Autor: admin

Primăria Iași va aloca o sumă de peste 150 de mii de lei pentru a putea susține concertul ce va fi organizat în timpul Revelionului. Artiștii locali vor fi invitați să urce pe scenă și să încânte publicul prezent. Primăria Municipiului Iași a luat decizia de a organiza evenimentul „Revelionul ieșenilor”, care se va desfășura în noaptea dintre ani. Acest spectacol va fi găzduit în Piața Palatului Culturii, exact în seara de duminică, 31 decembrie 2023, scrie adminis.ro. Pentru a se asigura că acest eveniment va avea loc în cea mai bună formă posibilă, primăria a publicat două anunțuri pe…

Read More

România va avea anul viitor o economie care va creşte pe investiţii, nu pe consum, a declarat marţi, în Parlament, premierul Marcel Ciolacu. Premierul a subliniat că bugetul pe 2024 este construit în jurul patriotismului economic, vizând creşterea producţiei autohtone, stimularea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă. „Anul viitor investiţiile vor aduce jumătate din creşterea economică şi vor avea o rată de creştere dublă faţă de cea a consumului. (…) La fel ca în acest an, vom avea o economie care va creşte pe investiţii, nu pe consum. Iar, pentru asta, am decis să prioritizăm investiţiile. Nu mai…

Read More

Permisul de conducere categoria B va fi valabil şi în cazul anumitor tipuri de motociclete, prevede un proiect de lege reexaminat, adoptat marţi de Camera Deputaţilor. Permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile şi pentru motociclete cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1, cu condiţia ca deţinătorii să aibă vârsta de minimum 24 de ani împliniţi şi o experienţă de cel puţin doi ani de conducere cu vehicule. Citiți și Ieșeanul cu arsuri, care a aruncat o petardă…

Read More

Mircea Z., în vârstă de 35 de ani, din Iași, care a detonat o petardă în apropierea unei canistre cu benzină, și-a pierdut viața în Germania. El a fost adus într-o stare gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon”, având arsuri severe pe aproximativ 75% din suprafața corpului. Deoarece starea sa era critică, a fost transferat cu o aeronavă militară în Germania pentru a beneficia de îngrijiri medicale specializate. Cu toate acestea, organele sale au cedat în cele din urmă. Citiți și A murit mama Laurei Cosoi. Mesajul actriței: „Te iubim dincolo de viața asta! „Un tânăr de…

Read More

Laura Cosoi este în doliu. Mama actriței, Ligia Delia Cosoi, a murit după ce s-a luptat cu cancerul mai bine de 15 ani. Anunțul a fost făcut de Laura, pe pagina de socializare. „Mamica noastră dragă și bună a plecat la Domnul! Mami, te iubim dincolo de viața asta!Ești în inima noastră”, a scris Laura Cosoi în dreptul unei imagini unde apare cu sora și mama ei.  Citiți și Dorel, un „meseriaș” priceput pune pavele și pentru Symmetrica Ligia Delia Cosoi, care a fost profesoară de dans, a aflat diagnosticul crunt în 2008, iar de atunci a dus o luptă pentru…

Read More

„Meseriașul” Dorel pune pavele și pentru Symmetrica. În loc să vină Moș Crăciun pentru locuitorii de pe strada Mitropolit Varlaam, a venit „meseriașul” Dorel de la Symmetrica. Firma care a executat pavajul pe Strada Mitropolit Varlaam și-a respectat blazonul de „societate serioasă” în execuția lucrărilor de infrastructură. Așa cum se vede din imagini, executantul a ocolit obstacolul (mașina parcată), apoi și-a văzut de lucrare în continuare, scrie adminis.ro. Practic și-a bătut joc de execuția lucrării pe banii contribuabililor. Întrebarea la care trebuie să răspundă autoritățile locale: cine răspunde pentru această situație? Am încercat să obținem un punct de vedere de…

Read More

Sâmbătă, pe 9 decembrie, am avut bucuria să sărbătorim alături de partenerii noștri de peste an, la Gala ICG, ce a avut loc într-un cadru festiv și plin de istorie, la Hotel Traian. A fost o seară memorabilă, cu o atmosferă de sărbătoare, cu datini, obiceiuri și tradiții. Ne-am conectat cu spiritul omului care se bucură atât de muncă, dar știe să petreacă și să se bucure de viață atunci când e cazul. Am încheiat seara cu extragerea tombolei pregătite special pentru clienții noștri. Am avut de dăruit, alături de partenerii noștri, premii de peste 5000 de euro! Centrale Vaillant,…

Read More

Camerele de supraveghere din zona Nicolina au înregistrat momentul în care a avut loc un accident rutier. Clipul video arată în mod evident cum șoferița autoturismului marca Suzuki a încercat să schimbe direcția de mers fără a acorda prioritate de trecere, fiind lovită de o Dacia echipată taxi. Evenimentul rutier s-a petrecut marți dimineață la prima oră. „La data de 18 decembrie a.c., polițiștii ieșeni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier ce a avut loc în municipiul Iași. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că între patru autoturisme a…

Read More

Un bărbat din Suceava s-a trezit dator la bancă cu 37.800 lei și a pierdut 3.750 lei după ce a sunat la un număr de telefon de pe Facebook, la un anunț care promitea câștiguri fabuloase în schimbul unor investiții în acțiuni Romgaz. Un bărbat din Suceava a sesizat poliția că a fost păcălit cu o sumă mare de bani după ce a răspuns unui anunț fals de pe Facebook, care promitea câștiguri mari prin cumpărarea de acțiuni la Romgaz, scrie Obiectiv de Suceava. Păgubitul a pierdut 3.750 lei și s-a trezit cu un credit bancar de 37.800 lei, doar pentru…

Read More

Elevul, care a murit după prăbuşirea parţială a clădirii internatului din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, a fost găsit cu ajutorul unui câine de căutare al salvamontiştilor. Aceştia au folosit şi o dronă cu termoviziune în încercarea de a-l găsi.    Potrivit reprezentanţilor Salvamont România, 20 de salvamontişti din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Judeţean Harghita au participat la acţiunea de căutare-salvare a victimelor din clădirea internatului din Odorheiu Secuiesc, scrie news.ro. Citiți și Bănci montate cu spatele la şosea în staţia de autobuz, pe strada principală din Bacău. Cum explică autorităţile „Pe lângă salvamontiştii participanţi la acţiunea de căutare în dărâmături,…

Read More