Autor: admin

Creşte valoarea tichetelor de masă! Executivul a anunţat majorarea valorii tichetelor de masă la 35 de lei începând cu luna august şi de 40 de lei de anul viitor. Propunerea a venit în cadrul reuniunii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social. „Reprezentanţii Guvernului, ai sindicatelor şi patronatelor au agreat majorarea valorii tichetelor de masă începând cu 1 august 2023 la 35 de lei, iar începând cu 1 ianuarie 2024, la 40 de lei. În perioada imediat următoare vor fi aprobate, la nivelul Guvernului, actele normative pentru aplicarea acestei decizii”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu. „Îmi doresc să începem de astăzi…

Read More

Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor organizează o şcoală de vară unde participă gratuit bursierii înscrişi în Proiectul de susţinere la studii din cadrul Programul de solidaritate pentru familia cu mulţi copii „Sfântul Stelian”. Anul acesta, prima serie a taberei are loc în perioada 17-21 iulie şi se adresează liceenilor, studenţilor, iar cea de-a doua, din 24-28 iulie este dedicată elevilor claselor IV-VIII. Evenimentul este organizat în mare parte la Seminarul Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi, unde se vor desfăşura majoritatea activităţilor. Pe parcursul a cinci zile, participanţii vor beneficia de ateliere practice, întâlniri cu profesionişti din diferite domenii, vizite…

Read More

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 23-29 iulie 2023! Duminică, 23 iulie – Duminica a 7-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum) În satul Icuşeni Vale, comuna Vorona, judeţul Botoșani, Protopopiatul Botoșani, Preasfinţitul Părinte Nichifor, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sfinţi Casa Anastasia şi catapeteasma bisericii cu hramul Sfântul Proroc Ilie. Evenimentul va avea loc începând cu ora 8:00, în prezenţa părintelui protopop Petru Fercal şi a unui sobor de preoţi şi diaconi. *** Tabăra Floare de colţ va organiza începând de astăzi şi până pe 28 iulie cea de-a…

Read More

A plătit 500 de euro și s-a ales cu dosar penal! Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări cu privire la un cetățean polonez, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere falsificat. În ziua de 21 iulie a.c, în jurul orei 12.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetățenie poloneză, care conducea un autovehicul marca Skoda, cu număr de înmatriculare specific Cehia. La controlul de frontieră,…

Read More

O nouă noapte de coşmar în Odesa. Ruşii au atacat aerian oraşul, rachetele distrugând o catedrală şi omorând un civil Odesa a fost atacată aerian în noaptea trecută cu rachete Onyx şi Kalibr de către ruşi. O persoană a decedat iar alte 18, printre care trei copii, sunt rănite. Atacul vine după ce joi seara, oraşul a fost din nou bombardat de ruşi, relatează Agerpres. „Din păcate, avem un civil ucis în urma atacului nocturn terorist al ruşilor asupra oraşului Odesa”, a scris pe Telegram guvernatorul Oleg Kiper. Forţele aeriene ucrainene au declarat că după miezul nopţii Rusia a lansat rachete Onyx de…

Read More

„Feeria de culoare” a revenit pe strada Lăpușneanu și cu ea, aduce bucurie, frumusețe și parfumul inconfundabil al acestei zonei istorice a Iașului. Muzeul Municipal „Regina Maria” invită ieșenii să pătrundă într-o lume fermecată, unde tradiția și istoria se împletesc într-o simfonie a culorilor. Într-un peisaj urban ce pare să păstreze amintiri prețioase din trecut, strada Lăpușneanu reprezintă o adevărată bijuterie a orașului Iași. Cu clădirile sale impunătoare, fiecare ascunzând povești și secrete de secole, strada emană o eleganță aparte ce te îmbie să te pierzi în farmecul vremurilor trecute. „Mulțumim Primăriei Municipiului Iași, primarului Mihai Chirica, Servicii Publice Iași,…

Read More

Performanță incredibilă pentru Ana Bogdan! Jucătoarea română în vârstă de 30 de ani, locul 49 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în a doua finală consecutivă la BCR Iași Open, turneu de categorie WTA 125 cu premii totale de 115.000 de dolari. În prima semifinală a zilei, Ana Bogdan, campioana ediției de anul trecut și favorită 2 în acest an, a învins-o în trei seturi pe Raluka Șerban, jucătoare română care reprezintă Cipru (26 de ani, numărul 166 mondial), scor 6-3, 4-6, 6-3, scrie prosport.ro. După un meci cu un puternic consum mental, în care a revenit în decisiv de la 0-2,…

Read More

Măsuri privind gestionarea situațiilor de urgență generate de caniculă! Conform Administrației Naționale de Meteorologie, județul Iași va fi sub incidența codului galben de caniculă pe 21 și 22 iulie. ”Având în vedere condițiile meteorologice de instabilitate atmosferică, precum și prognoza meteorologică din perioada imediat următoare, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea Nr. 6 din 21.07.2023, prin care s-au dispus o serie de măsuri ce vor fi luate în momentul emiterii unui cod portocaliu sau cod roșu de caniculă la nivelul județului nostru. Comitetele locale pentru situații de urgență vor monitoriza evoluția fenomenelor meteorologice în vederea punerii în…

Read More

Poli Iași dispută duminică, de la ora 18.30, primul meci pe teren propriu în noul sezon al SuperLigii, în compania sibienilor de la FC Hermannstadt. Învinși la debut, 0-2 în Grupa, cu fosta campioană CFR Cluj, ieșenii speră să obțină primele puncte în acest sezon, chiar în fața propriilor suporteri. Leo Grozavu mizează pe dorința de revanșă a elevilor săi Antrenorul Politehnicii, Leo Grozavu, a declarat că așteaptă o revanșă a elevilor săi în meciul cu Hermannstadt, după eșecul și evoluția sub așteptări din Gruia, scrie prosport.ro. https://www.youtube.com/watch?v=G–ri55SrGE

Read More

Căldura extremă a doborât recorduri în Europa, Asia și America de Nord, milioane de oameni fiind afectați de căldura și umiditatea care au depășit cu mult „valorile normale” timp de mai multe zile. Valurile de căldură devin din ce în ce mai puternice pe măsură ce clima se schimbă. Durează mai mult, devin mai frecvente și sunt pur și simplu din ce în ce mai insuportabile, conform Science Alert. O întrebare pe care mulți oameni și-o pun este: „Când o să fie prea cald pentru a desfășura o activitate zilnică normală, pe care o facem în mod obișnuit, chiar și pentru…

Read More