Sâmbătă, 16 mai, colegi din echipa AUMOVIO Iași, oameni care iubesc natura și cred în implicarea concretă, vor lua sacii, mănușile și buna dispoziție și vor porni spre dealul Rediu și pădurea de pe malul lacului. Scopul este simplu și necesar: curățarea unuia dintre cele mai frumoase spații verzi din apropierea orașului și redarea lui comunității.
Inițiativa îi aparține Ralucăi Nemeșu, cea care a adunat în jurul ei oameni, energie și dorința comună de a transforma Rediu într-un loc mai curat și mai primitor. Alături de ea, acțiunea prinde contur cu sprijinul AUMOVIO, companie din domeniul automotive cu 20 de ani de activitate în Iași, și al Restaurantului Casablanca, fiind susținută de Mica Agenție – Iulia și Asociații și de Primăria Comunei Rediu, care asigură logistica necesară pentru colectarea și transportul deșeurilor.
„Pentru mine, Rediu este acasă. Nu în sens figurat, în sens propriu. Și tocmai de aceea nu pot trece indiferentă pe lângă un deal murdar sau o pădure neglijată. Cred că Rediu poate fi o comună frumoasă, un loc în care să vrei să trăiești, să-ți crești copiii, să ieși sâmbăta dimineața la plimbare fără să te gândești că ar trebui să fii în altă parte. Nu e un vis mare, e un lucru ce se află la îndemâna noastră”.
Citiți și Informații și oportunități de business la Forumul Economic de la IAȘI, în perioada 4-5 iunie 2026
Raluca Nemeșu, inițiatoarea acțiunii
„La Casablanca credem că frumusețea unui loc stă în comunitatea din jurul lui și în forța de a aduna oamenii împreună. Când am aflat despre această inițiativă, răspunsul nostru a fost imediat: da, suntem alături. Malul lacului Rediu este o bijuterie verde la marginea Iașului și merită să fie tratat ca atare. Ne bucurăm că putem contribui la păstrarea lui și a zonei care îl înconjoară”.
Paul Pădurariu, Manager Casablanca Iași
Dealul Rediu și pădurea de pe malul lacului merită să fie un loc de promenadă îngrijit, un refugiu verde pentru toți cei care locuiesc sau trec prin zonă. Sâmbătă facem un pas în această direcție.
„Acțiunea de la Rediu face parte din campania AUMOVIO Iași – 20 de inițiative care rămân, prin care marcăm 20 de ani de prezență în Iași nu prin vorbe, ci prin fapte cu impact real. Sunt inițiative care lasă ceva în urmă: un loc mai curat, o comunitate mai unită, un exemplu de implicare.”
Daniel Groza, Managing Director AUMOVIO Iași
Parteneri: AUMOVIO • Restaurantul Casablanca • Mica Agenție – Iulia și Asociații
Cu sprijinul: Primăriei Comunei Rediu, județul Iași
Fii alături de noi pe Facebook

