Autor: admin

Două persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident grav, petrecut marți dimineaţă, în localitatea Ilişeşti din judeţul Suceava. Din primele informaţii, o maşină şi un camion s-au ciocnit frontal. În vehicul se aflau șoferul de 24 de ani şi o femeie de 25 de ani. Amândoi au rămas blocaţi în caroseria deformată a maşinii, inconştienţi. Din nefericire, medicii sosiți la fața locului n-au mai putut face nimic pentru a le salva viața, scrie stirileprotv.ro. În accident a fost implicată şi o a treia maşină, cu doi pasageri, care au scăpat teferi.

Read More

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, Iulian Cristache, consideră că greva personalului din învăţământ este îndreptăţită, însă elevii care au de susţinut examene nu ar trebui să fie afectaţi. „Sigur că este îndreptăţită (n.r. greva profesorilor), sigur că aceşti profesori sunt nemulţumiţi, sigur că sunt umiliţi prin salarizare în special – un profesor debutant 2.400 de lei… Totul trebuie să aibă o limită şi limita înseamnă că trebuie să venim în sprijinul acestor copii astfel încât să dea examenele, în special cei care sunt deja pre-admişi la universităţile din spaţiul european şi nu numai şi să…

Read More

Trei puştani de nici 16 ani, printre care şi un seminarist, s-au întrecut la distrugerea pietrelor de mormânt dintr-un cimitir. A câştigat seminaristul, care a distrus 16 monumente funerare. Băieţii au fost trimişi în judecată pentru profanare de morminte în formă agravată, dar noile reglementări privind prescripţia i-au făcut scăpaţi. Cei trei puşti, prieteni, îşi făcuseră obiceiul de a merge în Cimitirul Evreiesc din Huşi, pentru a fuma. În timpul uneia dintre aceste vizite, în februarie 2019, R.M.R. s-a rezemat de un monument funerar, care s-a răsturnat la pământ. Celor trei băieţi le-a venit ideea de a se distra dărâmând…

Read More

Unul dintre cei mai cunoscuţi membri ai lumii interlope ieşene a intrat din nou în conflict cu legea. Oprit de poliţişti pentru o contravenţie minoră, Cosmos Tănase l-a ameninţat pe unul dintre ei că îl va călca cu maşina. Tănase a scăpat doar cu o amendă penală, deşi procurorii au insistat pentru o condamnare cu executarea în regim de detenţie, scrie ziaruldeiasi.ro. Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 5 octombrie 2021. Doi poliţişti au oprit pe Anastasie Panu autoturismul Range Rover condus de Tănase. Poliţiştii observaseră că şoferul vorbea la telefon şi nu purta centura de siguranţă. Pe când…

Read More

Un bărbat a fost găsit spânzurat în pădurea de la Cetățuia. Cel care a făcut descoperirea a fost un trecător. Acesta a observat corpul spânzuratului căzut lângă un copac și a sunat la 112, scrie ziaruldeiasi.ro. „In seara zilei de 4 iunie 2023, in jurul orei 21.00, poliția a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că în Pădurea Cetatuia din mun. Iași a fost găsit cadavrul unui barbat, de circa 50 de ani. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a…

Read More

Lucrările arheologice din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași se apropie de final. Acestea s-au desfășurat pe parcursul unui an și au coborât până la nivelul de -7m. În această lună se va trece la amenajarea Esplanadei, un proiect în valoare de 14 milioane de lei, finanțat în totalitate din bugetul local. În spațiul cuprins între Teatrul Național și Catedrala Mitropolitană vor fi amenajate spații de recreere, un amfiteatru, fântâni arteziene și o promenadă, a precizat primarul Mihai Chirica, scrie radioiasi.ro. Mihai Chirica: Esplanada a intrat în ultima fază de descărcare arhiologică. Practic, de săptămâna trecută, săpăm înspre strada Agatha…

Read More

Un copil de 11 ani din municipiul Suceava a fost operat la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi, după ce a fost împuşcat la un ochi de către un adolescent cu un pistol airsoft, fiindu-i afectată vederea. Copilul a fost împuşcat de un adolescent de 17 ani cu un pistol airsoft replică, armă catalogată ca fiind o jucărie. Una dintre bile l-a lovit pe copilul de 11 ani în zona ochiului, existând suspiciuni că ar fi fost afectat globul ocular. Băiatul a fost dus la Spitalul Judeţean Suceava cu o ambulanţă, după care a fost transferat de urgenţă la Iaşi, după…

Read More

Conducerea Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași a înaintat Ministerului Educației o solicitare de suplimentare a numărului de locuri pentru admiterea din această vară. Rectorul Politehnicii ieșene – Dan Cașcaval a declarat că pentru dezvoltare strategică, România are nevoie de industrie și ca atare, acest sector de învățământ trebuie dezvoltat. Deocamdată locurile de la admiterea din vară nu au fost repartizate pe universități dar numărul de locuri pe țară pentru admiterea din Iulie 2023 a rămas egal cu cel din anul precedent. Dan Cașcaval: Noi am solicitat, în virtutea faptului că universitățile tehnice din România coordonează cele mai multe domenii prioritare…

Read More

Chiar dacă se termină vacanţa de Rusalii, de marți greva în educație continuă. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de creșterile salariale anunțate de autorități. Mai exact, de cei 1.000 de lei brut lunar de la 1 iunie, pentru personalul didactic daţi prin ordonanţa de urgenţă și de cei 400 de lei pentru personalul ne-didactic. Sporadic, unii dascăli au anunțat, pe grupurile de părinți, că se vor întoarce, totuşi, la catedră speriați între altele de salariul şi mai mic pe care îl vor încasa luna viitoare, scrie stirileprotv.ro. Într-un comunicat de presă comun, sindicaliștii din educație au transmis că sunt în continuare dezamăgiţi de banii…

Read More

Zeci de turiști britanici au făcut o toxiinfecție alimentară și au fost internați în spital, după o vacanță petrecută la un hotel de lux din Antalya. Copii la spital, cu perfuzii, după o vacanţă la un hotel de lux din Antalya. 25 de turişti britanici au făcut toxiinfecţie alimentară şi au fost internaţi de urgenţă în Turcia. La fel au păţit luna trecută alţi englezi, la acelaşi hotel din lanţul Rixos, scrie Daily Mail. Turiştii vor să dea în judecată TUI, compania de turism prin care au făcut rezervările. Bolnavii spun că tratamentul i-a costat aproape la fel de mult…

Read More