Autor: admin

O minoră în vârstă de 11 ani a fost accidentată după ce a vrut să treacă strada printr-un loc nepermis, în localitatea Dragomireşti, de un şofer din judeţul Iaşi, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din judeţul Iaşi, ar fi condus un autoturism în localitatea Dragomireşti, ar fi surprins şi accidentat o minoră de 11 ani, angajată în traversarea străzii prin loc fără marcaj pietonal”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu, potrivit Agerpres.…

Read More

CFR Călători va numi simbolic „Trenul Unirii” – trenurile IR 1661/IR 1664 care duc simbolul naţional din Bucureşti către Iaşi şi retur, potrivit unui comunicat. „Miercuri, 24 ianuarie 2024, angajaţii feroviari din toată ţara, alături de toţi românii, sărbătoresc 165 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, primul pas spre înfăptuirea statului naţional unitar român”, se menţionează în comunicat. Citiți și Student la USV Iași, coordonatorul unei afaceri de 40 mii euro Astfel, „Trenul Unirii” va pleca din Bucureşti Gara de Nord la ora 6:51 şi va fi remorcat de o locomotivă vopsită în…

Read More

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași încurajează spiritul antreprenorial al propriilor studenți, chiar dacă tipul de afacere propus de tineri nu are strânsă legătură cu domeniul pe care aceștia îl studiază. Un exemplu concludent, în acest sens este cel al lui Alexandru Doroftei, student în ultimul an la Facultatea de Agricultură, care a întocmit un plan de afaceri bun și a câștigat 40.000 euro nerambursabili, sumă pe care a investit-o într-un atelier de broderie. Un atelier de broderie personalizată poate fi o idee bună de afaceri, având în vedere oportunitatea de finanțare din fonduri europene,…

Read More

Poli Iași a început anul cum nu se poate mai prost. La scurt timp după reunire, antrenorul Leo Grozavu i-a pierdut pe doi dintre cei mai importanți jucători ai echipei, Alin Roman și Mihai Bordeianu, iar după rușinea istorică de la Sfântu Gheorghe (0-6) tehnicianul a mai primit o lovitură dură. Portarul Silviu Lung Jr s-a accidentat în partida cu Sepsi și va rata cel puțin următoarele două meciuri, cu Universitatea Cluj și FC Botoșani, scrie prosport.ro. Problemele par să se țină scai de Poli Iași în acest început de an. Dincolo de debutul rușinos din campionat, 0-6 cu Sepsi,…

Read More

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat astăzi, 22 ianuarie 2024, lansarea în dezbatere publică a proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire Sală Polivalentă, municipiul Iași, județul Iași”: https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgaprobareindicatorisalapolivalentaiasi22012024 . Timp de 10 zile, proiectul de Hotărâre de Guvern va fi în procedură de transparenţă decizională. Ulterior, după adoptarea Hotărârii de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai Sălii Polivalente „Regina Maria”, urmează organizarea licitației pentru lucrări și începerea acestora. Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern, Sala Polivalentă are o valoare estimată la 475.928.489,15 lei, inclusiv TVA, circa 96 de milioane de euro. Investiția va dura cel mult 24 de luni…

Read More

Zece angajaţi din cei 28, de la Serviciul de Probaţiune Iaşi au intrat în greva foamei, ca formă extremă de protest în semn de nemulţumire faţă de salarizarea consilierilor de probaţiune pentru luna decembrie 2023. Greviştii spun că greva foamei este o soluţie extremă la care apelează alături de celelalte forme de protest şi de solicitări anterioare, în vederea acordării în continuare a drepturilor salariale conform unui Ordin de Ministru în acord cu munca depusă de personalul de probaţiune. Ei solicită Direcţiei Naţionale de Probaţiune şi Ministerului Justiţiei, până în data de 26 ianuarie, recalcularea, de urgenţă a salariului pentru…

Read More

La evenimentele ce vor avea loc la Iași pe 23 și 24 Ianuarie, nici premierul și niciunul dintre miniștrii PSD nu și-au confirmat prezența. Potrivit unor surse competente, este de așteptat ca nici primul ministru Marcel Ciolacu și nici șeful Camerei Deputaților, Alfred Simonis să nu participe la manifestările din 24 Ianuarie, desfășurate în Piața Unirii. Pe de altă parte șeful Senatului Nicolae Ciucă va ateriza la Iași în această dimineață, iar, la ora 10.00, va participa la vizitarea noului terminal de la Aeroport. La Iași mai sunt așteptați cel puțin trei miniștri liberali: Raluca Turcan (Cultură), Mircea Fechet (Mediu)…

Read More

Un renumit cadru universitar din Iași este acuzat de viol asupra unei studente. Individul neagă acuzațiile, iar Poliția a demarat investigațiile. Parchetul a decis să deschidă un dosar în acest caz. Acuzaţii grave la adresa unui cunoscut universitar din Iaşi. O studentă acuză că ar fi fost agresată fizic şi violată de cadrul universitar pe care l-ar fi considerat prieten şi psiholog, scrie ziaruldeiasi.ro. Lector.dr. Bogdan Neculau, de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, neagă categoric acuzaţiile, şi spune că nu a încălcat nici legea, nici normele de etică. Pe lângă funcţia de lector la această facultate, Bogdan Neculau…

Read More

Tehnicianul echipei Poli Iaşi, Leo Grozavu, a declarat după meciul cu Sepsi, pierdut cu scorul de 0-6, că formaţia sa s-a prezentat lamentabil. ”Greu de dat explicaţii. Un rezultat ruşinos, ne-am prezentat lamentabil. Face parte din fotbal. Trebuie să fim puternici, tari şi să facem mai mult pentru viitor. Începând cu mine, toţi am fost de râs. Specific nouă, când adversarul nu ajunge la poartă, o băgăm noi în propria poartă. Ăsta e fotbalul, trebuie să ne revenim, pentru că altfel vom avea probleme. Toate execuţiile din prima repriză arătau că ne tremură picioarele. La pauză trebuia să fac 10…

Read More

De luna viitoare, profesorii vor completa obligatoriu declarații de interese actualizate anual în care vor scrie dacă fac meditații pe bani cu elevii claselor la care predau. Legea interzice acest lucru încă de 7 ani. Totuși, inspectoratele și Ministerul Educației primesc și acum numeroase reclamații despre dascăli care iau până la 2.000 de lei pe lună pentru pregătire privată de la elevii lor. Simulările recente ale examenelor naționale arată că, în multe școli, jumătate dintre cei testați ar pica dacă probele s-ar ține acum. Piața neagă a meditațiilor e estimată la 400 de milioane de euro pe an. Oficialii din…

Read More