CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE PERSOANE ȘI PROXENETISM!
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.
S-a reținut că, în perioada august – septembrie 2023, bănuiții ar fi racolat două persoane vătămate, dintre care una minoră (instituționalizată), în vederea exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției, însușindu-și sumele de bani obținute de acestea.
Unul dintre bănuiți ar fi adăpostit persoanele vătămate, într-o locuință închiriată, ar fi stabilit tarifele pentru prestarea serviciilor sexuale și ar fi racolat clienți prin anunțuri.
De asemenea, pentru a le determina să obțină venituri mari din practicarea prostituției, persoanele vătămate ar fi fost supuse, în mod repetat, la agresiuni psihice și fizice.
Au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.
La data de 19 octombrie 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea celor două persoane bănuite, pentru 24 de ore.
În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași, cu propunerea de arestare preventivă a bănuiților, pentru 30 de zile.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.