Autor: admin

Deces 247 Bărbat, 59 ani din județul Teleorman.Debut pe 03.04.2020.Prezentat pe 07.04.2020 la Spitalul Municipal Videle – CPU cu insuficiență respiratorie și stare de agitație.Din cauza agravării stării pacientului, a fost transferat în aceeași zi la Spitalul Județean de Urgență Alexandria unde a fost internat cu suspiciune de COVID-19.Recoltat pe 07.04.2020, confirmat pe 09.04.2020 în INBI BalșDecedat pe 08.04.2020.Condiții medicale pre-existente: HTA și ICC, aflat în tratament. Deces 248 Bărbat, 60 ani din județul Brașov. În data de 26 martie 2020, a fost internat în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov, în același salon cu un pacient care revenise din…

Read More

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a afirmat că măsura de creştere a pensiilor depinde de execuţia bugetară, iar în ceea ce priveşte dublarea alocaţiilor, aceasta nu este cuprinsă în bugetul pentru 2020, transmite Agerpres. De asemenea, Guvernul analizează posibilitatea amânării unor plăți pentru anul viitor. „Dacă, în ceea ce priveşte creşterea pensiilor, care erau în bugetul iniţial, am spus foarte clar că depinde de execuţia bugetară. Vom vedea cum merge execuţia bugetară. Presiunile pe buget sunt foarte mari. Ne uităm la toate categoriile de cheltuieli importante din buget. Trebuie să facem o reevaluare şi vom veni cu o soluţie în zilele următoare.…

Read More

Viceprimarul comunei Ruginoasa s-a alăturat și el celor care vor să ajute sistemul medical din Pașcani, prin solidaritate. Astfel, acesta a donat unității medicale suma de 6.000 lei, salariul pe o lună de zile. Lui i s-a alăturat și primarul Dănuț Nechifor, cât și o parte dintre consilieri, în total s-a strâns suma de 8.000 lei. Până astăzi, Spitalul Municipal Pașcani a primit mai multe donații, atât în bani, dar și în produse sanitare și alimente, de la persoane juridice și fizice. Donații financiare Spitalului Municipal se pot face în contul deschis la Trezoreria Pașcani:  RO30TREZ40721F370100XXXX, COD FISCAL 4701371. Mai…

Read More

Conducerea PSD Iaşi se arată scandalizată de acţiunile Guvernului, care a livrat acum două zile doar două cutii cu echipament pentru un singur spital care va trebui să trateze pacienții critici cu COVID-19 din toată zona Moldovei şi „a alocat zero fonduri pentru combaterea și gestionarea epidemiei de COVID-19”, se arată în ziarulevenimentul.ro Social-democraţii ieşeni se declară, însă, norocoşi că nu s-au bazat pe sprijinul guvernamental şi, prin acţiunile pe care le-au întreprins în ultima vreme, au reuşit să limiteze efectele unei pandemii care continuă să ameninţe Iaşul.  „Două cutii! Atât a putut Guvernul! Acesta este ajutorul pe care l-a trimis Spitalului de…

Read More

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor informaţii privind măsurile avute în vedere ca serviciile publice să fie furnizate cetăţenilor în mod eficient prin intermediul sistemelor şi platformelor on-line. „Conform unor date publicate de Eurostat, în 2019, 44% dintre cetățenii din UE au răspuns că au obținut informații de pe site-urile web ale autorităților publice în ultimele 12 luni.În țările nordice, cetățenii au folosit site-urile autorităților publice pentru a obține informații în proporție de peste 70-80% (89% Danemarca, 84% Finlanda, 79% Suedia sau 76% Olanda). Din păcate, la coada clasamentului este România, unde doar 9% dintre…

Read More

În Săptămâna Patimilor, începând cu Lunea Mare și terminând cu Vinerea Mare, actorii Teatrului Național Iași oferă celor de acasă o emoționantă întâlnire cu poezia închisorilor comuniste, în recitalul „Speranța din spatele gratiilor”. Recitalul va putea fi vizionat pe pagina de Facebook www.facebook.com/TNIASI/ și va cuprinde versuri ale poeților deținuți, printre care Vasile Voiculescu, Corneliu Coposu, Tudor Arghezi, Nechifor Crainic, Radu Gyr, Ionel Zeană, Andrei Ciurunga, Gabriel Țepelea, Virgil Maxim, Ion Omescu, Eugenia Indreica, Corneliu Deneșan. Poezia închisorilor comuniste românești este un fenomen unic în lume. Între zidurile temnițelor, poezia a însemnat speranță, hrană spirituală, puterea de a supraviețui într-un loc al torturii,…

Read More

Deși în cursul ultimelor săptămâni, în contextul pandemiei, zeci de mii de români au revenit în țară din străinătate, mai multe țări europene au dat semnalul că au nevoie de forță de muncă sezonieră, ceea ce face posibilă întoarcerea multora dintre ei în scurt timp. Atât cei rămași acolo, cât și cei care vor reemigra au nevoie de protecție suplimentară. Dan Lungu, senator USR de Iași, atrage atenția asupra măsurilor pe care autoritățile din România ar trebui să le ia pentru o mai bună protejare a acestora la locurile de muncă pe teritoriul altor state și pentru asigurarea respectării drepturilor…

Read More

Era la sfârșit de anCând un brav hunedoreanLăsa “Țările de Jos”Și un alt contract bănosCa să vină în Copou…Mulți au cam făcut miștou. Cum e asta? E o glumă?Nu! Ne strângem împreună!Mai aducem jucătoriCă nu suntem amatori! Și-am plecat spre “Semilună”.Nici nu ne știam de-o lună.Și-am jucat trei amicaleȘi-aveam semne de ‘ntrebareO să biruim, noi, oare? S-a reluat și campionatulȘi-am mers din eșec în altulDar munceam, ne antrenamCu sudoare și speramC-o să fie cândva bine…Pentru cine, pentru mine? … Pentru cei care trudescȘi tot timpul năzuiesc,Fotbalul nu-l păcălesc! Mircea sta îngândurat:Nu-i posibil! Am lucrat!Pe toți i-am analizat!O știu și elevii…

Read More

Situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19 este următoarea: Un număr de 3.149 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 611 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare. Conform ultimelor centralizări, un număr de 1.062 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 10 persoane au ieșit din carantină. În momentul de față, la nivelul judetului Iaşi, sunt înfiinţate un număr de 19 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a 6 unităţi administrativ-teritoriale. Paza acestor…

Read More

Biserica Ortodoxă Română anunță noi reguli pentru sărbătorile de Florii și de Paște. Pelerinajul de Florii nu se mai ține anul acesta, iar în noaptea de Înviere, credincioșii pot ieși în fața casei cu o candelă sau lumânare, pentru a primi Lumina Sfântă. Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta. Ramurile de salcie vor fi binecuvântate în biserică și vor fi distribuite de către voluntari credincioșilor din parohie care solicită acest lucru. Voluntarii vor purta măști și mănuși de protecție, relatează vivafm.ro Spovedania și împărtășirea se pot face la domiciliu. Preotul poate intra în casă cu încălțăminte de unică folosință…

Read More