Autor: admin

Un organism din structura Parlamentului României, Consiliul Legislativ, continuă să se afle într-o situație bizară. Este singura instituție din România a cărei conducere este numită în funcție pe viață. Legea de funcționare nu are prevăzută o durată maximă a mandatului conducerii și nici nu există o procedură de revocare din funcție. Există doar procedura de numire în funcție. De altfel, actualul președinte se află în această postură de 19 ani, din 2001. Singurele persoane din conducere care au CV-ul publicat pe site sunt președintele Secției de Drept Privat și secretarul general. Despre ceilalți șefi publicul nu poate afla nimic de…

Read More

O oră clienţii n-au mai fost pe primul loc în industria ospitalităţii. Sute de angajaţi din restaurante şi hoteluri din toată ţara, speriaţi că îşi vor pierde locurile de muncă, şi-au strigat nemulţumirea în stradă. Cer redeschiderea restaurantelor în interior ca să aibă din ce trăi şi la toamnă. Acuză că în loc de sprijin de la Guvern au primit ca aperitiv haos legislativ, în loc de fel principal, închis temporar, iar desertul e falimentul. Cum a bătut ceasul ora 17, chelneri, bucătari, recepţioneri, mici antreprenori sau giganţi ai industriei ospitaliere din Bucureşti, Constanţa şi Braşov şi-au oprit activitatea timp…

Read More

Şcoala începe pe 14 septembrie cu o declaraţie pe proprie răspundere. Părinţii vor trebui să dea cu subsemnatul în legătură cu starea de sănătate a copiilor. Altfel vor răspunde penal. Elevii au şi ei de respectat zeci de reguli. Unele, imposibile! Nu vor avea voie să se atingă de alţi copii, iar masca devine obligatorie în şcoală. Aventura începe din poarta şcolii. Elevii intră doar dacă părinţii lor au semnat o declaraţie prin care işi asumă că în ultimele două saptamani, copilul nu a avut febră, dureri de cap şi că nu a intrat în contact cu cineva depistat pozitiv…

Read More

Iată noul teren de sport de la Şcoala Gimnazială „Ştefan Bârsănescu”! Municipalitatea susține un program de realizare de terenuri de sport în incinta a 17 unităţi de învăţământ preuniversitar: Colegiul Național, Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Național „Octav Băncilă”, Colegiul National „Garabet Ibrăileanu”, Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu”, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Liceul Tehnologic „Petru Poni”, Liceul Economic de Turism, Şcoala Gimnazială „Ştefan Bârsănescu”, Şcoala Gimnazială „Titu Maiorescu”, Şcoala Gimnazială „Alexandru cel Bun”, Şcoala Gimnazială „Gh. I. Brătianu”, Şcoala Generală „Alecu Russo”, Şcoala Gimnazială „Elena Cuza”, Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu” și Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu…

Read More

Un poliţist rutier, din Buzău, a fost trântit fără menajamente de o șoferiță, aflat în urmărirea mașinii la volanul căreia se afla tânăra de 32 de ani. La un moment dat, femeia pur si simplu a lovit motocicleta de Poliție, proiectând-o într-un Taxi de pe sensul opus. Motocicleta a luat foc în urma impactului, polițistul a rămas întins pe asfalt, iar ceilalți participanți la trafic au sărit să-i dea primul ajutor polițistului și să stingă flăcările. Poliţistul a fost preluat ulterior de o ambulanţă, notează observatornews.ro. Tânăra de 32 de ani, care ar fi din Berca, și-a continuat goana, dar…

Read More

Cine sunt ieşenii care au intrat oficial în cursa pentru fotoliul de primar. 13 sunt susţinuţi de partide, iar unul este independent. De azi se pot depune contestaţii la aceste candidaturi. Campania electorală va începe săptămâna viitoare. În cursa electorală pentru şefia municipiului Iaşi s-au înscris 14 candidaţi pentru funcţia de primar şi 17 competitori pentru Consiliul Local (CL). Candidaturile au putut fi depuse până alaltăieri, biroul electoral începând de ieri să publice hotărârile de validare. Intervalul 20 – 23 august este destinat unor eventuale contestaţii, inclusiv la nivel de instanţe (se judecă în regim de urgenţă), iar pe 24…

Read More

În contextul evoluției pandemiei de COVID-19 la nivel global, precum și al măsurilor adoptate de autoritățile române pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-Cov-2, Ministerul Afacerilor Externe adresează cetățenilor români rugămintea de a evalua oportunitatea efectuării anumitor deplasări în străinătate care nu sunt esențiale. MAE reamintește că, printre măsurile adoptate de autoritățile române, se regăsește și măsura constituirii și actualizării periodice a listei țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se impune măsura autoizolării pentru toate persoanele care sosesc în România din țările/zonele respective. Având în vedere faptul că lista menționată este actualizată săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică…

Read More

Noul format al competitiei, propuse de ACS Rally Spirit pentru acest an, pastreaza infrastructura Raliului Moldovei care va sarbatori cu aceasta ocazie 10 ani de existenta.  Cupa Romaniei la raliuri – Bacau Rally va pastra probele speciale din anii trecuti, care vor insuma aproximativ 110 kilometri. Acestia vor fi imparititi intre cele doua orase Bacau si Moinesti, cu o proba speciala noua la Darmanesti si o propunere de doua superspeciale pe circuitul de karting din Bacau. “Ne bucura faptul ca vom sarbatori in acest an 10 ani de existenta pentru Raliul Moldovei, aceasta fiind o dovada a faptului ca lucrurile…

Read More

Un accident grav a avut loc în această după-amiază (ora 14.20) în dreptul localităţii Podu Iloaiei. Două autoturisme s-au izbit frontal, relatează ziaruldeiasi.ro Din primele informatii, un bărbat, în timp ce conducea un autoturism pe DN 28 dinspre Iași către Târgu Frumos, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie. În urma impactului cei doi șoferi au fost răniți. Aceștia au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă.

Read More

Salariul minim pe economie se schimbă de anul viitor, iar formula de calcul va fi una nouă, pentru că politica salarială va fi stabilită pe baza coșului minim de consum pentru un trai decent, relatează digi24.ro Acest coș cuprinde nu doar alimente, ci și produse de igienă, precum hârtie igienică, pastă de dinți, săpun, obiecte vestimentare, de uz casnic, cheltuieli cu locuința și nu numai. Sunt luate în considerare inclusiv ieșirile în oraș și vacanțele. Deocamdată, NU s-a stabilit suma pe care fiecare român trebuie să o aloce lunar pe toate aceste cheltuieli. Calculul trebuie să îl facă Institutul Național de Statistică, iar reprezentanții instituției spun ca coșul minim…

Read More