Autor: admin

Cinci unităţi şcolare din judeţ au solicitat suspendarea cursurilor „faţă în faţă” la nivelul mai multor clase după ce trei elevi şi două cadre didactice au fost confirmate „pozitiv” la testarea Covid-19. Printre clasele care vor trece în scenariul roşu pentru următoarele 14 zile se numără şi clase din învăţământul preşcolar şi primar, chiar dacă, conform calendarului şcolar, acestea se află în vacanţă în perioada 26 octombrie – 1 noiembrie. Astfel, la Colegiul Naţional a fost raportată îmbolnăvirea la un elev din clasa a VII-a D, unitatea şcolară solicitând trecerea la învăţarea online a întregii clase, noează ziaruldeiasi.ro. Tot în…

Read More

Sezon bogat la ciuperci de pădure anul acesta, în apropierea pieţelor trotuarele fiind de altfel pline de comercianţi ambulaţi care vând „bureţi” la preţuri avantajoase. Medicii atrag însă atenţia asupra pericolului mare pentru consumatori, mai ales dacă aceştia nu cunosc produsele. De altfel, la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Sfântul Spiridon au apărut deja primele victime ale consumului de ciupeci toxice, notează ziaruldeiasi.ro. ”Am avut ca pacienţi trei persoane, toţi din aceeaşi familie. Au ajuns în UPU cu simptome specifice intoxicaţiei cu ciuperci. Li s-au făcut spălături stomacale, li s-a administrat medicaţia necesară, dar, din păcate, la una dintre…

Read More

Până în primăvara anului 2022 vor fi găsite cele mai bune soluții de valorificare inteligentă a deșeurilor industriale, obținute la prelucrarea fructelor și legumelor, de reducere a impactului acestora asupra mediului, de îmbunătățire a calității vieții și dezvoltării economice în zona transfrontalieră a României și Republica Moldova. Toate acestea vor fi posibile deoarece Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iași în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei, au demarat proiectul transfrontalier INTELWASTES, finanțat de Uniunea Europeană, prin programul CROSS BORDER COOPERATION ROMANIA – REPUBLIC OF MOLDOVA. Acesta a început în septembrie 2020 și…

Read More

Doi tineri din oraşul Darabani, judeţul Botoşani, au fost reţinuţi de procurorii DIICOT sub acuzaţia că au procurat de pe un site seminţe de plante de cannabis, pe care le-au folosit pentru a înfiinţa o cultură în podul unui imobil. ‘În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada martie 2020 – octombrie 2020, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, cei doi inculpaţi au procurat de pe un site seminţe de plante de cannabis, pe care le-au folosit pentru a înfiinţa o cultură de plante de cannabis. În cursul lunii octombrie 2020, plantele au fost recoltate şi uscate, cu intenţia de…

Read More

Două minore care erau instituţionalizate într-un centru din municipiul Piatra-Neamţ sunt căutate de poliţişti după ce au fost date dispărute de conducerea centrului. Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul Georgiana Moşu, a declarat că Gabriela Iustina Ştirbu şi Georgiana Cristina Maciu, ambele în vârstă de 17 ani, au părăsit voluntar centrul şi nu s-au mai întors, scrie agerpres.ro. ‘Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Poliţiei municipiului Piatra Neamţ continuă activităţile de căutare în vederea depistării a două minore, ambele în vârstă de 17 ani, care au părăsit voluntar centrul în care erau instituţionalizate. Orice persoană care poate…

Read More

Începând de ieri, lângă Unitatea de Primiri-Urgenţe de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi au fost montate trei containere încălzite destinate pacienţilor cu forme uşoare de COVID sau celor care aşteaptă răspunsul la diferite analize. Şeful unităţii UPU, Diana Cimpoieşu, a declarat că într-un container capacitatea de cazare este de 7 persoane. Măsura a fost luată deoarece vechile corturi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă nu erau dotate cu instalaţie de încălzire.

Read More

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a decis mai multe măsuri care vizează localități de pe raza județului Suceava unde rata de răspândire a infecțiilor cu SARS-CoV-2 este crescută, fiind vorba despre localitățile Rădăuți, Mușenița, Milișăuți și Poieni Solca. Potrivit datelor DSP Suceava, la nivelul municipiului Rădăuți și comunei Mușenița incidența cumulată a cazurilor pozitive în ultimele 14 zile a fost de 3.05 și respectiv 3.78. Astfel, în cele două localități, începând cu 28.10.2020, ora 00.00 și pe o perioadă de 14 zile, se vor aplica următoarele măsuri: desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este…

Read More

Cu un start excelent pentru Adrian RĂSPOPA, concretizat cu victorie pe prima probă specială a raliului, pilotul băcăuan anunța o formă de zile mari, fiind hotărât să își treacă în palmares prima victorie a carierei. Din pacate pe proba secundă, Moinești, Adi a șters un cap de pod, incident care i-a adus instant o pană de cauciuc și desprinderea unui furtun de la pompa de servo, avarie tehnică care era aproape de a-i aduce și abandonul pe cea de-a treia probă specială, Vermești.  Mecanicii au reușit să remedieze problema în parcul de service de la jumătatea zilei, iar echipajul Adrian…

Read More

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (UNAGE) au organizat luni, 26 octombrie 2020, începând cu ora 11, ceremonia aniversară comună care a celebrat împlinirea a 160 de ani de la înființarea celor două instituții. La eveniment, care a avut loc în Aula Magna „Mihai Eminescu”, au participat prof. univ. dr. Tudorel TOADER – rectorul UAIC, prof. univ. dr. Aurelian BĂLĂIȚĂ – rectorul UNAGE, rectorii celorlalte universități publice din Iași, prorectori, decani, cadre didactice ai celor două universități și oficialități.  Ceremonia aniversară a fost deschisă de prof. univ. dr. Tudorel TOADER, rectorul UAIC,…

Read More

În urma ultimelor evenimente derulate in PSD Iasi, cu privire la stabilirea candidatilor pentru alegerile parlmentare, pentru corecta informare a opiniei publice, vreau să fac câteva scurte precizări: In primul rand, doresc sa le multumesc primarilor PSD si presedintilor de organizatii PSD din judet car mi-au acordat votul pentru nominalizarea unei candidaturi la functia de deputat si, totodata sa multumesc intregului staff de campanie, impreuna cu care am lucrat la alegerile locale din acest an. În ultimele patru mandate, am reprezentat PSD în Consiliul Județean, fiind lider de grup atât când partidul s-a aflat la Putere, cât și în Opoziție.…

Read More