Autor: admin

Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu a câştigat alegerile desfăşurate luni, 15 ianuarie, pentru un nou mandat de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iaşi, perioada 2024-2029.  Pentru cea mai importantă funcție din universitate, cea de rector, și-au depus candidaturile prof. univ. dr. Mihai Danciu și Viorel Scripcariu. În urma voturilor cadrelor didactice, cercetătorilor și reprezentanților studenților, rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași este Viorel Scripcariu. Citiți și Elevii navetişti din Iaşi adună bilete în speranţa decontării lor Prezența estimată la vot a fost de 96%. Viorel Scripcariu a…

Read More

Elevii navetişti din Iaşi adună bilete în speranţa decontării lor. După avertismentul transportatorilor privind omisiunile celor două hotărâri de guvern menite să reglementeze decontarea biletelor către elevii navetişti, am solicitat lămuriri de la Inspectoratul Şcolar Judeţean.  Explicaţiile primite amintesc situaţia de astă-toamnă, când prima atenţionare din partea operatorilor de transport public a fost urmată de sistarea eliberării titlurilor de călătorie gratuite pentru elevi din 13 judeţe – între ele şi Iaşul. Citiți și Obligați să înconjoare Iașul Motivul a fost lipsa noilor contracte de delegare încheiate după normele europene, în condiţiile legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice. Cum, la Iaşi, firmele…

Read More

Pentru eliminarea AVARIEI pe circuitul primar, magistrala 5 , zona Canta – Pacurari, azi 15 ianuarie 2023, ora 15.45, s-a oprit furnizarea energiei termice la următoarele puncte de consum: MT 7, MT 1,2,3 Pacurari 1,PT Canta 1, PT Canta 4, MT 9,8,7,6,5,4,3,2,1 (Canta 3), MT ANL Pacurari, PT CTP – Dacia AVARIA este in zona str Canta nr . 60, Bloc 480. Pierderea este pe conducta subterana clasică, DN 250 mm, Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Pentru informații generale referitoare la funcționarea sistemului de termoficare vă puteți adresa de luni până vineri, interval orar 08.00-16.00, la Biroul Relații Clienți din…

Read More

Un bărbat în vârstă de 67 ani a fost reţinut de poliţişti după ce şi-a ucis soţia mai tânără cu 30 ani decât el, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ. Crima a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în locuinţa celor doi din localitatea Dobreni. „Din primele cercetări a rezultat faptul că, un bărbat în vârstă de 67 de ani ar fi înjunghiat-o pe soţia sa, în vârstă de 35 de ani, ambii din localitatea Dobreni. Bărbatul în cauză a fost identificat de poliţişti, imediat după comiterea faptei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul…

Read More

Azi, 15 ianuarie, la ora 9 se înregistrau -10 grade la Iași, fiind întrecut în zona Moldovei de Negrești (Vaslui) cu -13 grade Celsius. Vremea intră săptămâna aceasta în proces de încălzire, meteorologii anunțând pentru vineri o temperatură maximă de 7 grade cu plus – ceea ce va contribui la micșorarea mormanelor de zăpadă de pe străzile Iașului. Citiți și Sistare furnizare agent termic – zona PT Pacurari 1

Read More

Pentru eliminarea AVARIEI pe circuitul primar, magistrala 5 , zona Pacurari , în ziua de luni, 15 ianuarie 2024, între orele 12:00- 21:00 , se va sista furnizarea energiei termice la următoarele puncte de consum: PT Pacurari 1, 2 Pacurari MT 1. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Pentru informații generale referitoare la funcționarea sistemului de termoficare vă puteți adresa de luni până vineri, interval orar 08.00-16.00, la Biroul Relații Clienți din Calea Chișinăului nr. 25, tel. 0755/110887, e-mail relatii.client@tsiasi.ro (sesizări, solicitări informații, solicitări facturi, etc). Citiți și Două persoane au ajuns la Spitalul „Sf. Spiridon” cu hipotermii severe

Read More

Un bărbat din judeţul Suceava a fost reţinut de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean după ce a bătut cu o bâtă câinele vecinului său, scrie Agerpres. Potrivit acestora, bărbatul în vârstă de 36 de ani, care locuia în comuna Dărmăneşti, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de rănire cu intenţie a animalelor. Citiți și S-a deschis pârtia de schi și săniuș din Sărărie El este acuzat că, în a treia zi de Crăciun, a lovit în mod repetat, timp de aproximativ 15 minute, cu o bâtă din lemn, un câine, în vârstă de aproximativ cinci…

Read More

Ninsorile și gerul din ultima săptămână au adus un lucru bun în Iași: pârtia din Sărărie. „Sute de iubitori de schi și săniuș au ajuns sâmbătă la pârtia din Sărărie – Șorogari atât ziua, cât și după căderea serii. Bucuria copiilor a fost de neprețuit!”, scrie Primăria Municipiului Iași pe pagina oficială de Facebook. Citiți și Ziua Culturii Naţionale, marcată anual în România şi în Republica Moldova în data de 15 ianuarie. Ce evenimente vor fi la Iași Mai jos, aveți câteva imagini de pe pârtie publicate de Primăria Iași dar și un VIDEO de pe pagina oficială a primarului, Mihai…

Read More

Ziua Culturii Naţionale, marcată anual în România şi în Republica Moldova în data de 15 ianuarie, când se împlinesc 174 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, este sărbătorită la Muzeul Național al Literaturii Române Iași printr-o serie de expoziţii şi evenimente speciale. La muzeul din Parcul Copou dedicat poetului naţional, vă aşteaptă o expoziţie inedită: „Semnez în nume propriu: M. Eminescu”, care, printre alte documente, expune un interogatoriu la care a fost supus Mihai Eminescu. Vernisajul expoziţiei va avea loc la ora 13:00, în prezenţa dr. Suzana Bodale, de la Arhivele Naţionale Iaşi, care va oferi detalii interesante despre dosarul expus.…

Read More

Weekend-ul a început deja pe pârtiile din Vatra Dornei. Turiştii s-au bucurat de stratul de zăpadă depus, dar și de o bine meritată porție de mișcare pe skiuri. Chiar dacă pârtiile au avut nevoie de puţină zăpadă artificială, la final au fost pregătite pentru turişti. Iar copiii au fost cei mai încântaţi pentru că au avut parte de lecţii de schi, scrie observatornews.ro. Copil: Am înţeles cum se face strategia şi nu e atât de greu. Am reţinut cum să pun schiurile şi cum să fac manevraj. Pentru cei care sunt mai avansaţi, de astăzi se deschide pârtia Veveriţa. Citiți și…

Read More