Politehnica Iași a disputat duminica după-amiază partida din cadrul etapei a 19-a a sezonului regular contra Farului Constanța. Chiar dacă ieșenii au fost cei care au deschis scorul, oaspeții au preluat conducerea în actul secund, însă spre finalul partidei elevii lui Emil Săndoi au punctat din nou și au reușit să își adjudece un punct dintre cele trei puse în joc.
Trending
- Revelion la Iași: Cine sunt artiștii care vor urca pe scenă în noaptea dintre ani
- Vasile Astărăstoae: Gânduri pentru început de an
- DEZBATEREA ZILEI / GÂND DE RUGĂCIUNE LA TRECEREA DINTRE ANI
- DEZBATEREA ZILEI / MOMENT DE BILANȚ ÎN BISERICA CATOLICĂ
- Un nou început la Vânători
- Mobilizare preventivă la Ruginoasa: Autoritățile și „mascații” au stabilit regulile pentru tradițiile de Anul Nou
- Cum a reacționat Donald Trump după ce a aflat de atacul cu drone de la Kremlin, potrivit surselor din media rusească
- Tudorel Toader avertizează: Decizia CCR pe legile Justiției ar putea fi influențată de presiunea publică

