Autor: admin

Unul dintre cei mai celebri criminali din Iaşi a înaintat instanţei o cerere prin care cere să scape de de închisoarea pe viaţă. Sorin Abuculesei (45 de ani) îşi execută detenţia pe viaţă în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi, el fiind condamnat pentru o crimă pe care a comis-o acum mai bine de un deceniu în Anglia. Alături de Abuculesei, în acelaşi dosar mai sunt condamnaţi şi fraţii săi, Ciprian şi Savu Abuculesei, de 36, respectiv 43 de ani. Toţi sunt din Tătăruşi şi sunt condamnaţi încă din 2008, sentinţa fiind pronunţată de judecătorii englezi, scrie ziaruldeiasi.ro. Recent, Sorin…

Read More

Un proiect de hotărâre în acest sens va fi analizat și votat în cadrul şedinţei Consiliului Local de vineri, 29 mai. Demersurile municipalităţii ieşene de a da tot mai multă prioritate metodelor alternative de transport se vor concretiza într-o nouă măsură ce vine în sprijinul bicicliştilor. Astfel, se are în vedere ca în parcările publice, cu sau fără plată, un loc de parcare destinat autovehiculelor să fie transformat în loc de parcare rezervat bicicletelor, acesta urmând a fi semnalizat corespunzător. Un astfel de loc ar putea fi folosit de până la 10 biciclete. De asemenea, astfel de locuri vor fi…

Read More

Polițiștii locali și angajații Companiei de Transport Public (CTP) Iași anunță că au intensificat controalele în mijloacele de transport după ce mulți ieșeni încalcă măsurile de protecție și nu folosesc masca de protecție, care este obligatorie în tramvaie și autobuze. „Polițiștii locali au întreprins acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2. Echipele din cadrul Serviciului 4 Ordine publică au sancționat contravențional, conform Legii 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amendă în valoare de 500 lei, pe numita V.A., întrucât…

Read More

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași continuă seria micro-expozițiilor „Piese de excepție din colecțiile Muzeului de Istorie a Moldovei”, aducând în atenția vizitatorilor, în perioada 26 mai – 30 august 2020, la Palatul Culturii din Iași, o selecție de piese cu valoare deosebită, reunite sub titlul „Suvenir din Paris”. Acestea realizează o conexiune directă între Iași și Paris, în anul 1889, când în capitala Franței s-a desfășurat Expoziţia Universală, eveniment consacrat inaugurării unuia dintre cele mai importante simboluri ale Europei: Turnul Eiffel. Vizitatorii vor putea admira în această micro-expoziție, o farfurie decorativă, ce provine din descoperirile arheologice prilejuite de modernizarea urbanistică…

Read More

Un total de 11.807 de elevi din satele ieșene nu au, la momentul actual, acces la internet. Totodată, 10.964 nu au nici acces la un dispozitiv care se poate conecta la internet, pentru a participa la lecțiile online în această perioadă. Cifrele provin dintr-un răspuns al Ministerului Educației, Cristina Monica Anisie, trimis senatorului USR Dan Lungu în urma adresării unei întrebări referitoare la situația elevilor care pot participa activ la cursurile online în aceste luni.  Ministrul Educației menționează în răspunsul său faptul că la nivelul județului Iași, în mediul rural, numai 72,19% dintre elevi au acces la internet, 73,91% au…

Read More

Universitatea A.I Cuza din Iaşi a făcut un studiu pe 201 firme din ţară. Studiul a fost făcut în perioada 1-16 mai. Peste 45% din firme au încasări cu peste 50% mai puţin. 80% dintre proprietari au ales să nu-şi concedieze angajaţii. Starea de urgenţă din România şi-a pus puternic amprenta pe afacerile din toate domeniile. Specialiştii de la Universitatea A.I Cuza au făcut un studiu despre impactul epidemiei COVID pe 201 firme din toată ţara. Acesta a avut loc în perioada 1-16 mai, iar specialiştii ne spun concluziile. „Studiul a arătat că firmele au avut majore dificultaţi financiare. Reducerea…

Read More

Procedura de licitație deschisă pentru achiziția de servicii de verificare tehnică pentru Spitalul Regional din Iași a fost lansată de Ministerul Sănătății pe platformele electronice de specialitate ale României și Uniunii Europene (SICAP și JOUE), relatează Hotnews.ro Valoarea estimată a contractului de servicii este de 2.056.331,97 lei fără TVA, iar toți cei interesați au termen de depunere a ofertelor, data de 23 iunie 2020.Pentru cei interesați, documentația de atribuire este disponibilă la următoarele linkuri: – SICAP https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100096097–JOUE https://ted.europa.eu/udl?uri=TED:NOTICE:241158-2020:TEXT:EN:HTML&src=0 „Urmărim, în continuare, obiectivele strategice din Programul de guvernare, iar unul dintre acestea îl reprezintă urgentarea proiectelor mari de infrastructură, atât de necesare. Cu…

Read More

Premierul Ludovic Orban a declarat că Guvernul ia în calcul creșterea alocațiilor pentru copii. Sigur o să încercăm să creștem alocația, a spus premierul. În ceea ce privește pensiile, acestea vor fi majorate, dar nu se știe încă cu cât, relatează digi24. ro „Pensiile vor crește. Cu cât vor creste, depinde de starea economiei și de capacitatea efectivă de a putea plăti pensiile și anul acesta, și anul viitor, și pe o perioadă mare de timp. Cu cât economia merge mai bine, cu atât pensiile vor crește mai mult. Dublarea alocațiilor, impactul anual e de 7,3 miliarde. De unde să găsești 7,3…

Read More

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod galben de furtună pentru majoritatea judeţelor din ţarăÎn următoarele trei zile instabilitatea atmosferică va fi accentuatăTemperaturile sunt mai scăzute decât normalul perioade ANM a emis un cod galben de furtună pentru majoritatea judeţelor din ţară. Ne putem aştepta la căderi de grindină de mici dimensiuni, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată a vântului, relatează mediafax.ro Tot în cursul zilei de astăzi, ANM a emis o informare de instabilitate atmosferică în toată ţara, valabilă până la data de 27 mai. Ploile vor avea caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau…

Read More

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei a întocmit o „listă neagră” a aeroporturilor, care cuprinde ţările cu risc ridicat de transmitere a coronavirusului. Potrivit instituţiei, lista va fi actualizată regulat şi va constitui un ghid pentru zboruri şi turism, relatează mediafax.ro Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei, un organism oficial al Uniunii Europene, a publicat „lista neagră” a aeroporturilor situate în 34 de ţări cu transmitere ridicată a coronavirusului. Lista, care va fi actualizată regulat şi va constitui un ghid pentru zboruri şi turism, a fost creată pe baza datelor ştiinţifice ale OMS, ECDC şi alte instituţii din domeniul sănătăţii. Ţări periculoase…

Read More