își facea nevoile, foarte mulți oameni treceau prin acea zonă, mai ales că se afla…

Read More

Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență care permite amânarea plății ratelor bancare pentru o perioadă de nouă luni, măsură de care vor beneficia atât persoanele fizice, cât și firmele ce întâmpină greutăți cauzate de creșterea generalizată a prețurilor. Românii vor putea să-si amâne ratele pentru maxim 9 luni, de la 1 iulie, dacă dovedesc că faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut veniturile nu au crescut, însă au crescut cheltuielile au crescut cu 25%. Pot beneficia de această masură cei care nu au avut întârzieri cu plata ratelor în ultimele 6 luni. Amânarea ratelor la bănci. Condiții pentru persoanele fizice – să…

Read More

Două noi cazuri de variola maimuței au fost diagnosticate în România, au anunțat miercuri autoritățile. Cei doi pacienți sunt bărbați cu vârste de 25 de ani și 42 de ani. Amândoi sunt din București. Potrivit autorităţilor sanitare, cei doi pacienți au o stare de sănătate bună și se află în izolare la domiciliu. Unul dintre bărbați este contact direct cu un alt pacient diagnosticat cu variola maimuței. Până în acest moment, în România au fost diagnosticaţi cu variola maimuței 11 pacienţi. Primul caz de variola maimuței în România, confirmat pe 13 iunie 2022 Primul caz de variola maimuței în România a…

Read More

Judecătorii au decis: Elena Udrea rămâne în închisoare pentru a executa sentința de 6 ani de închisoare din dosarul Gala Bute. Astfel, pe timpul judecării recursului în casație, fostul ministru rămâne în închisoare, la Penitenciarul Târgșor. Decizia a fost luată în urmă cu scurt timp de magistrații de la Instanța Supremă. Este decizia momentului în completul format din 5 judecători. Aceștia au respins cererea formulată de avocații Elenei Udrea cu privire la suspendarea pedepsei de închisoare. „Respinge cererea formulată de recurenta condamnată Udrea Elena Gabriela privind suspendarea executării deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2019 pronunţată de Completul…

Read More

Ce nu este bine să faci de Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel 2022, conform tradițiilor și obiceiurilor. Ce trebuie să dai de pomană pentru sporul casei pe 29 iunie, atunci când se sărbătoresc cei doi sfinți importanți la români. Așadar, ce ai de făcut mâine pentru ca totul să îți meargă bine în restul anului care a mai rămas, vezi în rândurile de mai jos. Pe data de 29 iunie, în fiecare an, Biserica îi prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Tradițiile și obiceiurile din moși-strămoși îți arată ce nu este bine să faci de Sfinții Petru și Pavel 2022. Conform…

Read More