Autor: admin

Apelul a avut loc în jurul orei 24 iar o patrulă de poliție a mers la fața locului pentru a vedeadespre ce este vorba. Oamenii legii spun că au început căutările.  „La data de 18 septembrie a.c., polițiștii ieșeni au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că într-o stație de tramvai din municipiul Iași se află o femeie care afirmă faptul că o persoană necunoscută a încercat să întrețină relații intime cu aceasta. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,tentativă la viol”. Cercetările continuă în vederea stabilirii cu…

Read More

A învins o boală gravă pe când era copil, dar destinul s-a dovedit a fi tragic pentru Sebastian, tânărul de 20 de ani care a murit nevinovat la o petrecere de majorat. A vrut să aplaneze un conflict şi a fost înjunghiat mortal chiar sub ochii prietenilor săi. În ciuda eforturilor medicilor sosiţi la faţa locului, pentru băiat nu s-a mai putut face nimic, scrie observatornews.ro. Conflictul ar fi pornit între mai mulţi tineri, după ce unii dintre ei ar fi fost nemulţumiţi de privirea mai lungă care li s-ar fi aruncat. A început bătaia, care s-a încheiat tragic cu o crimă şi…

Read More

De Ziua de Curățenie Națională, Societatea Salubris S.A. Iași s-a alăturat proiectului LET’S DO IT ROMÂNIA și a organizat o acțiune de ecologizare în zona de agrement Ciric. În jud. Iași, peste 5000 de voluntari au colectat deșeuri abandonate în Natură și i-au redat frumusețea. Misiunea proiectului a fost mobilizarea cetățenilor, autorităților, societății civile, companiilor private și a mass-mediei pentru curățarea arealelor naturale din jurul localităților României. Voluntarii s-au înscris pe platforma Let’s do it România! sau la Punctul de informare și înregistrare zona de Agrement Ciric. Activitățile s-au desfășurat conform Programului: • 09:00 – 09.30 – înregistrare, verificare, echipare…

Read More

O petrecere care a avut loc ieri noapte pe raza localităţii Lunca Cetăţuii s-a terminat în mod tragic.  La un moment dat între tinerii prezenţi s-a iscat un conflict. Din această cauză un bărbat de 20 de ani din Zanea a fost înjunghiat mortal, iar alţi doi s-au ales cu răni serioase, dar din fericire au supravieţuit fiind duşi la spital pentru îngrijiri suplimentare. Deocamdată autorităţile nu au dat mai multe detalii despre conflictul de sâmbătă noaptea.  

Read More

Centrul militar zonal Iași, prin Biroul Informare-Recrutare, până la data de 22 septembrie 2023, desfășoară o campanie de recrutare pentru cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de soldat și gradat profesionist în Armata României. În același timp, până la data de 29 septembrie 2023, publicul are posibilitatea de a se adresa și unităților militare din garnizoana Iași, prezentându-se la sediul acestora, în vederea înscrierii, scrie ziaruldeiasi.ro. Astfel, pentru seria a II-a în anul 2023 sunt disponibile 2531 posturi de soldat gradat profesionist, în unitățile militare din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași,…

Read More

In comuna Ipatele din Iasi exista o ferma de vaci de rasa care asculta Mozart. Proprietara spune ca in acest fel, animalele se relaxeaza si sunt mai productive. Ferma a fost facuta de la zero dupa modelul celor din strainatate, in care animalele traiesc in cele mai bune conditii. Intr-o ferma din judetul Iasi, fiecare vaca primeste certificat de nastere si nume. Ferma a fost creata din dragostea pentru animale, iar in prezent administartorii au reusit sa ridice afacerea la standarde europene. Mai mult decat atat, pentru buna starea vacilor, propietara le pune muzica Mozart. Intreaga poveste a fermei a…

Read More

Profesorul de tehnologie care a fost găsit fără suflare într-o pădure din Botoşani, ar fi avut probleme grave cu banii, datorii uriaşe la bănci şi alte persone. Bărbatul s-ar fi împuşcat în piept miercuri şi a fost descoperit după ce o colega de la muncă i-a văzut maşina abandonată pe marginea drumului, scrie observatornews.ro. Apropiaţii au mărturisit că bărbatul era schimbat în ultima perioadă. Nu se mai îngrijea, părea abătut, aproape de nerecunoscut. Ar fi avut recent şi un recent în familie care l-ar fi măcinat, relatează bucovinanews.ro. Bărbatul de 51 de ani era profesor la Liceul Tehnologic Bucecea, locuia în Botoşani şi făcea…

Read More

Șapte persoane bănuite de trafic de droguri au fost arestate pentru 30 de zile, în urma unor percheziții care au avut loc în Brașov și Bacău. În timpul intervenției, o autospecială de poliție a fost avariată după ce oamenii legii ar fi pus-o în mijlocul drumului, pentru a opri un suspect care ar fi încercat să fugă cu mașina, scrie stirileprotv.ro. Individul a fost prins în cele din urmă, la mai puțin de un kilometru. Patru agenți de poliție ar fi fost răniți ușor, spun surse din anchetă. În urma perchezițiilor au fost ridicate, printre altele, aproximativ 30 de grame…

Read More

Cele mai grațioase pisici se întrec zilele acestea la Iași. În joc este titlul de „cea mai frumoasă felină”. Peste 120 de exemplare au fost înscrise de stăpânii lor în competiție. Fiecare este analizată de un juriu internațional înainte să fie desemnate câștigătoarele, scrie stirileprotv.ro. Pufoase ori cu blana mai netedă, indiferente sau copleșite de agitația din jur, dar toate cu un aer aristrocratic, felinele au cucerit vizitatorii. Mai ales pe cei mici. Reporter: Ce-ți place la pisici? Băiat: „Îmi place cum se comportă, îmi plac că sunt pufoase și drăguțe”. La competiția internațională au fost înscrise – pe lângă frumusețile de…

Read More

Un tânăr de 32 de ani, mort într-o pădure din Vaslui după ce un copac a căzut peste el. Medicii, care au ajuns cu dificultate la faţa locului din cauza terenului accidentat, au declarat decesul bărbatului, care nu mai avea viaţă de câteva ore, scrie observatornews.ro. Bărbatul ar fi fost strivit de un copac pe care încerca să-l taie cu o drujbă. „Serviciul de Ambulanţă Vaslui a fost solicitat să intervină în zona localităţii Chiţoc pentru un bărbat în vârstă de 32 de ani care fusese găsit inconştient în pădurea din apropiere. Au participat la caz două echipaje medicale de…

Read More