Autor: admin

Cele mai bune proiecte realizate de studenții Facultății de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) au fost premiate de către Uniunea Arhitecților din România, filiala Iași. Un astfel de protocol a existat în trecut doar în capitală, între UAR București și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, iar începând cu acest an universitar a fost implementat și la Iași. Astfel, reprezentanții UAR Iași spun că dorința a fost de a premia cele mai bune proiecte ale studenților din primii cinci ani de studiu (din cei șase) de la Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino”,…

Read More

Sezonul competițional 2022 – 2023 a adus pentru Comisia Județeană a Arbitrilor cele mai bune performanțe din istoria arbitrajului ieșean. 10 arbitri și arbitri asistenți au promovat în eșaloane superioare. Astfel, tânărul arbitru ieșean Gabriel Mihuleac a promovat la Liga 2, alături de colegul său arbitru asistent Andrei Diaconu în urma rezultatelor meritorii din cadrul Programului de monitorizare. Tot prin intermediul unui astfel de program (Cavalerii Fluierului IV), dar pentru arbitrii și arbitrii asistenți din loturile județene, Ștefan Cosmin Ciobanu și Cosmin Bazon au promovat la nivelul Ligii a III-a. Reamintim faptul că, în urma concursurilor susținute la sfârșitul anului…

Read More

Calendarul examenului de Bacalaureat 2023 a fost modificat din cauza grevei profesorilor, dar în ciuda modificărilor privind probele de competențe, examenele scrise vora avea loc în perioada 26 – 29 iunie 2023. Peste 130.000 de candidați din promoția curentă, dar și din cele anterioare vor susține examenul la Limba și Literatura Română. Absolvenții de liceu intră pe ultima sută de metri pentru examenele scrise din cadrul Bacalaureatului.  Luni, 26 iunie, de la ora 09.00 începe proba scrisă la Limba și literatura română. Această probă este susținută de toți candidații, indiferent de profilul pe care l-au absolvit.  Probele scrise la examenul…

Read More

O tânără în vârstă de 19 ani a decedat într-un accident rutier care s-a produs, duminică seara, în localitatea Bâra, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. În accident au fost implicate două autoturisme, şoferii acestora fiind grav răniţi. „Ajunse la locul solicitării, forţele de intervenţie au constatat că, în urma evenimentului rutier, cele trei persoane aflate în autoturisme erau încarcerate. Pompierii au acţionat pentru descarcerarea celor trei victime. O femeie în vârstă de 19 ani, pasageră într-unul din autoturisme, a fost scoasă de către pompieri în stare de inconştienţă. Imediat a fost preluată de echipajele medicale şi…

Read More

Compania Antibiotice Iaşi dă o lovitură pe piaţa medicamentelor: a câştigat o nouă licitaţie în Marea Britanie, pe care reprezentanţii companiei o numesc cea mai mare piaţă europeană pentru produse antiinfecţioase din gama penicilinelor sterile injectabile.  Antibiotice Iaşi a câştigat licitaţia organizată de Autoritatea Naţională de Sănătate, iar contractul, în valoare de 5 milioane de euro, se va derula pe o perioadă de 2 ani – 2023 – 2025. În acest răstimp, compania ieşeană se angajează să livreze lunar către spitalele din UK cinci peniciline betalactamice. Reprezentanţii Antibiotice spun că, prin acest contract, îşi consolidează cota de piaţă, care variază…

Read More

Pentru eliminarea avariei si inlocuirea conductei corodate , DN 150 mm supraterana , pe circuitul primar, magistrala 2 , zona PT TV 3 – Universitatea Tehnica , în ziua de luni, 26 iunie 2023, între orele 8:00 – 17:00, se va sista furnizarea energiei termice la următoarele puncte de consum: PT TV 3 – Campus Tudor Vladimirescu , MT D5,D6, MT Camin Club Sportive Politehnica. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Pentru informații generale referitoare la funcționarea sistemului de termoficare vă puteți adresa de luni până vineri, interval orar 08.00-16.00, la Biroul Relații Clienți din Calea Chișinăului nr. 25, tel. 0755/110887, e-mail relatii.client@tsiasi.ro (sesizări, solicitări…

Read More

Doi tineri au murit în urma unui accident care a avut loc duminică, pe DN 1, între Cluj-Napoca și Oradea, în zona localității Șaula, din județul Cluj. În accident au fost implicate o autocisternă și un autoturism puternic avariat. În autoturism se aflau încarcerați un bărbat și o femeie de aproximativ 30 de ani care, din păcate, au suferit leziuni incompatibile cu viața. Nu au fost raportate scurgeri din autocisternă, întrucât aceasta era goală, transmit autorităţile. Inițial, Centrul Infotrafic a anunțat că trei persoane au fost rănite grav, fiind inconștiente, în urma accidentului de pe DN 1, între Cluj-Napoca și…

Read More

Un incendiu a cuprins duminică dimineaţă, în jurul orei 05.30, un bloc de garsoniere din municipiul Iaşi, de pe strada Plăieşilor.  Două detaşamente de pompieri s-au deplasat la faţa locului şi au reuşit să stingă focul fără ca acesta să se extindă periculos. Tot duminică dimineaţă, pompierii au fost chemaţi să lichideze un incendiu de vegetaţie uscată pe strada Ciric, în municipiul Iaşi. sursa: zdi

Read More

Mai multe publicaţii din Rusia care susţin războiul declanşat de preşedintele rus Vladimir Putin în urmă cu 16 luni susţin, fără a oferi dovezi, că mai mulţi soldaţi ruşi au murit sâmbătă, în timpul rebeliunii lui Evgheni Prigojin, şeful mercenarilor Wagner. Săptămânalul rus patriotic Readovka, fără a preciza sursele, a estimat că 15 persoane au fost ucise, inclusiv soldaţi care se aflau la bordul avioanelor şi elicopterelor doborâte, notează Sky News, preluat de hotnews.ro. Cel puţin opt persoane se aflau la bordul unui avion IL-18, susţine publicaţia. Canalul de Telegram Rybar a relatat că peste 20 de piloţi care se aflau…

Read More

David Popovici a dăruit medalia de aur cucerită, sâmbătă, la Roma unui copil care a învins cancerul, anunţă CS Dinamo. După victoria de ieri de la Roma, la 100 de metri liber cu un nou record al competiţiei (48,10), David Popovici a făcut un gest de suflet. El a dăruit medalia de aur unui copil care a învins cancerul. Popovici este „Ambasador al Speranţei” pentru MedLife în campania #SperanţaNuMoareDeCancer, iar cu această ocazie a dorit să facă un copil fericit. ”Copiii diagnosticaţi cu cancer au nevoie de susţinerea noastră. Talentele pe care le au, ambiţiile lor pentru viitor, dar mai…

Read More