Un accident rutier s-a produs marți seară pe Drumul Național 28, în zona localității Miclăușeni, comuna Butea, necesitând intervenția rapidă a echipajelor de urgență.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, un autoturism a intrat în coliziune violentă cu o căruță în care se aflau două persoane.
Inițial, cele două persoane din atelaj au fost raportate ca fiind inconștiente.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere de la Detașamentul Târgu Frumos, precum și două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Iași.
După ajungerea forțelor de intervenție, victimele au fost găsite conștiente și neîncarcerate, dar prezentau politraumatisme.
Citiți și 5 greșeli fiscale care se repetă lunar în firmele medii – explicate de Optyma Accounting
Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Fii alături de noi pe Facebook

