Autor: admin

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, care era căutat de poliţişti pentru o tentativă de omor, s-a aruncat, vineri, în faţa trenului Dorohoi- Iaşi, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu, relatează ziarulevenimentul.ro Bărbatul îşi înjunghiase fosta concubină în cursul dimineţii de vineri, iar, la scurt timp după comiterea faptei, a părăsit locuinţa acesteia. Mai multe echipaje de poliţişti şi jandarmi au început căutările agresorului.. „În timp ce efectuam verificări pentru identificarea autorului, am fost sesizaţi de conductorul de tren că o persoana a fost călcată. S-a stabilit că este cel pe care…

Read More

Viitorul și Academica Clinceni, partidă din etapa a 9-a a play-out-ului Ligii 1, a fost amânată! Dacă rezultatele testelor echipei-gazdă vor ieși în cele din urmă negative, meciul se va disputa mâine, de la ora 15:00, relatează gsp.ro UPDATE 19:00 Gică Popescu (52 de ani), președintele Viitorului, a oferit noi lămuriri. Astfel, este vorba despre 7 teste neconcludente, nu 6, așa cum se credea inițial, care pot aparține atât fotbaliștilor, cât și membrilor din staff-ul tehnic. „Nu știm dacă vreunul dintre cele 7 teste este pozitiv. Ne-au spus că există pericolul ca rezultatul să se repete și să fie din nou…

Read More

Presa greacă a scris că 29 de turişti au fost confirmaţi pozitiv cu Covid-19 după testele pe care le-au făcut vineri, 10 iulie, la punctul de frontieră Kulata-Promachonas, relatează mediafax.ro Potrivit autorităţilor, citate de iefimerida.gr, turiştii infectaţi sunt cetăţeni din Bulgaria şi România. Ministerul de externe din România a anunţat până acum trei turişti români confirmaţi cu Covid-19. Guvernul de la Atena a decis ca, începând de marţi, toţi turiştii care intră în ţară prin vama Kulata-Promachonas, singurul punct de frontieră terestru deschis în acest moment, trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19. Testul nu trebuie să fie mai vechi…

Read More

Cel mai mare număr de cazuri de COVID-19 a fost înregistrat ieri. Pe de o parte PNL spune că poate nu toți cetățenii au fost responsabili și nu au luat măsurile necesare pentru a limita infectările. Însă într-un astfel de domeniu nu poți lăsa la voia întâmplării aceste comportamente. Eu spun că autorii morali ai acestei situații sunt cei din Guvern împreună cu liderul lor de la Cotroceni. Legislația proastă promovată pentru limitarea infectărilor își arată acum colții. Sigur, dacă îi întrebi pe ei, măsurile au fost justificate iar textul legal impecabil, e acolo CCR- ul care le pune bețe…

Read More

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor informaţii privind măsurile avute în vedere pentru asigurarea protejării Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării. „În ultimul timp, tot mai mulți turiști au invadat plajele sălbatice de la Vadu, Corbu sau Midia, plaje ce fac parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării. Mulți dintre ei au încălcat regulile de acces și desfășurare a turismului în zonă protejată. În presă a fost semnalată prezența pe aceste plaje, doar într-un singur weekend, a peste 10.000 de turiști, veniți cu aproximativ 4.000 de mașini. Inclusiv Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării a declarat faptul că turiștii…

Read More

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Educaţiei şi Cercetării informaţii privind tipurile de programe pentru care se pot desfăşura, în prezent, cursuri de calificare/specializare în sistem online. „Schimbările intervenite în economie, ca urmare a pandemiei de coronavirus, au impus luarea unor măsuri și în privința programelor de pregătire profesională a adulților. Este motivul pentru care guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 97, din 11 iunie 2020, care prevede, la articolul 2, că unele programe de formare profesională a adulților, care nu implică activități practice ce trebuie să se desfășoare într-un spațiu cu dotări specifice, conform standardului ocupațional, se…

Read More

Strategia Naţională pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copilului prevede, ca prioritate, închiderea centrelor de plasament mari și construirea de case de tip familial în care beneficiarii se vor bucura de condiții moderne de trai, îngrijire și educare. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași derulează patru proiecte, a căror valoare totală este de 31 de miloane de lei, pentru închiderea centrelor de plasament de tip vechi și crearea de alternative astfel încât, copiii și tinerii plasați aici să poată beneficia în continuare de cele mai bune condiții.  Contribuția Consiliului Județean Iași la aceste proiecte este de 6,6 milioane…

Read More

Până astăzi, 10 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 31.381 decazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.812au fost externate, dintre care 21.129 de pacienți vindecați și 1.683 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică: Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate1.Alba4872.Arad7123.Argeș1.1944.Bacău7175.Bihor7056.Bistrița-Năsăud6137.Botoșani1.0708.Brașov1.9059.Brăila27510.Buzău75011.Caraș-Severin12412.Călărași19813.Cluj73414.Constanța52815.Covasna32316.Dâmbovița85717.Dolj36118.Galați1.16919.Giurgiu28120.Gorj36721.Harghita36722.Hunedoara69323.Ialomița51424.Iași1.05525.Ilfov86826.Maramureș22827.Mehedinți24928.Mureș80429.Neamț99530.Olt33931.Prahova71032.Satu Mare8233.Sălaj12134.Sibiu68935.Suceava4.14136.Teleorman17537.Timiș56938.Tulcea19839.Vaslui22140.Vâlcea9941.Vrancea1.19842.Mun. București3.65943.-37 TOTAL31.381 Până astăzi, 1.847 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 09.07.2020 (10:00) – 10.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 13 decese (8 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul…

Read More

Un tată din Blăgești a luat problema fiului în propriile mâini și s-a dus să rezolve românește, la postul de Poliție. Ajuns la post, bărbatul a început să discute cu un agent de poliție, căruia i-a oferit suma de 1.000 de lei pentru a interveni în dosarul penal al fiului său, care fusese prins conducând fără permis. Evident, polițistul a raportat imediat evenimentul, iar acum și tatăl tânărului are dosar penal, însă bătrânul se pare că va ajunge primul în arest, fiind deja inaintat instanței cu propunere de arestare preventivă. „Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a dispus punerea în…

Read More

Camera Deputaţilor a adoptat joi seară, legea carantinării şi izolării, după ce Comisia juridică a Camerei a adoptat tot ieri, un raport favorabil la proiectul înaintat de guvern. Au fost acceptate mai multe amendamente, convenite inclusiv după discuţia cu secretarul de stat în MAI, Raed Arafat. Legea, care merge astăzi, la Senat, a primit la Camera Deputaţilor 266 de voturi „pentru”, 11 voturi „împotrivă” şi 8 abţineri. Proiectul de lege iniţiat de guvern după decizia CCR cu privire la plasarea în izolare sau carantină a persoanelor a fost adoptat de Camera Deputaţilor cu amendamente. Deşi mircuri, social-democraţii au formulat propuneri…

Read More