Autor: hulubei laura

Vechimea în muncă poate fi cumpărată doar în cazul pensionării pentru limită de vârstă. Noua lege privind cumpărarea de vechime în muncă se aplică doar în cazul pensionării pentru limită de vârstă, nu și pentru pensionarea anticipată, a declarat luni preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu. El a precizat că oamenii nu pot cumpăra ani-vechime doar ca să iasă mai devreme la pensie. „Dacă vă uitaţi foarte atent pe actul normativ, respectiv pe Ordonanţa 163/2020, care reglementează această cumpărare de vechime retroactivă, se specifică foarte clar că această cumpărare de vechime este valabilă numai pentru pensia de limită…

Read More

Guvernul britanic închide ușa imigranților UE. Cu o zi înaintea expirării termenului până la care cetăţenii comunitari ce doresc să rămână în Regatul Unit pot solicita primirea rezidenţei în această ţară, mesajul guvernului de la Londra este clar: locurile de muncă slab calificate vor trebui să fie acoperite de acum înainte cu lucrători britanici, nu cu imigranţi comunitari, deşi există sectoare, precum HoReCa sau cel al transporturilor, care acuză o lipsă acută de forţă de muncă, relatează marţi agenţia EFE. Într-un interviu acordat acestei agenţii, secretarul de stat însărcinat cu imigraţia în Ministerul de Interne britanic, Kevin Foster, a exclus posibilitatea…

Read More

Pfizer evaluează siguranţa unei a treia doze. Compania Pfizer a anunțat că efectuează în prezent un studiu de evaluare a siguranţei unei a treia doze de vaccin anti-Covid, care ar putea să fie eficientă împotriva variantei Delta, tulpină ce se transmite de două ori mai rapid. Doze de vaccin Pfizer anti-COVID-19. Foto: Profimedia Images Potrivit directorului general al Pfizer din Spania, Sergio Rodriguez, citat de agenţia EFE, compania desfăşoară studii asupra tuturor variantelor coronavirusului SARS-CoV-2 care apar, „de la cele iniţiale şi până la cele care au apărut mai târziu”. În prezent se află în desfăşurare un studiu asupra variantei…

Read More

De mâine va fi activat portalul de unde se vor putea obține certificatele digitale UE privind COVID (așa numitul pașaport COVID), anunță Serviciul de Telecomunicații Speciale. Obținerea certificatului se face prin parcurgerea câtorva pași în cadrul platformei și este gratuită, mai precizează STS, adăugând că documentul poate fi folosit la ieșirea din țară, atât în format digital, pe telefon, cât și printat. Portalul https://certificat-covid.gov.ro va fi lansat joi, 1 iulie, anunță STS într-un comunicat, menționând că pe această platformă „cetățenii români sau străini își pot genera certificatele digitale UE privind COVID”. Cei care vor dori un certificat pentru a călători în siguranță…

Read More

Călugăr condamnat pentru părăsirea locului accidentului. Un călugăr al mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Sibiu a fost condamnat după ce a părăsit locul unui accident rutier. În primă instanţă, acesta a fost condamnat cu suspendare, judecătorii luând în calcul faptul că incidentul fusese unul minor, iar inculpatul nu făcuse eforturi de a ascunde producerea lui. Accidentul a avut loc în octombrie 2017, când Octavian Scalco plecase din Ţigănaşi spre Iaşi la volanul unui Audi A4. Avea ca pasageri în maşină două femei, fiecare cu câte o fetiţă, pe care urma să le transporte la spital. Într-o curbă deosebit de periculoasă…

Read More

Arestat pentru 30 de zile după ce şi-a ameninţat soţia. Un ieşean în vârstă de 60 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce şi-a ameninţat soţia şi a încălcat un ordin de protecţie. Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Rurală Miroslava efectuează cercetări în legătură cu un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecţie. „Investigaţiile efectuate până la această dată arată că bărbatul şi-ar fi ameninţat soţia. La data de 28 iunie, bărbatul a fost condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză a…

Read More

Un nou spectacol marca AKAdemy Talents! Cu ocazia implinirii a patru ani de activitate AKAdemy Talents, vocile copiilor talentati au rasunat peste intreg Adventure Nativa Park, oferind un spectacol de exceptie care a impresionat profund parintii si copiii din public. Unii sunt obisnuiti deja cu scena, altii sunt la prima aparitie, dar s-au descurcat de minune. https://youtu.be/g1hFKW_riUM

Read More

Mobilizare impresionanata de forte pe raza comunei Dagata! Aproape 100 de sateni, politisti din doua judete – Iasi si Neamt, pompieri si membri ai unui club de offroad au cautat o fetita de 8 ani disparuta in prima zi a saptamanii la ora 10 de la casa parintilor din satul Piscul Rusului. https://youtu.be/GNVyCfh6MBc

Read More

Un vis ce devine realitate! Si in acest an preotul misionar Dan Damaschin le ofera copiilor din familii defavorizate sansa de a vedea marea alaturi de el.Aproape 250 de suflete il vor urma pe parintele Damaschin. Timp de o saptamana, de pe 22 august, copiii isi vor petrece vacanta in Mamaia Nord. https://youtu.be/N_8_CsGNNRQ

Read More

2.000 de volume au ajuns în doua scoli din judetul Iasi si 3.000 vor ajunge pâna la finalul anului în alte trei unitati de învatamânt, în cadrul unui amplu proiect de reînnoire a bibliotecilor scolare de la sate, initiat de catre Asociatia ACVO în parteneriat cu Amazon Development Center Iasi si Biblioteca Centrala Universitara „Mihai Eminescu”. https://youtu.be/Zovv_QkR7LU

Read More