Polițiștii au reținut doi bărbați de 41 și 53 de ani din comuna Vorniceni, suspectați de braconaj.
Incidentul a avut loc în luna martie, când aceștia au fost opriți noaptea, în jurul orei 02:00, pe raza comunei Cordăreni.
În mașina lor, polițiștii au descoperit păsări și un iepure, dar și echipamente folosite la vânătoare, inclusiv o cameră cu termoviziune.
Autoturismul și obiectele găsite au fost confiscate.
Pe 27 august, acțiunea a continuat cu percheziții la domiciliile suspecților, unde au fost ridicate probe suplimentare.
Ulterior, cei doi au fost duși la audieri și reținuți pentru 24 de ore.
Fii alături de noi pe Facebook

