Autor: admin

Structura sportivă a municipalității ieșene, Clubul Sportiv Municipal (CSM) Iași 2020, prinde tot mai mult contur. Astfel, după ce pe 31 ianuarie a fost adoptată hotărârea de înființare, în ședința ordinară de marți, 31 martie, consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre de modificare și completare a Regulamentului de Organizare și Funcționare și a Organigramei CSM Iași 2020. Astfel, dacă inițial clubul avea prevăzute doar secții de handbal, baschet, fotbal, minifotbal, tenis de câmp, volei și rugby, Consiliul Local a decis completarea ramurilor sportive cu atletism, box, canotaj, fotbal – tenis, gimnastică, gimnastică ritmică, judo, scrimă, șah, tenis de…

Read More

Municipalitatea ieșeană intenționează să realizeze o sală de festivități la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Durata de realizare a investiției este estimată la 24 de luni, iar costurile la suma de 15.283.931,37 lei, fără TVA. Conform unui proiect de hotărâre care se va afla pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 31 martie, obiectivul va avea un regim de înălțime subsol + parter + etaj și va avea o suprafață utilă totală de 1.244,9 metri pătrați. Acesta va fi format dintr-o sală de festivități (sala principală) pentru 249 de spectatori, o sală mare de repetiție, două săli mici de…

Read More

Toţi pasagerii veniţi ieri cu zborul Londra (Luthon) – Iaşi au fost duși în carantină. Această decizie a fost luată după ce Anglia a fost declarată țară din zona roşie, afectată de coronavirus. Astfel, cei 180 de pasageri din cursa Londra (Luthon) – Iaşi, operată de compania Wizz Air, au fost duși în carantină în spaţiile special amenajate în Iaşi. „Pasagerii zborului W63552 Londra –Iași au fost termometrizați cu termoscannerul pe Aeroportul Iași, aceștia fiind trimiși în carantină din cauza faptului că au călătorit dintr-o zonă roșie”, au transmis reprezentanții Aeroportului Iași. Aproximativ 50 de persoane au fost transportate la…

Read More

Începând de vineri, un medic ieșean de la Spitalul Clinic „Dr. C.I.Parhon” este detașat la cerere la Spitalul Județean de Urgență din Suceava pentru o perioadă de trei săptămâni. Este vorba despre dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog care este și purtător de cuvânt al unității medicale. Medicul se află deja la Suceava, preluându-și atribuțiile în cadrul unității medicale, scrie ziaruldeiasi.ro. Acesta este unul dintre cei patru medici ieșeni care au solicitat detașare în această perioadă pentru a ajuta spitalele din județele vecine.

Read More

Deces 123 Bărbat, 66 ani, jud. Bistrița Năsăud Internat în 28.03.2020 în SJU Bistrita-Boli Infecțioase , recoltat pentru COVID-19 în aceiași zi, confirmat pe data de 29.03.2020. Data decesului: 03.04.2020 Comorbiditati: Leucemie limfatica Cronică std III, Diabet zaharat tip II, HTA std II. Deces 124 Bărbat, 59 ani, jud. Bistrița Năsăud Aflat în autoizolare, întors din Elveția în data de 25.03.2020. Internat în 31.03.2020 în SJU Bistrita-Boli Infectioase , recoltat pentru COVID-19 în aceiasi zi, confirmat pe data de 2.04.2020. Data decesului: 01.04.2020 Comorbiditati: Diabet zaharat insulinodependent Deces 125 Bărbat, 27 ani, jud Sibiu. Decedat în 31.03.2020 (găsit decedat acasă).…

Read More

Deces 119 Femeie, 69 ani, jud. Hunedoara Internată în SMU Hunedoara- Secția Pneumoftiziologie în 29.03.2020 confirmata pe data de 2.04.2020 Data decesului: 03.04.2020. Conditii medicale pre-existente Diabet zaharat, AVC sechelar, HTA, boala Parkinson. Deces 120 Femeie, 69 ani, jud. Ialomița Internată în SMU Slobozia în 2.04.2020, confirmată pe data de 2.04.2020. Data decesului: 03.04.2020 Conditii medicale pre-existente Diabet zaharat, HTA, Insuficiență Renală Cronică. Deces 121 Bărbat, 78 ani, jud. Timiș Internat în 1.04.2020 în SCBI ” Victor Babes” Timisoara- ATI, confirmat pe data de 1.04.2020. Data decesului: 03.04.2020 Deces 122 Femeie, 60 ani, jud. Neamț Internată în SJU Piatra Neamt-…

Read More

Autorităţile din Gura Humorului au luat decizia autoizolării, în încercarea disperată de a preveni răspândirea coronavirusului. În Gura Humorului nu a fost declarată până acum nicio îmbolnăvire, dar apropierea de Suceava îi sperie pe localnici. Autorităţile locale din Gura Humorului au luat decizia autoizolării, pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Poliţiştii din oraş s-au mutat la intrările şi ieşirile din localitate, unde efectuează controale. Autoizolarea implică un singur lucru: diminuarea accesului în oraşul Gura Humorului a persoanelor, în afara celor prevăzute în Ordonanţele 3, 4, 5 şi 6. Patrulele din interiorul oraşului s-au mutat la intrările şi ieşirile din localitate. „Din…

Read More

În caz de Apocalipsă, indiferent că vorbim despre una biblică, nucleară, meteo, ori provocată de un robot împăiat în pielea lui Arnold Schwarzenegger, sau de un virus corporatist care ne va transforma în zombi, eventualii supravieţuitorii se vor confrunta, printre multe alte probleme, cu cea a asigurării hranei. Ce alimente şi băuturi sunt cele mai indicate într-o astfel de situaţie, care se conservă cel mai bine şi cât de mult pot rezista ele în timp? Sunt câteva întrebări ale căror răspunsuri pot fi găsite într-o amplă analiză BBC dedicată acestei teme. În primul rând, de ce se strică mâncarea? „Din cauza microbilor”, este răspunsul…

Read More

Zeci de mașini de poliție s-au dus vineri în Ialomița, în satul Bărbulești, unde sute de cetățeni s-au întors din străinătate și nu respectă regulile de izolare. Zona are un mare grad de infracționalitate și este deja declarată focar de infecție cu coronavirus. Orașul Țăndărei a fost propus pentru carantinare de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, și, potrivit presei locale, oamenii sunt obligați de prezența Armatei să nu iasă din case. Hotărârea a fost luată din cauza numărului mare de cazuri de infectare cu coronavirus din ultima săptămână şi de contacţi ai persoanelor respective aflaţi în izolare, relatează Digi24.ro Biroul…

Read More

Bogdan Stelea a anuntat ce decizie a luat dupa conflictul pe care l-a avut cu Gica Hagi in 2014. Fostul mare portar a anuntat ca nu va mai lucra niciodata cu fostii colegi din Generatia de Aur, relatează ziare.ro „Nu-mi place si nu am rabdare cu oamenii care nu imi impun chestii fara logica. Nu o sa mai lucrez cu fosti colegi de la nationala. Asta am decis cand am plecat de la Viitorul. E mai bine asa, nu trebuie sa te implici intr-o afacere cand esti implicat emotional cu colegii tai. Se amesteca lucrurile si nu e bine”, a…

Read More