Autor: admin

Toți ieșenii care vor dori să se vaccineze antigripal în această toamnă, campania fiind declarată oficial începută de pe 1 octombrie, vor trebui să facă o vizită la farmacie, iar o parte dintre ei vor beneficia de ser în mod gratuit. Modificarea din luna iulie a contractului-cadru a schimbat și felul în care sunt distribuite vaccinurile antigripale. Astfel, statul român nu va mai face achiziții masive și apoi distribuție prin Direcțiile de Sănătate Publică, ci va oferi rețete compensate sau gratuite pentru persoanele aflate în grupele de risc, pentru ca ei să își procure, de la orice farmacie doresc, serul.…

Read More

Compania de Transport Public (CTP) va majora preţul biletelor de călătorie cu până la 20%. O decizie în acest sens a fost deja adoptată de conducerea operatorului de transport, dar este necesar şi acordul Consiliului Local Iaşi. „Majorările sunt în cazul biletelor, nu şi a abonamentelor. Estimăm o creştere a vânzărilor directe de bilete cu până la 15%”, ne-a declarat ieri directorul CTP, Cristian Stoica. Creşterile de tarife afectează şi traseele metropolitane. Care sunt noile tarife ale CTP Pe raza municipiului Iaşi, preţul unei călătorii cu mijloacele CTP va fi 3,5 lei faţă de 3 lei, iar tichetul cu două…

Read More

O tragedie a fost evitată la limită în Dorohoi, unde, după o ceartă conjugală, o femeie a sărit de la etajul 1 al apartamentului apoi a suferit şi un accident rutier, potrivit DorohoiNews. Incident grav în Dorohoi, în noaptea de joi spre vineri. După o ceartă conjugală, o femeie a sărit de la geamul apartamentului, apoi s-a urcat la volan, însă a pierdut controlul maşinii şi s-a răsturnat. La intersecția drumului național cu drumul DJ293, care duce spre comuna George Enescu, femeia de 38 de ani a pierdut controlul volanului, a intrat cu maşina într-un mal de pamânt și apoi s-a…

Read More

Accident cumplit în Suceava. Un copil de doar 14 ani şi-a pierdut viaţa după ce în timp ce se deplasa spre şcoală pe bicicletă, a fost acroşat mortal de un şofer care venea de pe contrasens, luni dimineață pe drumul comunal Mironu, din comuna Valea Moldovei. Copilul ar fi depăşit un grup de tineri de pe marginea şoselei, moment în care a fost acroşat de portiera unei autoutilitare care circula în sens opus. Băiatul a fost aruncat înafara drumului iar medicii care au venit de urgenţă la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru copil, relatează Monitorul de Suceava.…

Read More

Tânărul a fost observat între crengile unui copac de către un trecător. Acesta a anunţat politia. „La data de 2 octombrie, în jurul orei 11:00, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 de către un bărbat cu privire la faptul că într-o pădure, de pe raza comunei Lungani, a observat o persoană decedată. Poliţiştii s-au deplasat de îndată la faţa locului, constatând că cele sesizate se confirmă. Pe corpul persoanei nu au fost identificate urme vizibile de violenţă. A fost emisă ordonanţa de efectuare a necropsiei medico-legale în vederea stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit…

Read More

Pentru identificarea AVARIEI pe circuitul primar, magistrala 1 , zona PT 13-14 Cantemir , în ziua de luni, 2 octombrie 2023, între orele 10:00 – 16:00 , se va sista furnizarea energiei termice la următoarele puncte de consum: PT_MT 13, 14 Cantemir. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Pentru informații generale referitoare la funcționarea sistemului de termoficare vă puteți adresa de luni până vineri, interval orar 08.00-16.00, la Biroul Relații Clienți din Calea Chișinăului nr. 25, tel. 0755/110887, e-mail relatii.client@tsiasi.ro (sesizări, solicitări informații, solicitări facturi, etc).

Read More

În viață, adolescența vine doar o singură dată și ar trebui să fie plină de vise și planuri mărețe, însă pentru Alexandru Dogaru aceasta a venit cu o veste cumplită. A fost diagnosticat cu leucemie mieloidă acută (M4), fiind internat la Spitalul Clinic Fundeni în anul 2021. De atunci, spitalul a devenit casa lui. Nu există un semn care să prevestească boala, nu există modificări care să anunțe din timp acest diagnostic. După multe ședințe de chimioterapie și transfuzii de sânge care au ameliorat boala pentru scurt timp, revine la Spitalul Clinic Fundeni cu recidivă medulară, iar în ianuarie 2023…

Read More

Începând de luni, 2 octombrie 2023, capătul de linie al traseelor 23 Miroslava – Iasi și 501 Iasi – Vorovesti va fi stația Podu Roș. Aceasta este situată pe Bulevardul Regele Mihai I al României, în spatele sediului PNL. Astfel, autobuzele de pe traseele mai sus menționate vor circula din Podu Roș pe Bulevardul Regele Ferdinand I al României, vor staționa la Biserica Lipovenească, după care vor întoarce pe Podul Cantemir, spre noul capăt de traseu.

Read More

Inca 140 de locuri de parcare vor fi date in folosinta la Aeroportul International Iasi! Întreaga zonă in care se efectueaza lucrari la Aeroportul International Iasi – respectiv la viitoarea parcare si la Terminalul 4 este delimitată cu garduri de protecție, astfel că autoturismele, microbuzele și autobuzele nu mai au acces în fața terminalelor T2 și T3. Îmbarcarea și debarcarea călătorilor care folosesc aceste mijloace de transport se face la terminalul T1, în timp ce stația pentru mașinile de taxi autorizate de Aeroport se află în parcarea de la terminalul T3. Totodată, parcarea de la Aeroport este deschisă parțial, în…

Read More

Joi 5 octombrie, ora 19:00 – Sala Mare de Spectacole Radu Beligan O noapte furtunoasă – regie Bogdan Ulmu, distribuție: Erica Moldovan, Codrin Dănilă, Dumitru Florescu, Gelu Ciobotaru, Alexandra Paftală, Daniel Onoae, Dragoș Maftei, Ionuț Gînju. ,,O noapte furtunoasă” – un titlu foarte cunoscut, un text montat atât de des, dar care totuși reușește să surprindă și să umple sălile teatrelor. Dincolo de apanajul colorat și pestriț al personajelor, spectacolul ”O noapte furtunoasă”, în regia regretatului Prof. Univ.Dr Bogdan Ulmu surprinde cu dibăcie decrepitudinea mahalalelor bucureștene. Caragiale, în contextul teatral actual, se află la granița dintre inovație și aberație. Inovația…

Read More