Autor: admin

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Finanţelor Publice informaţii privind motivele pentru care angajaţii aflaţi în şomaj tehnic nu mai figurează ca asiguraţi, deşi contribuţiile către asigurările de sănătate au fost achitate. „Recent, unii angajați aflați în șomaj tehnic care au fost nevoiți să meargă la medic au constatat că nu mai sunt asigurați, deși au fost plătite contribuțiile către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). CNAS recunoaște că, pentru perioada în care persoanele s-au aflat în șomaj tehnic, contribuțiile au fost plătite, iar pentru remedierea acestei situații a solicitat angajatorilor să depună, din nou, declarații rectificative pentru…

Read More

Un grav accident a avut loc duminică dimineață, în satul Palanca din județul Bacău. Un femeie de 60 de ani a fost grav rănită și transportată la spital, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren. Impactul a fost teribil, mașina ajungând un morman de fiare. Din primele informații, șoferița nu a acordat prioritate de trecere trenului. Potrivit ISU Bacău, salvatorii au găsit la fața locului o singură victimă, inconștientă, cu fractură la baza craniului, care a fost preluată de ambulanța SAJ și transportată la spitalul din Moinești, scrie observatornews.ro. „A rezultat o singură victimă inconștientă…

Read More

Clipe de groază pentru membrii unei familii din localitatea Moțca, județul Iași, după ce mai mulți tineri au dat buzna peste ei în casă și i-au atacat cu pietre, bâte și topoare. Scenele de coșmar au avut loc noaptea trecută, în timpul unei petreceri organizate în curtea unei familii din comuna Moțca, județul Iași. Se pare că unul dintre invitați s-ar fi luat la ceartă cu un tânăr, moment în care restul familiei a sărit în ajutorul primului, notează observatornews.ro. Nervos, tânărul a plecat și a revenit cu ajutoare. Șapte persoane au intrat în curtea familiei și au distrus tot…

Read More

Mai multe instituţii judeţene au participat săptămâna trecută la o amplă acţiune de verificare a societăţilor comerciale. Obiectul controalelor a fost respectarea mădurilor de prevenire a răspândirii infecţiei cu Sars-CoV 2, acesteaa având loc în în special în zonele aglomerate, mai exact centre comerciale, pieţe, târguri şi terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. „La activităţile desfăşurate în cele 5 zile au participat peste 1.400 de politişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, poliţişti locali, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţiei de Sănătate Publică şi Autoritatea Naţională pentru Protectia Consumatorului”,…

Read More

Antreprenorul ieşean Răzvan Zvorişteanu, operat pe creier şi diagnosticat cu COVID-19 la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, a povestit cum a reuşit să se vindece, dorind în acelaşi timp să mulţumească medicilor care l-au tratat. Bărbatul a stat internat 54 de zile în unitatea medicală, timp în care a învăţat să accepte diagnosticul şi faptul că trebuie să treacă printr-o operaţie chirurgicală dificilă. „A fost şi un şoc, nu e tocmai plăcut să afli că te trezeşti cu o tumoră atâta timp cât până atunci nu s-a manifestat în niciun fel. Dar m-am liniştit foarte tare când am aflat că…

Read More

Toate acestea sunt pentru conducere a unui autovehicul fără a avea permis. Ultima dată a fost prins alaltăieri, conducând maşina pe Copou. Asta deşi fusese prins şi luna trecută, la fel, precum şi în 2018, şi 2019. Un bărbat din judeţul Iaşi ce va împlini cât de curând 70 de ani este cercetat penal în nu mai puţin de patru dosare. În toate acestea pensionarul este acuzat de conducere a unui autoturism fără a avea permis de conducere. Pensionarul încalcă sistematic interdicţia de a conduce începând cu anul 2018, ultima ispravă de acest gen fiind comisă pe 16 iulie, notează…

Read More

O persoană a decedat şi alta a ajuns la spital cu răni grave, duminică, după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un copac, pe raza localităţii Boroaia, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată. El a precizat că maşina implicată în accident, în care se aflau două persoane, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului, scrie agerpres.ro. Unul dintre cei doi ocupanţi ai maşinii, o femeie în vârstă de 66 de ani, a rămas încarcerat, fiind în stare de inconştienţă, iar medicii…

Read More

Premierul ungar Viktor Orban l-a acuzat duminică pe omologul său olandez că vrea să „pedepsească financiar” Ungaria, insistând pe legătura dintre statul de drept şi acordarea de ajutoare europene prevăzute în planul de relansare, asupra căruia negocierile bat pasul pe loc, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro „Nu ştiu din ce motiv personal premierul olandez mă detestă pe mine sau Ungaria. Însă el atacă atât de dur. Şi el spune foarte clar că din cauza faptului că Ungaria, în opinia lui, nu respectă statul de drept, că ea trebuie să fie pedepsită financiar”, a declarat Viktor Orban de la Bruxelles, potrivit agerpres.ro Comisia…

Read More

În lipsa unui vaccin pentru SARS-CoV-2, singura cale prin care putem să ținem sub control răspândirea virusului este testarea populației și izolarea celor infectați. Dar cum să aflăm date vitale în timp util? Aici intervin noile tehnologii. O aplicație care folosește inteligența artificială (AI) promite să identifice persoanele infecate după sunetul din tusea lor, potrivit digi24.ro Tehnologia intră cu toate forțele în lupta împotriva noului virus. Mai nou, o aplicație care folosește inteligență artificială ar putea identifica dacă o persoană este sau nu infectată cu COVID-19, după sunetul tusei. Este un proiect la care au lucrat cercetători din diferite state,…

Read More

Președintele Klaus Iohannis a declarat, după două zile de negocieri la Bruxelles, că nu s-a ajuns la nicio concluzie, până acum, și că urmează noi negocieri, în plen, între liderii din UE. Șeful statului a spus că negocierile pentru țara noastră au fost „rezonabile”, potrivit libertatea.ro Președintele a precizat că totul depinde de sumele pe care le vor accepta și alte state, dar și de condițiile pentru acordarea lor. „Vestea bună este că toată lumea își dorește să ajungem la un acord, dar mai este mult de negociat. Nu s-a ajuns la un acord. Se discută despre proporția între granturi…

Read More