Autor: admin

Statul Muntenegru nu mai avea luni dimineaţă pe teritorul său niciun caz activ de coronavirus, devenind astfel prima ţară din Europa care a reuşit să combată SARS-CoV-2. În Muntenegru s-au înregistrat 324 de cazuri, dintre care 9 persoane au murit şi 315 s-au vindecat, potrivit Wolrdometers. Timp de 20 de zile consecutive, în Muntenegru nu au mai fost înregistrate cazuri noi de contaminare, relatează mediafax.ro Institutul de sănătate naţională al Muntenegrului a transmis că în cele 24 de ore precedente au fost prelucrate 140 de teste şi niciunul nu a ieşit pozitiv. Statul Muntenegru nu mai are în acest moment…

Read More

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor informaţii privind stadiul în care se află lucrările pentru închiderea celor 48 de depozite neconforme de deşeuri şi ce măsuri vor fi luate pentru încadrarea în termenul prevăzut de scrisoarea Comisiei Europei. „Recent, Comisia Europeană a cerut țării noastre, pe lângă unele măsuri privind poluarea aerului, și închiderea, etanșarea și restaurarea, din punct de vedere ecologic, a 48 de depozite neconforme de deșeuri. Se urmărește astfel respectarea hotărârii Curții de Justiție a UE, din 18 octombrie 2018, cu privire la 68 de depozite. Până acum doar 20 au fost închise…

Read More

10.072 de persoane au participat la evenimentul de recrutare și employer branding desfășurat exclusiv online. În perioada 21-22 mai a avut loc Târgul de Cariere Digital Iași, eveniment de recrutare și employer branding desfășurat exclusiv online. Acesta a fost organizat ca o premieră și soluție alternativă la evenimentele desfășurate offline până în prezent de către Târgul de Cariere. La eveniment au participat 10.072 de persoane și a fost înregistrat un număr de 812 aplicări directe la joburi. Digitalizarea evenimentului a permis vizitarea virtuală a standurilor companiilor angajatoare și interacțiunea directă cu cei 25 de reprezentanți aflați online, aplicări în timp…

Read More

Deputatul PSD Bogdan Cojocaru cere ministrului Mediului şi primarului Iaşiului să prezinte urgent un plan de măsuri pentru combaterea poluării în oraş, după ce Comisia Europeană a inclus Iaşiul pe lista localităţilor cu un nivel ridicat al poluării. Deputatul social-democrat Bogdan Cojocaru susţine că Iaşiul apare pe lista întocmită de Comisia Europeană privind oraşele din România unde trebuie luate măsuri rapide pentru combaterea poluării, el acuzându-i pe edilul Mihai Chirica şi pe ministrul Mediului Costel Alexe că nu fac nimic pentru a remedia această „gravă problemă”. „Comisia Europeană a dat recent un termen de patru luni României pentru a corecta…

Read More

Până astăzi, 25 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.283 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11.630 au fost declarate vindecate și externate. Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică: Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate1.Alba3382.Arad6973.Argeș2364.Bacău4915.Bihor5496.Bistrița-Năsăud3197.Botoșani7158.Brașov6859.Brăila2510.Buzău16011.Caraș-Severin11212.Călărași8213.Cluj54214.Constanța27015.Covasna23016.Dâmbovița26117.Dolj20418.Galați57219.Giurgiu21220.Gorj12021.Harghita11722.Hunedoara62623.Ialomița35224.Iași49625.Ilfov50626.Maramureș9627.Mehedinți10728.Mureș66129.Neamț87030.Olt7631.Prahova9632.Satu Mare6133.Sălaj8534.Sibiu48535.Suceava3.45336.Teleorman13137.Timiș49838.Tulcea14139.Vaslui15740.Vâlcea2841.Vrancea57142.Mun. București1.81543.-35 TOTAL18.283 Totodată, până acum, 1193 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman,…

Read More

Pandemia actuală a adus numeroase schimbări pentru afaceri și nu doar în plan economic. O companie software din Iași este în situația inedită de a „reboteza” o aplicație auto care împarte numele cu boala cauzată de noul coronavirus.Dezvoltatorii aplicației COVID lucrau la acest produs de peste un an de zile și au lansat o versiune beta în această primăvară, pentru a ajuta persoanele care vor să se ocupe de reparația mașinii fără a se deplasa la service. Lansarea a avut loc sub un nume provizoriu, ConstatareVideo, din dorința de a nu amâna accesul șoferilor și al mecanicilor auto la un…

Read More

Deces 1186 Femeie, 75 ani, județ Iași. Dată confirmare: 23.05.2020.Dată deces: 24.05.2020.Comorbidități: obezitate grad II, neoplasm de vezica, hemiplegie dreapta. Deces 1187 Bărbat, 46 ani, judet Bacau Dată confirmare: 15.05.2020.Dată deces: 24.05.2020.Comorbidități: Ciroza hepatica toxica decompensate, insuficienta hepaticacronica, HTA, Diabet zaharat tip II, ascita, hipersplenism hematologictrombocitopenic. Deces 1188 Femeie, 85 ani, județ Maramureș. Data confirmare: 24.05.2020.Data deces: 24.05.2020.Comorbidități: Cardiopatie ischemica cronica, HTA primara, AVC sechelar,Pleurezie dreapta, Insuficienta cardiac cronica std. III, Sindrom Hipoanabolic, Fibrilatie atriala cronica permanenta, Policitemie Vera.

Read More

Gestul unei tinere mame întrece orice limită. Într-o ceartă cu iubitul, femeia şi-a azvârlit pur şi simplu bebeluşul de nici două luni din braţe. Copilul e în spital cu capul spart. Femeia a fost reţinută pe loc şi riscă până la 10 de ani de închisoare. Întreagă scenă a fost surprinsă de o cameră de supraveghere. Într-o criză nervoasă, tânăra de 21 de ani îşi aruncă bebeluşul ca pe un obiect, trânteşte un ghiveci în mijlocul holului, apoi trece pe lângă copil fără s-o intereseze dacă a păţit ceva. O angajată a hotelului îi deschide uşa, iar mama iese, dar…

Read More

Accident groaznic, ieri-noapte, în jurul orei 0.30, pe DN 2 – E85, în satul Dumbrava, comuna Iteşti, judeţul Bacău, după ce o dubă în care se aflau şapte persoane, cinci copii şi doi adulţi, a intrat într-un cap de pod, notează unupetrotus.ro. Potrivit unor surse, autovehiculul plecase de la Iaşi cu destinaţia Timişoara. La faţa locului s-au deplasat autospeciale SMURD şi SAJ. Potrivit presei locale, o fetiţă de 10 ani ar fi fost găsită în stop cardio-respirator şi a fost resuscitată, medicii reuşind să o salveze. Dintre cele şapte victime ale accidentului, cinci sunt copii, scrie ziaruldeiasi.ro. Toate cele şapte…

Read More