Autor: hulubei laura

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au deschis un dosar penal în legătură cu organizarea grevei de către salariaţii de la Societatea de Transport Bucureşti (STB). Oficiali ai Parchetului au declarat pentru Agerpres că a fost deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări in rem, cu privire la declararea grevei de către organizatori cu încălcarea prevederilor legale, respectiv a art.191 din Legea 62/2011. Ancheta a fost demarată în urma unei sesizări primite de la Brigada de Poliţie pentru Transportul Public. Joi dimineaţă, şoferii de pe autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din Capitală au declanşat o grevă generală,…

Read More

Procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava, au trimis în judecată un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Vatra Dornei, acuzat de fapte grave la viața sexuală, respectiv pornografie infantilă (trei infracțiuni) și act sexual cu un minor. În urma perchezițiilor din vara anului trecut, polițiștii au ridicat de la domiciliul și de la locul de muncă al inculpatului, Sergiu Mursa, toate dispozitivele gen calculator, laptop sau telefoane mobile. O adevărată arhivă cu imagini pornografice Au fost identificate în total 147 fotografii cu caracter pornografic cu minori. Anchetatorii…

Read More

Un bărbat a fost călcat de o maşină în parcarea unui supermarket din Alba Iulia, iar cumplitul accident a fost filmat de o cameră de supraveghere. Scene teribile în parcarea unui supermarket din Alba Iulia. Un bătrân de 81 de ani a fost lovit de o maşină, iar totul a fost filmat de o cameră de supraveghere. Pe imagini se poate observa cum pietonul merge prin parcare, în timp ce şoferul pleacă de pe loc şi încearcă să vireze la stânga, fără să îl observe pe bărbatul care mergea prin parcare. Şoferul susţine că l-a orbit soarele şi nu a văzut omul…

Read More

Accident grav în județul Satu Mare. Un bărbat de 35 de ani a murit pe loc în timp ce era tras pe zăpadă de mașina unui prieten. Alte două tinere au fost rănite grav. Totul s-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 00.00, pe drumul forestier „Brada”, situat în extravilanul localității Negrești Oaș, în zona „Luna Șes” Potrivit informațiilor PresaSM, un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din Negrești-Oaș, aflat la volanul unui Mercedes, înmatriculat în Franța, a tractat trei persoane pe un colac tubby și o cameră auto, respectiv un bărbat în vârstă de 35 de ani,…

Read More

Un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din judeţ, a avut parte de o moarte cumplită după ce a fost atacat de câţiva câini. Tragedia a avut loc, în noaptea de luni spre marţi, pe un teren agricol de la marginea satului Broscăuți. În apropierea unei locuinţe erau nişte câini legaţi, în afara curţii, însă, lanţurile acestora erau foarte lungi. Când a trecut pe acolo, bărbatul a fost muşcat, iar de frică, acesta a luat-o la fugă pe câmp în neştire, încercând să scape de animalele care îl atacaseră. Din cauza terenului care era denivelat, fiind arat, la un…

Read More

Adela, poliţista care s-a împuşcat în baia gării din Strehaia, cu pistolul din dotare, avea 25 de ani şi era căsătorită de numai câteva luni tot cu un polițist. Tânăra suferea de ceva timp de depresie, iar apropiații ar fi încercat să o ajute, însă în zadar. Unul dintre prietenii fetei a făcut mărturii despre mesajul de adio pe care i l-a transmis soțului. Adela i-ar fi dat un mesaj lui Sorin, soțului ei, și i-a spus cât de mult îl iubește și că îi pare rău că trebuie să facă acest gest, dar nu are încotro. După, ea și-a…

Read More

Transportul public de suprafață în București este paralizat, joi dimineață, din cauza unei greve a angajaților STB. Autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele STB nu circulă joi dimineaţă în Capitală, iar asta a dus la o majorare a tarifelor pentru curse în aplicaţiile de ride-sharing precum Bolt sau Uber. Supărarea angajaților STB vizavi de salarii, condițiile de muncă și actuala conducere a făcut ca preţul curselor Uber şi Bolt să crească foarte mult în această dimineaţă, cererea fiind una mai mare ca de obicei.  ”Spor la bani, băieți”, și-au urat șoferii de Uber și Bolt, joi dimineață, pe un grup privat de…

Read More

Angajații Societății de Transport București au intrat joi dimineață în grevă spontană, după acțiunea de protest de miercuri. Așadar, transportul public de suprafață este paralizat complet. Se anunță o zi de coșmar în Capitală. Șoferii de autobuze, trolee și vatmanii au oprit lucrul după negocierile eșuate de ieri. La depoul Bucureștii Noi a venit cu noaptea în cap chiar directorul general al societății care s-a rugat de oameni să iasă pe traseu. Degeaba însă.  ”Rugămintea mea e următoarea: Ieșiți pe traseu, pentru că nu vreau să fiți manipulați. Credeți-mă, o să aveți parte de toate drepturile!” Așa au decurs discuțiile…

Read More

Doi tineri au fost filmați în timp ce făceau sex oral în toaleta Liceului Economic „Alexandru Ioan Cuza” din Piatra-Neamț. Inspectorul Școlar General, Mihai Obreja, ne-a declarat că după raportul pe care îl va primi de la directorul școlii, la nivelul Inspectoratului se vor hotărî ce măsuri vor fi luate. „M-a informat directoarea liceului. I-am cerut să facă un raport pe care îl vom primi în cursul zilei de astăzi și imediat vom lua măsuri.” – ne-a declarat prof. Mihai Obreja. Potrivit acestuia, dacă cei doi sunt elevi ai școlii, ei riscă să fie exmatriculați pentru astfel de fapte. Totodată, polițiștii…

Read More

Poliţista care s-a împuşcat în baia gării din Strehaia, cu pistolul din dotare, avea 25 de ani şi era căsătorită de numai câteva luni. Adela Loredana avea 25 de ani şi era agent de poliţie, ajutor de şef de post la Poliţia Transporturi Strehaia. Tânăra din Filiaşi era căsătorită de numai câteva luni, respectiv din septembrie 2021, atunci când şi-a oficializat relaţia cu iubitul ei, tot poliţist. În această dimineaţă, tânăra şi-a pus capăt zilelor, cu pistolul din dotare, în baia gării din Strehaia, din motive încă necunoscute. Potrivit unor surse, însă, tânăra ar fi avut anumite certuri în familie. „La data…

Read More