Autor: admin

Luni începeau școala în scenariul roșu elevii din 260 de unități de învățământ, joi numărul școlilor care susțin doar cursuri online a crescut la 300, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, relatează hotnews.ro Astfel, joi, 17 septembrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București), se înregistrează următoarea situație:- 12.981 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară- 4.375 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea…

Read More

Ministerul Siguranţei Alimentelor şi Medicamentelor din Coreea de Sud a aprobat efectuarea de teste clinice avansate pentru tratamentul candidat CT-P59, ce ar putea fi folosit împotriva noului coronavirus. Compania producătoare sud-coreeană Celltrion a solicitat ca tratamentul să fie testat și în România, transmite agenţia Yonhap, preluată de Agerpres, relatează digi24.ro Testele iniţiale întreprinse pe persoane sănătoase au arătat că substanţa antivirală pe bază de anticorpi dezvoltată de Celltrion nu a avut efecte nocive, așa că s-a decis trecerea la fazele a doua şi a treia de testare. Următoarele faze ale testelor vor avea ca subiecţi persoane cu simptome moderate şi severe,…

Read More

O bandă de delincvenţi este acuzată că a făcut prăpăd în vila unei ieşence cu bani care era plecată din ţară. Puştanii, cel mai mic în vârstă de 12 ani, au spart casa în două seri şi au furat tot ce se putea lua din casă, bunuri şi bani de peste 10.000 de euro. Vandalii au distrus şi bunuri în valoare de 12.000 de euro n protagoniştii acestui caz care a stârnit panică printre locuitorii de pe Sărărie provin din familii dezorganizate, iar unii dintre ei au abandonat şcoala de timpuriu. Gaşca de puştani a fost prinsă în flagrant, poliţiştii…

Read More

Un şofer din Ciurea a fost prins de către poliţişti beat criţă la volanul unui autoturism. Acesta avea o alcoolemie uriaşă, iar pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului. “La data de 11 septembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ciurea au oprit pentru control pe DJ 248 C, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din comuna Ciurea. Întrucât şoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală,…

Read More

Aproape 1.700 de absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Gr.T.Popa’ din Iaşi vor depune Jurământul lui Hipocrate în timpul unor ceremonii care sunt organizate pe parcursul a patru zile, in cauza pandemiei de coronavirus. Absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi din promoţia 2020 vor putea rosti Jurământul lui Hipocrate în cadrul unei ceremonii speciale. Evenimentul se va desfăşura, din cauza situaţiei epidemiologice, pe parcursul a patru zile, în perioada 17-20 septembrie, între 10,00 şi 14,00, pe esplanada UMF Iaşi, după următorul program: pe 17 septembrie, pentru absolvenţii de Medicină, pe 18 septembrie, pentru…

Read More

Primăria municipiului Iaşi şi primăria localităţii Valea Lupului vor amenaja nouă staţii pentru transportul public în comun pe drumul naţional DN 28 (DE 58 – DE 583), cu toate dotările aferente, ce vor fi amplasate între Antibiotice SA şi Popas Păcurari. Potrivit unui comunicat remis presei, cinci din cele nouă staţii vor fi amenajate de Primăria Iaşi şi patru de către Primăria comunei Valea Lupului. Planul include şi amenajarea a trei noi treceri de pietoni. Valoarea totală a investiţiei realizate de municipalitatea ieşeană este estimată la peste un milion de lei, cu TVA. Lucrările vor începe săptămâna viitoare, vor dura…

Read More

UPDATE: Trafic reluat pe un sens, alternativ, dirijat de Poliție, pe DN 29, Salcea, județul Suceava Trafic blocat, joi dimineaţă, pe DN 29, km 11+100 stânga, intrare în localitatea Salcea, județul Suceava. În urma unui accident rutier, un stâlp de electricitate a fost rupt și s- a prăbușit în carosabil blocând în totalitate traficul rutier. Cauza preliminară a accidentului, soldat cu rănirea unei persoane – șoferul autovehiculului a adormit la volan. Se așteaptă intervenția furnizorului de electricitate, pentru a se interveni la degajarea carosabilului.

Read More

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Sănătăţii informații privind momentul în care spitalul mobil de la Leţcani va deveni funcţional, cu toate avizele necesare. „Pe 7 septembrie 2020 a fost inaugurat, de către președintele CJ Iași, în mare grabă, spitalul mobil pentru bolnavii de COVID-19 de la Lețcani, Iași, cu o întârziere de câteva luni. Unitatea medicală, cu o capacitate de 250 de paturi, dintre care 100 pentru terapie intensivă, a fost finanțată cu peste 13 milioane de euro de către Consiliile Județene Neamț și Iași, prin intermediul unei asociații, și a fost dată spre administrare Spitalului de Boli…

Read More

Documentația de autorizare a spitalului modular de la Lețcani a fost depusă de conducerea Spitalului de Boli Infecțioase Iași, la Direcția de Sănătate Publică (DSP). Unitatea sanitară va fi o secție exterioară a Spitalului de Boli Infecțioase și va funcționa ca o unitate medicală suport COVID. Carmen Dorobăț a declarat că în această săptămână, specialiștii preiau întreaga documentație de funcționare, notează radioiasi.ro. Carmen Dorobăț:  „Am depus la DSP toată documentația necesară funcționării. Pe de altă parte, începând de astăzi, cadrele medicale din zona tehnică se află la Lețcani pentru a prelua de la Compania de Nord-Est acest spital, cu fiecare amplasament,…

Read More

Parlamentarii din comisiile reunite de buget finanțe din Parlament au votat pentru majorarea pensiilor cu 40%. Au fost 20 de voturi pentru. Votul a fost dat pentru abrogarea articolului din legea privind rectificarea bugetară în care se prevede majorarea cu doar 14% a pensiilor, în loc de 40%. Dacă forma adoptată în comisii trece și de votul din plenul reunit, pensiile trebuie majorate cu 40%. Liberalii nu au participat la ședința comisiei, singurul care a votat împotriva amendamentelor PSD fiind deputatul USR, Claudiu Năsui, relatează digi24.ro De asemenea, a fost abrogat amendamentul prin care creșterea salariilor profesorilor este amânată până în…

Read More