Autor: admin

Nivelul amenzilor minime pentru persoanele fizice sau firmele care nu iau măsuri pentru evitarea instalării şi răspândirii ambroziei şi eliminarea prezenţei acesteia pe terenurile intravilane sau extravilane s-au majorat de sâmbătă, conform celei mai recente legi publicate în Monitorul Oficial, scrie Mediafax, potrivit adevărul.ro Nivelul minim al amenzilor pentru persoanele fizice care nu combat ambrozia a crescut de la 750 de lei la 1.000 de lei, în timp ce pentru persoanele fizice nivelul minim al amenzii s-a dublat de la 5.000 de lei la 10.000 de lei. Constituie contravenţie nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri,…

Read More

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, admite că ar putea fi reintroduse anumite restricţii pentru funcţionarea teraselor, în funcţie de evoluţia numărului de cazuri de COVID-19, potrivit adevărul.ro El a declarat, la Iaşi, că măsurile de relaxare introduse după starea de urgenţă au fost agreate şi de patronatele din sectorul HoReCa, iar proprietarii teraselor ar trebui să le respecte.  Întrebat dacă ia în calcul posibilitatea adoptării unei măsuri care să prevadă închiderea teraselor la ora 22,00, ministrul Sănătăţii a afirmat: „În funcţie de evoluţie, vor fi şi anumite restricţii. Noi nu vrem să fie restricţii. Noi vrem ca toată lumea să conştientizeze…

Read More

Un om a murit şi doi au fost răniţi, duminică, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă, pe DN 7C – Transfăgărăşan, relatează agerpres.ro Accidentul s-a produs în zona cabanei Capra, pe serpentine. Autoturismul, înmatriculat în judeţul Suceava, în care se aflau trei bărbaţi, a ieşit de pe carosabil la coborâre şi s-a răsturnat de mai multe ori, după care a revenit pe şosea. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş a anunţat că la faţa locului au fost găsite trei victime, dintre care una inconştientă pentru care s-au efectuat manevre de resuscitare, însă fără succes. Potrivit reprezentanţilor…

Read More

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, duminică, la Iași, că ”suntem într-un moment destul de dificil” și ”vom avea două săptămâni destul de grele”, dar că autoritățile vor putea gestiona situația cu ajutorul populației, relatează protv.ro Tătaru a precizat că atâta timp cât autorităţile au fost lăsate să ia măsurile pe care le-au considerat de cuviinţă, evoluţia pandemiei a fost una favorabilă. ”Când am putut decide şi am putut trata aşa cum consideram noi, am avut o evoluţie favorabilă. Când a intervenit acea măsură de relaxare, dar nu acela a fost pericolul, ci acea neîncredere, acea bagatelizare, acele îndemnuri de…

Read More

Până astăzi, 19 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 37.458 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.042 au fost externate, dintre care 22.617 de pacienți vindecați și 2.425 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 935 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere. Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică: Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate1.Alba5612.Arad7863.Argeș1.9604.Bacău8685.Bihor7236.Bistrița-Năsăud7027.Botoșani1.1028.Brașov2.3289.Brăila39210.Buzău96711.Caraș-Severin14512.Călărași23613.Cluj86714.Constanța62415.Covasna35916.Dâmbovița1.16917.Dolj45218.Galați1.57119.Giurgiu32820.Gorj54521.Harghita42122.Hunedoara76523.Ialomița58524.Iași1.13625.Ilfov1.00926.Maramureș27027.Mehedinți33428.Mureș86029.Neamț1.05430.Olt49331.Prahova1.09932.Satu Mare8433.Sălaj12734.Sibiu76335.Suceava4.25736.Teleorman21837.Timiș78038.Tulcea23139.Vaslui31240.Vâlcea21441.Vrancea1.36242.Mun. București4.36043.-39 …

Read More

În judeţul Suceava, trei persoane au fost rănite, sâmbătă seară, de trunchiurile unor copaci care au căzut din remorca unui camion încărcat cu lemne. Două dintre acestea, o femeie de 50 de ani şi un copil de 10 ani, se aflau pe marginea drumului unde au oprit pentru că li se defectase maşina. Cea de-a treia este un bărbat în vârstă de 52 de ani. La faţa locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare şi o Ambulanţă SMURD. După accident, cei trei erau conştienţi şi cooperanţi, dar prezentau multiple traumatisme. Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean…

Read More

Un şofer de la Inspectoratul Şcolat Judeţean (ISJ) Iaşi, depistat cu infectia cu noul coronavirus. Acesta a fost, se pare, contact cu inspectorul şcolar din staff-ul ISJ diagnosticat cu Covid 19 în urma cu o săptămână. „Din păcate a mai apărut un caz la ISJ. Este vorba de o persoana din aparatul administrativ. Nu se ştie care dintre cele două persoane infectate este pacientul 0. Contactul este posibil să fi fost şi invers, adică profesorul să fi luat de la angajatul ISJ”, a declarat Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi. Poziţia ISJ faţă de noul caz de coronavirus În cursul zilei…

Read More

Minora dată dispărută de acasă în urmă cu câteva zile a fost depistată într-un judeţ vecin. “În urma căutărilor şi activităţilor investigative derulate, la data de 17 iulie a.c., poliţiştii Biroului Urmăriri Iaşi şi Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Iaşi, cu sprijinul poliţiştilor Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Iaşi, au depistat minora pe raza judeţului Suceava. Verificările continuă pentru clarificarea situaţiei de fapt, formele de urmărire emise fiind revocate”, a anunţat ieri IPJ Iaşi. La data de 14 iulie., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Iaşi au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la data de 12…

Read More

Liga 1 suferă din cauza cazurilor de coronavirus care au dat peste cap programul din play-off și play-out, dar Justin Ștefan, secretarul general al LPF, a afirmat că, în momentul actual, nu se ia în calcul o întrerupere a campionatului, relatează gsp.ro FCSB – CFR Cluj, derby-ul Ligii 1, care trebuia să se dispute în această seară, a fost amânat după apariția unui caz de coronavirus în cadrul echipei lui Dan Petrescu. Potrivit informațiilor GSP.ro, confirmate de cei implicați, fotbalistul infectat este Alexandru Păun (25 de ani).Între timp,  încă trei jucători de la Dinamo au fost depistați pozitiv cu coronavirus, potrivit informațiilor…

Read More

Poliţiştii din Bucureşti au verificat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, dacă sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, în cluburi, baruri şi terase. În total, oamenii legii au aplicat amenzi de aproape 100.000 de lei, anunţă Poliţia Capitalei, potrivit zf.ro „În noaptea de vineri spre sâmbătă, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti-Poliţia Sectorului 1, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor , Direcţia de Sănătate Publică , Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului , Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov şi Poliţia Locală a efectuat verificări cu privire la modul de respectare a…

Read More