Autor: admin

Şapte inculpaţi au fost reţinuţi de procurorii DIICOT în urma unor percheziţii efectuate la 10 locaţii din judeţul Neamţ şi una din judeţul Harghita, la persoane suspectate că fac parte dintr-un grup organizat de contrabandă cu ţigări. Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în cursul acestui an ar fi fost constituit un grup infracţional organizat în Piatra-Neamţ, ai cărui membri au achiziţionat cantităţi importante de ţigarete provenind din contrabandă, pe care le-au depozitat şi comercializat către diverşi cumpărători, în principal în judeţul Neamţ. ‘Ca mod de operare s-a reţinut faptul că membrii grupării infracţionale îşi desfăşurau activitatea pe două…

Read More

Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul mediatic cu privire la zborul Munchen- Iași, operat de compania Blue Air în data de 8 octombrie a.c., facem următoarele precizări: „Un senzor de la aeronavă a arătat că sunt probleme la roata din faţă, la trenul de aterizare. Piloţii au făcut o simulare de aterizare pentru a vedea dacă sunt probleme, trenul de aterizare a reacţionat la comenzi, iar pe urmă s-a făcut aterizarea în condiții de siguranță. Pentru că exista posibilitatea ca acel tren de aterizare să nu funcționeze corespunzător, conform procedurilor pentru astfel de situații, s-a format dispozitivul pentru cazuri…

Read More

Un câine refuză să mai plece din locul în care un tânăr de 21 de ani a murit într-un accident de circulație, în comuna Andrieșeni, din județul Iași. Impresionați, membrii familiei tânărului i-au făcut un adăpost și trec în fiecare zi să îi dea de mâncare. Povestea „câinelui de la copac” i-a impresionat pe toţi cei care locuiesc în apropiere de locul în care Andrei, un tânăr de 21 de ani, şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier. Din 21 septembrie, de când băiatul a murit, patrupedul nu mai pleacă de la locul accidentului. După ce au văzut că stă în…

Read More

Oamenii de știință John B. Goodenough, M. Stanley Whittingham, Akira Yoshino au primit premiul Nobel pentru chimie pe 2019, pentru că au dezvoltat bateriile cu litiu-ion, informează site-ul oficial al acestor distincţii prestigioase, citat de Mediafax. În comparație cu bateriile tradiționale, bateriile litiu-ion sunt reîncărcabile, durează mai mult, au o densitate energetică superioară, cântăresc mai puțin și au o durată de viață mai lungă. Anul trecut, premiul Nobel pentru chimie a fost decernat cercetătoarei Frances H. Arnold, pentru metoda sa de dezvoltare direcționată a enzimelor, proteine care catalizează reacțiile chimice, și lui George P. Smith și Gregory P. Winter, pentru…

Read More

Pelerinii veniți la Iași la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi direcționați pe următorul traseu, în funcție de numărul acestora: Splai Bahlui Mal Stâng (unde vor fi parcate și autocarele) – str. Alexandru Ipsilanti Vodă – str. Sf. Petru Movilă – str. Cloșca – str. Mitropoliei (str. arh. G. M. Cantacuzino – Catedrala Mitropolitană. Totul despre Sărbătorile Iașului: https://www.facebook.com/sarbatorileiasului/

Read More

Pentru a veni în sprijinul clienților săi, societatea municipală de administrare a asociațiilor de proprietari și locatari Termo-Service SA a pus la dispoziție noul număr de telefon 0232.935, număr cu tarif normal. Acest număr face legătura cu dispeceratul instituției, care funcționează în regim non-stop, 24 de ore / zi, șapte zile / săptămână. La numărul 0232.935 pot fi anunțate avariile și defecțiunile la rețelele de distribuție a apei cale și a apei reci, a căldurii și la instalația electrică care asigură iluminatul casei scării. Remedierea defecțiunilor se va face în cel mai scurt timp posibil, într-un interval de 24 de…

Read More

Prof. dr. Camelia Gavrilă, vicepreședintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport și coordonatorul Departamentului pentru Educație Națională a prezentat la tribuna Camerei Deputaților problematica evoluțiilor politice incorecte, o cronică succintă a unui prezent cenușiu, efectele lipsei de dialog dintre instituțiile statului, dar și perpetuarea conflictului dintre Administrația Prezidențială și Guvernul României. „Astăzi trebuie să constat faptul că polemica și tensiunea politică au ajuns prea departe, că acuzele nefondate, discursurile prezidențiale, deciziile neinspirate depășesc sfera unor abordări raționale și decente, astăzi constatăm fără echivoc faptul că implicarea politicului și interesele campaniei pentru alegerile prezidențiale, îngreunează în mod nepermis bunul mers…

Read More

Alertă la aeroportul din Iași după ce un senzor de la aeronava care venea de la Munchen a indicat că sunt probleme la roata din față a trenului de aterizare. Avionul a aterizat în siguranță la a doua încercare și niciun pasager nu a fost ranit, informează Mediafax. La bordul aeronavei călătorea şi Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava. Avionul, la bordul căruia se aflau 112 pagasgeri, trebuia sa aterizeze la ora 23:50. Cătălin Bulgariu, directorul aeroportului Iași, a făcut o serie de declarații privind incidentul. „Din fericire, nu s-a întâmplat nimic. Totul este normal. Totul a fost în regulă.…

Read More

Politehnica Iași oferă din nou jucători în echipa ideală a etapei, dată publicității pe site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal. Atacantul Andrei Cristea, alături de fundașul Bradley Diallo, sunt doi dintre remarcații rundei ce tocmai s-a încheiat. Golul în poarta Universității Craiova l-a propulsat pe Andrei lângă Rivaldinho (FC Viitorul) și Florinel Coman (FCSB), într-o echipă așezată în sistem 3-4-3, din care mai fac parte și următorii: Riccardo Piscitelli (Dinamo), Andrei Pițian (Chindia), Bradley Diallo, Iulian Cristea (FCSB), Mihai Roman (FC Botoșani), Dan Nistor (Dinamo), Cosmin Matei (FC Viitorul) și Nicolao Dumitru Cardoso (Gaz Metan Mediaș). În urma victoriei…

Read More

La Ateneul Național din Iași, în perioada 8 – 13 octombrie, spectatorii pot vedea la o serie de spectacole de teatru pentru toate categoriile de vârstă. Biletele se pot achiziționa online, de pe www.ateneuiasi.ro sau de la casieria instituției. Locurile sunt limitate. Spectacolele vor rula după următorul program în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”: – „Cuiul lui Pepelea” (regia dr. Victor. M. Ignat) | 10 octombrie 2019, ora 19.00 – „O poveste descâlcită” (regia Andrei Ciobanu) | 12 octombrie 2019, ora 11.00 – „Frumoasa și Bestia” (Marionette Show) | 13 octombrie 2019, ora 11.00 – „Shakespeare SRL” (regia Mihai Lungeanu) | 13 octombrie 2019, ora 19.00 Mai…

Read More