Autor: hulubei laura

Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ se va redeschide miercuri şi pentru pacienţii non-COVID-19, a anunţat preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene. ‘După mai bine de un an de când a fost declarat spital suport COVID, cu o mică întrerupere, cel mai mare spital din judeţ revine la destinaţia iniţială. Deşi am trimis în mai multe rânduri adrese la ministerul de resort, cerând ca în spitalul din Piatra Neamţ să poată fi trataţi şi pacienţii cronici şi urgenţele medicale, guvernanţii s-au trezit abia în al 12-lea ceas. Mă bucur că a scăzut semnificativ numărul de pacienţi infectaţi cu SARS CoV-2 şi putem…

Read More

Din anul 2006 conduce unul dintre cele mai importante Inspectorate Județene de Jandarmi din țară. Este povestea de succes a colonelului Mircea Tulică care a reușit în toți acești ani să ofere siguranță pe întreg teritoriu al județului, să participle la misiuni în situații de urgență și să ia parte la cele mai importante evenimente ale Iașului, unde a asigurat protecția oamenilor de stat și să asigure ordine în cazul protestelor. https://youtu.be/dmMrpjsX-SE https://youtu.be/XnsIV6Pm3XQ

Read More

A supraviețuit miraculos după ce a fost înghițit de o balenă! Un bărbat din Massachusetts a trecut printr-o experiență terifiantă după ce a fost înghițit de o balenă de aproximativ 27 tone. Acesta a povestit că nu credea ca o sa mai scape cu viață și s-a gândit doar la familia sa. Balena l-ar fi confundat cu mancare pe scafandrul de 45 de ani, încercând să-l înghită. Inițial, bărbatul a crezut ca este atacat de un rechin, dar apoi a observat că maniferul nu are dinți.  ,,Am simțit această umflătură uriașă, apoi totul s-a întunecat”, a explicat Michael, care a…

Read More

Cu o experienta de peste 14 de ani in producerea usilor (infiintata in 2007 ), fabrica ESTET Doors Technologies, este una dintre cele mai cunoscute si apreciate fabrici de usi de interior si exterior din Rusia. Astăzi, ESTET are peste 350 magazine oficiale si mii de puncte de vanzare, deshise în peste 15 tari printre care, Rusia, SUA, Belarus, Moldova, Ucraina, Egipt Kazahstan, Azerbaidjan, Kirgizstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Georgia. În 2020, ESTET, a decis sa aduca usile de interior si usile de exterior in România, sub marca Estet Doors (depozitul central si showroomul sunt situate in Iasi, Soseaua Iasi-Tomesti, nr.13). În…

Read More

Un autoturism care se deplasa pe drumul naţional DN 29D, pe raza comunei Dăneşti, a luat foc, luni dimineaţa, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu. Potrivit acesteia, şoferul a ieşit înainte ca maşina să fie cuprinsă de flăcări. Un autoturism a luat foc pe DN 29D Conducătorul auto a văzut că iese fum de la motor şi a avut prezenţa de spirit să oprească şi să iasă din maşină. În scurt timp, flăcările au cuprins întregul autoturism, deşi proprietarul a încercat să oprească extinderea incendiului folosind stingătorul auto. Ajunşi la faţa…

Read More

Un ieșean ar fi încercat să comercializeze comprimate MDMA. La data de 12 iunie 2021, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, au efectuat o acțiune de prindere în flagrant delict a unei persoane, în timp ce ar fi încercat să comercializeze 18 comprimate MDMA. Ulterior, în urma verificărilor, au fost descoperite, disimulate într-un termos, alte 106 comprimate MDMA. La aceeași dată, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară, în urma căreia au fost produse vegetal susceptibile a fi cannabis, un tocător pe care se observau urme de materie vegetală și un cântar…

Read More