Opera Naţională Română din Iaşi anunţă că va marca într-un mod deosebit ziua de 29 februarie, în care s-a născut Gioachino Rossini, cu gală de operă specială intitulată ‘Buon compleanno, Gioachino!’.
Managerul ONRI, tenorul Andrei Fermeşanu, a declarat că această gală de operă ‘Buon compleanno, Gioachino!’ are în program pagini celebre din creaţia rossiniană.
Alături de solişti ai Operei Iaşi, Orchestra şi Corul Operei Iaşi, evenimentul care va beneficia de prezenţa a trei invitaţi speciali, mezzosoprana Florentina Soare, tenorul Bogdan Mihai şi baritonul Mihai Damian.
‘Bogdan Mihai este recunoscut ca un apreciat tenor rossinian, solistul Operei Naţionale din Bucureşti fiind aplaudat pe scene mari ale lumii din Italia, Franţa, Rusia, Austria, Spania, Germania, Elveţia, China, Dubai. Premiaţi la mai multe concursuri de interpretare din ţară şi străinătate, Florentina Soare (Opera Braşov) şi Mihai Damian (Opera Naţională Cluj-Napoca) au avut prezenţe marcante în teatrele importante din România’, a explicat managerul ONRI, scrie agerpres.ro.