Autor: admin

Comuna Ocna Şugatag din judeţul Maramureş a fost atestată ca staţiune turistică de interes naţional, iar alte 12 localităţi au fost atestate ca staţiuni turistice de interes local, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. ‘Guvernul României, la iniţiativa Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, a adoptat joi, 22 octombrie 2020, proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi, ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local şi pentru modificarea anexei nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice. În…

Read More

Companiile vor avea termen până pe 15 decembrie să depună cerere de reeşalonare a datoriilor acumulate în perioada de la începutul stării de urgenţă şi până la 25 octombrie, pentru anul viitor, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu. Ministrul de Finanţe a făcut această precizare fiind întrebat de premier, în şedinţa de guvern, despre stadiul proiectului de ordonanţă de urgenţă, care ar urma să fie aprobat în şedinţa de guvern de joi, privind reeşalonarea datoriilor acumulate în perioada de la începutul stării de urgenţă până la 25 octombrie. ‘Ordonanţa, oricum, chiar dacă se publică după 25, am spus clar…

Read More

30 din cele 54 de paturi de la Spitalul Modular din Leţcani sunt ocupate, după o săptămână de la intrarea în activitate a unităţii medicale. Directorul DSP Iaşi, Vasile Cepoi, a precizat că este posibil ca, în cursul zilei de vineri, să fie pornită şi Secţia de Terapie Intensivă. „Secția exterioară a Spitalului de Boli Infecțioase Lețcani pimește deja pacienți care sunt non-critici și, la ora actuală, sunt 30 internați, iar pentru pacienții critici pregătim secția de terapie intensivă. Ieri, împreună cu doamna profesor Grigoraș și cu doctorul Roşu de la Boli Infecțioase și împreună cu inginerul de la Institutul…

Read More

Şapte angajaţi din cadrul Romsilva Bacău au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de luare de mită. Potrivit unui comunicat al DNA, transmis ieri, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, pentru luare de mită, a inculpaţilor: * Aurel Pâslaru, la data faptei şeful Ocolului Silvic Comăneşti (Bacău) din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva; * Sorin-Velu Comăneci, la data faptei şef district I Asău; * Constantin Ştefancu, la data faptei şef district III Nogea; * Liviu…

Read More

Spania a devenit prima țară din UE care trece de pragul de 1 milion de cazuri COVID, relatează alephnews.ro În Spania locuiesc peste 500.000 de români.Guvernul lui Pedro Sanchez se confruntă cu o moțiune de cenzură.Santiago Abascal: Este cel mai prost guvern din lume la combaterea pandemiei.Guvernul Spaniei amenință cu noi restricții dacă spaniolii nu iau criza în serios. Spania, țară în care locuiesc peste 500 de mii de români, a depășit un prag negru. A devenit prima țară din Uniunea Europeană care a trecut de pragul de un milion de cazuri confirmate de COVID-19. Regatul iberic a fost lovit…

Read More

Florentin Petre (44 de ani), fost jucător la ȚSKA Sofia în două rânduri, mai întâi între 2006 și 2008, apoi între ianuarie și iulie 2010, a analizat echipa bulgară înainte de meciul cu CFR Cluj din grupele Europa League, relatează gsp.ro ȚSKA Sofia – CFR Cluj se va disputa în această seară, începând cu ora 19:55, și va putea fi urmărit în format liveTEXT pe GSP.ro; „Pe ȚSKA am urmărit-o în ultimele meciuri, are câțiva jucători de calitate, care pot să facă diferența. Să nu uităm că în ultimul meci (n.red. – din Europa League) au eliminat-o pe Basel. Aici îți dai…

Read More

Coronavirusul cauzează oboseală cronică chiar și la zece săptămâni de la vindecare, relatează alephnews.ro Un studiu irlandez arată că 52% dintre persoanele infectate cu COVID-19 suferă de oboseală cronică.Pierre Philip, directorul clinicii de somn din Bordeaux: „COVID nu este o infecție inofensivă. Este o infecție care poate dura în timp”. Oboseala cronică provocată de coronavirus este o problemă de sănătate publică, relatează LCI. Mulți tineri, inițial neafectați serios de COVID-19, au acuzat simptome de oboseală cronică după ce au fost infectați cu coronavirus. Chiar dacă bolnavii se vindecă, coronavirusul lasă urme care pot dura, inclusiv la pacienții tineri. Doi tineri descriu cum…

Read More

Polițiștii și procurorii DIICOT au reușit să prindă patru hoți din bancomate chiar în timp ce se pregăteau să detoneze un ATM din județul Vrancea. A fost nevoie de numai o lună pentru ca anchetatorii să dea de urma lor. Cei 4 foloseau dispozitive artizanale cu praf de pușcă scos din gloanțe de vânătoare și ar fi responsabili și de lovituri date în mai multe state europene, relatează digi24.ro Potrivit anchetatorilor, grupul a fost format în Galați și era specializat în furturi din bancomate prin detonarea acestora folosind materiale sau substanțe explozibile. Ințial, cei 4 au încercat să arunce în aer un…

Read More

Diplomatul Cosmin Boiangiu a câștigat, joi, alegerile pentru șefia Autorității Europene în domeniul Muncii, anunță, într-un mesaj pe Twitter, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, relatează digi24.ro Fostul ambasador din Republica Slovenia, în prezent adjunct al ambasadorului României la Uniunea Europeană, Cosmin Boiangiu a obținut postul de director executiv al Autorității Europene în domeniul Muncii. Ceilalți candidați cu care România s-a bătut pentru șefia Autărității au fost Spania, Finlanda și Polonia. Autoritatea Europeană în domeniul Muncii are obiectivul principal de a se asigura că normele UE privind mobilitatea forței de muncă și coordonarea securității sociale sunt puse în aplicare într-un mod…

Read More

Reprezentanţii Colegiului Medicilor Iaşi şi-au ales membrii biroului executiv, cei care vor face parte din conducere pentru următorul mandat 2020 – 2024. Astfel, în urma voturilor, condu­cerea a rămas aceeaşi ca în mandatul precedent, preşedinte fiind conf. dr. Liviu Oprea, vicepreşedinţi sunt prof. dr. Florin Mitu, prof. dr. Vasile Drug şi dr. Cristina Gavril, iar dr. Viorel Olăraşu este secretar general. Reprezentantul Colegiului Medicilor Iaşi în Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România este dr. Manuela Dăscălescu, scrie ziaruldeiasi.ro. „Am continuat cu acelaşi birou executiv şi a fost vorba despre un vot deschis. Strategia pentru următorii patru ani încă nu…

Read More