Decizia conducerii Spitalului Judeţean din Botoşani de a desface contractul de muncă al medicului Mariana Pitrop de pe Secţia de obstetrică şi ginecologie, considerată responsabilă de moartea Alexandrei Ivanov, o tânără de 25 de ani care ajunsese la Maternitate pentru a naşte, a fost impusă.
Medicul era de gardă în noaptea în care tânăra a agonizat timp de ore întregi înainte de a muri și, conform unui raport al DPS Botoșani, nu i s-au acordat îngrijiri medicale timp de aproape 7 ore.
Conducerea spitalului a luat această decizie în urma unei propuneri venite de la Comisia de disciplină a Spitalului Judeţean, pe motiv că medicul nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu.
„Cu două luni în urmă, Comisia de disciplină a Spitalului Judeţean a început o anchetă cu privire la decesul Alexandrei Ivanov. În cadrul acestei comisii de disciplină au fost investigați membrii personalului medical care a desfășurat activitatea în data de 18 august 2023, iar în urma raportului de cercetare disciplinară, în această situație se referă doar la activitatea administrativă a personalului medical din garda de pe 18 august 2023, s-au făcut propuneri pentru cei trei indivizi, respectiv infirmieră, asistentă și medicul de gardă.
În ceea ce privește infirmiera, nu s-au luat măsuri administrativ, în ceea ce privește asistenta din garda de pe 18 august, a primit o sancțiune cu reducerea salariului pentru o perioadă de trei luni, iar în ceea ce privește medicul de gardă de pe 18 august, propunerea Comisiei de disciplină a fost desfacerea contractului individual de muncă”, a declarat medicul Monica Adăscăliţei, managerul spitalului, citat de Agerpres.