Sărbătorile religioase dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva aduc nu doar mii de pelerini la Iași, ci și încasări record pentru hotelieri. Gradul de ocupare a unităților de cazare este, în această perioadă, de 100%, iar rezervările s-au făcut cu luni bune înainte. De la camere standard până la apartamente de lux, totul este ocupat, iar unii pelerini își caută cazare pe ultima sută de metri.

