Autor: admin

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP) susţine că 70 de medicamente vor dispărea în perioada următoare din farmacii, 18 dintre acestea fiind fără alternativă terapeutică. Aceştia sunt de părere că acest lucru se va repercuta asupra pacienţilor, care vor avea nevoie de schimbarea tratamentului. „Pacienţii români au nevoie ca cele 70 de medicamente să rămână în farmacii, iar tratamentul lor să nu fie întrerupt. Medicii şi societăţile profesionale trebuie să fie şi ei implicaţi în luarea acestor măsuri pentru că schimbarea tratamentului a zeci de mii de pacienţi este un lucru complicat, sensibil şi necesită timp“, spun cei de la…

Read More

Astăzi vor fi nominalizaţi prin tragere la sorţi operatorii de calculator din secţiile de votare, iar, la sfârşitul săptămânii viitoare, Autoritatea Electo­rală Permanentă va desemna prin aceeaşi procedură preşedinţii şi vicepreşe­dinţii acestor secţii. Pe de altă parte, la Iaşi vor fi cu două secţii de votare mai multe decât la precedentele alegeri (cele europarlamentare). Instituţia Prefectului a anunţat că ieşenii vor avea la dispoziţie 748 de secţii, cele noi fiind prevăzute în comunele Scânteia şi Vânători. Au fost făcute delimitări (modificări) la unele secţii din municipiul Iaşi şi în comunele Ciurea şi Tomeşti. „De asemenea, la Vânători, Todireşti, Strunga, Tansa,…

Read More

Filmul „ROMÂNII ne fac RUŞI, RUŞII ne fac ŢIGANI“, prima producţie documentară care îi pune faţă în faţă pe români şi ruşi văzuţi prin ochii „moldovenilor“, a fost lansat oficial în cursul zilei de ieri la Bibllioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iaşi. După urmărirea celor două părţi ale documentarului, la întâlnire au luat cuvântul, pe lângă invitaţii la eveniment, şi persoane născute în Republica Moldova, care au afirmat că, deşi au fost prezentate zece viziuni diferite cu privire la români, România, la ruşi şi Rusia, realitatea din Republica Moldova cuprinde şi alte viziuni, iar puzzle-ul este mult mai complex…

Read More

Vaticanul promovează ”mătăniile inteligente”, conectate la dispozitivele mobile prin intermediul unei aplicaţii de rugăciune lansate la începutul anului de Papa Francisc, anunţă Catholic News Agency. Prezentate ca ”smart rosary”, mătăniile inteligente au fost lansate marţi într-o formulă compatibilă cu sistemele iOS şi Android app. Costul dispozitivului este de 99 de euro. “Rozariul este o tradiţiie spirituală frumoasă pentru meditaţia asupra Evangheliei alături de Fecioara Maria, e o rugăciune simplă şi smerită”, a arătat un reprezentant al Sfântului Scaun. Potrivit presei, brăţara “eRosary” este activată prin semnul crucii şi se sincronizează cu dispozitivele mobile cu ajutorul aplicaţiei “Click to Pray eRosary”, care…

Read More

Înţelegerea mecanismului prin care cartilajul din încheieturi se reface poate duce la noi tratamente pentru osteoartrită. Un studiu recent a arătat capacitatea cartilajelor din încheieturile noastre de a se repara, într-o modalitate asemănătoare celei în care animale precum salamandrele îşi regenerează membrele tăiate, notează Medicalxpress. „Considerăm că o înţelegere a acestei capacităţi de regenerare care este asemănătoare cu cea a salamandrelor la om şi a componentelor lipsă ale acestui circuit de reglementare ar putea oferi fundamentul unor noi abordări pentru repararea ţesuturilor articulare şi, eventual, a membrelor umane întregi”, a declarat, dr. Virginia Byers Kraus, profesoară a Departamentului de Medicină, Patologie şi Ortopedie…

Read More

„Sweet Child O’ Mine”, al trupei americane Guns N’ Roses, a devenit primul clip muzical din anii 1980 care a depăşit pragul de 1 miliard de vizualizări pe platforma online YouTube, potrivit variety.com, citat de agenţia de presă Mediafax. Lansat în 1987, hitul a intrat în clubul select al clipurilor muzicale care au depăşit 1 miliard de vizualizări pe YouTube. https://www.youtube.com/watch?v=1w7OgIMMRc4 „Sweet Child O’ Mine”, al trupei americane Guns N’ Roses, a devenit primul clip muzical din anii 1980 care a depăşit pragul de 1 miliard de vizualizări pe platforma online YouTube, potrivit variety.com, citat de agenţia de presă Mediafax.…

Read More

Patrick Day (27 de ani) a pierdut lupta cu viața, după 4 zile de comă, în urma unui meci cu Charles Conwell (21 de ani). Vestea tragică a zguduit lumea boxului, dar mai ales pe adversarul său, care a ținut să transmită un mesaj emoționant. „Dragă Patrick Day, Nu am vrut ca tu să pățești așa ceva, eu am vrut doar să câștig. Dacă aș putea anula totul, aș face-o. Nimeni nu merită să pățească așa ceva. Revăd lupta în minte și mă gândesc cum ar fi fost să nu se fi întâmplat asta. Nu mă pot opri din a mă gândi la tine,…

Read More

E alertă alimentară în Bulgaria, unde peste 250 de kilograme de macrou afumat provenind din România, au fost retrase de la vânzare. Motivul: autoritățile au descoperit că peștele era infestat cu Listeria. Descoperirea a fost făcută de Departamentul pentru siguranță alimentară, care a testat aleatoriu diverse produse. Cele 250 de kilograme de macrou afumat sunt marca Ocean Fish și au fost distribuite în toată Bulgaria. Oficialii au făcut apel către populație să returneze produsele contaminate, pentru a fi distruse. sursa:digi24.ro

Read More

Locuitorii unui sat din județul Suceava sunt terorizați de ani întregi de fumul toxic degajat de fabrica de reșapat cauciucuri. Odată la câteva luni, oamenii se trezesc cu gospodăriile și culturile pline de pulbere neagră. S-a întâmplat și zilele acestea la Grănicești, unde mai mulți oameni s-au plâns că au grădinile, curțile și mașinile pline de praful negru. Oamenii se tem că le afectează nu doar sănătatea, ci și legumele și fructele din gospodării. A fost sesizată și Garda de Mediu. Gospodăriile din satul Slobozia Sucevei sunt acoperite complet de pulberea neagră provenită de la fabrica de reșapat cauciucuri. Casele,…

Read More

Pădurile României, câmp de bătălie. Încă un pădurar a fost bătut crunt, ieri. S-a întâmplat, de această dată, la Moldoviţa, în Suceava. Directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu a declarat la Digi 24 că în ultimii cinci ani s-au înregistrat 185 de agresiuni ale personalului silvic. Șeful regiei spune că pădurarii sunt oameni dedicați meseriei însă recunoaște că printre angajații Romsilva se regăsesc și persoane care sunt mână în mână cu hoții de lemne. Nu am o statistică în acest sens. Încă de când lucram în teritoriu am verificat și eu câte condamnări s-au dat pentru…

Read More