Ateneul Naţional din Iaşi a fost, la sfârşitul săptămânii trecute, gazda unui eveniment cultural de excepţie. Peste 300 de elevi din întreaga ţară au urcat pe scenă în cadrul Concursului Naţional de Muzică Religioasă şi Patriotică. Iniţiat de Şcoala Gimnazială „Ion Ghica” din Iaşi, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, festivalul a adus în prim-plan valorile spirituale şi identitatea naţională prin intermediul cântecului.
Trending
- 18 ani în slujba sănătății
- Sediu nou pentru Biblioteca Județeană ”Gheorghe Asachi” Iași
- România a primit prima tranșă de 2,5 miliarde de euro prin programul SAFE
- Rusia declară persona non grata un diplomat român de la Moscova
- Lunca Cetățuii rămâne fără curent vineri. Delgaz Grid face lucrări
- DEZBATEREA ZILEI / Rezultate, probleme și mize pentru noul an școlar
- Legea ANI, vot final în Senat. Amendamentele au fost respinse
- Peste 3,3 milioane de țigări de contrabandă, descoperite la Buzău

