Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 24–30 septembrie 2023
Duminică, 24 septembrie – Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată)
În Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Cerchejeni (comuna Blândești, judeţul Botoșani, Protopopiatul Botoșani), Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie și va resfinți biserica parohială care a fost construită alături de vechiul lăcaş de cult zidit în 1765 de către ctitorii Constantin şi Safta Kogălniceanu, care deţineau moșia „Cercheşanilor”, străbunicii lui Mihail Kogălniceanu, prim-ministru în Guvernul Cuza.
Biserica actuală a fost zidită între anii 1893 și 1901 de preotul Mihail N. Lăpușneanu (1880-1930), fiind sfințită în anul 1901, pe 11 noiembrie, în zilele arhipăstoririi Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv. În timp, biserica s-a deteriorat, motiv pentru care au fost demarate lucrări de consolidare şi reparare. Astfel, între anii 2007-2012, temelia şi zidurile au fost întărite și retencuite, atât la interior, cât şi la exterior. Lucrările au continuat cu înlocuirea şi modificarea acoperișului în anul 2013. Între anii 2016-2020, biserica a fost pictată din nou în tehnica fresco de pictorul Constantin Diaconescu, fiind împodobită cu o catapeteasmă nouă din lemn de stejar sculptat (2002) și cu strane sculptate (2021), aceste lucrări fiind realizate cu purtarea de grijă a preotului paroh Liviu Rotaru, cu sprijinul Consiliului Parohial şi al credincioșilor din parohie.
***
Începând cu ora 12, în satul Poiana cu Cetate, în comuna Grajduri, județul Iași (la ieșirea din Iaşi prin CUG, către Vaslui), Corul academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii Moldova va susține concertul organizat cu scopul strângerii de fonduri pentru reabilitarea bisericii din comunitate, ctitorie din anul 1609 a boierului Ionașcu Cujba. Corul academic „Gavriil Musicescu” va fi condus de dirijorul Consuela Radu-Țaga şi va susţine lucrări de N. Lungu, C. Arvinte, A. Stoia, C. Andrei, F. Costea, V. Spătărelu, C. Porumbescu şi G. Musicescu. Evenimentul va avea loc în apropierea bisericii păstorite de preotul Dănuț Lazăr, într-un cadru natural deosebit.
***
La Durău vor debuta astăzi lucrările conferinței preoților din Protopopiatul Târgu Neamţ, la care va participa şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan (24-26 septembrie).
***
În Protopopiatul Botoşani, se vor întruni astăzi preoţii din patru cercuri pastoral-misionare, astfel:
– la biserica Parohiei Todireni, Cercul pastoral-misionar „Sfinţii Arhangheli” – Hlipiceni, unde preotul Cristian Ferariu va susţine conferinţa cu tema „Parohia, familia și persoanele vârstnice astăzi – comuniune și conlucrare”;
– la biserica Parohiei Trușești, Cercul pastoral-misionar „Sfântul Nicolae” – Trușești, unde preotul Radu Lipovanu va susţine conferinţa cu tema „Cântarea bisericească – cea mai sublină formă de exprimare, consolidare și apărare a credinței”.
– la biserica Parohiei Costești, Cercul pastoral-misionar „Sfântul Apostol Toma” – Nicșeni, unde preotul Ilie Iulian Șerban va susține conferința cu tema „Cinstirea Maicii Domnului în tradiția creștină. Icoane făcătoare de minuni”.
– la biserica Parohiei Vlădeni, Cercul pastoral-misionar „Înălțarea Domnului” – Vlădeni, unde preotul Cristian Știuler va susţine conferinţa cu tema „Cântarea omofonă în biserică și rolul cântărețului bisericesc în susținerea și promovarea acesteia”.
***
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Ivăncăuţi, Protopopiatul Darabani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 – Sfântul Ioan Iacob de la Neamț”, în cadrul căreia preotul Ciprian Abosculesi va susţine conferinţa cu tema „Viața în Hristos câştigată prin Sfintele Taine”.
***
Biserica Parohiei ,,Adormirea Maicii Domnului” – Medeleni din Protopopiatul 2 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 10 – „Sfântul Nectarie”, în cadrul căreia preotul Andrei-Nicușor Carcea va susţine conferința cu tema „Toată suflarea să laude pe Domnul”.
Luni, 25 septembrie
La Biserica „Sfântul Apostol Toma” din cartierul ieşean Alexandru cel Bun, vor avea loc astăzi lucrările conferinței preoților din Protopopiatul 3 Iaşi, la care va participa şi Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul şi unde va fi abordată tema „Cântarea bisericească, cale de descoperire și cunoaștere a tainei Bisericii”. Tot astăzi, se vor întâlni în şedinţa lunară şi preoţii Protopopiatului 2 Iaşi.
***
Parohia „Înălțarea Domnului” din Bistra, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 9 – Sfântul Ioan Gură de Aur, în cadrul căreia preotul Andrei Armanu va susţine conferinţa cu tema „Îndrumarea duhovnicească a vârstnicilor – între înțelepciune și împietrire”.
Marţi, 26 septembrie
Protopopiatul Roznov organizează astăzi consfătuirea lunară cu preoţii, în cadrul căreia preotul Ovidiu Babii va susţine conferinţa cu tema „Transplantul de organe – o provocare etică și pastorală”. Şedinţa lunară cu preoţii va avea loc astăzi şi în Protopopiatul Ceahlău.
***
Parohia Flămânzi-Cordun, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 10 – „Sfântul Vasile cel Mare”, în cadrul căreia preotul Pavel Cornaci va susţine conferinţa cu tema „Dimensiunea vocațională a cântărețului bisericesc”.
***
Parohia Bîrleşti, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 8 – „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, în cadrul căreia preotul Daniel Tărnăuceanu va susţine conferinţa cu tema „Valorificarea potențialului vârstnicului în parohie”.
***
Parohia Brășăuți, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 10 – „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”, în cadrul căreia preotul Ioan A. Politic va susţine conferinţa cu tema „Pastorația în parohii/ azile de bătrâni – modele practice.”.
***
Parohia Crivaia, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 15 – „Sfinții Simeon și Amfilohie de la Pângărați”, în cadrul căreia preotul Ciprian – Niculai Sofrone va susţine conferinţa cu tema „Învățătură despre cinstirea Maicii Domnului în cântările bisericești”.
***
Parohia Oglinzi din Protopopiatul Târgu Neamţ va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2, în cadrul căreia preotul Ioan Avasâlcăi va susţine conferinţa cu tema „Chipuri de cântăreți bisericești din parohiile protopopiatului”.
***
Parohia Mircești din Protopopiatul Pascani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3, în cadrul căreia preotul Alin Hobincă va susţine conferinţa cu tema „Atitudinea preotului față de omul vârstnic și bolnav”.
***
Parohia „Sfânta Treime” – Negrești 2, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 13 – „Sfântul Mina”, în cadrul căreia preotul Eduart Vasile Solomon va susţine conferinţa cu tema „Azilul de bătrâni – o provocare nouă în pastorație”.
Miercuri, 27 septembrie
Parohia Bucureni, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 8 – „Sfânta Mare Mucenică Varvara”, în cadrul căreia preotul Daniel Macovei va susţine conferinţa cu tema „Didahiile Sfântului Ierarh Antim Ivireanul”.
***
Capela Spitalului Judeţean Neamț, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 – „Sfânta Mucenică Haritina”, în cadrul căreia preotul Ştefan Băiceanu va susţine conferinţa cu tema „Pastorația în azile de bătrâni – modele practice”.
***
Biserica Parohiei Roma din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Apostol Toma”, în cadrul căreia preotul Ioan Cazaciuc va susţine conferinţa cu tema „Maica Domnului, bucuria celor necăjiți”.
Joi, 28 septembrie
Părintele Pimen Vlad din Sfântul Munte Athos va conferenţia la Iaşi în cadrul unui eveniment Pro Vita
Părintele Pimen Vlad, stareţul Chiliei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” a Schitului Lacu din Sfântul Munte Athos, vine la Iași și va participa, de la ora 18.00, la o seară duhovnicească cu tema „Despre Credință, Nădejde și Dragoste”. Evenimentul organizat de Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor va avea loc în incinta Centrului de evenimente AGORA.
„O seară duhovnicească organizată de Departamentul Pro Vita, avându-l ca invitat pe Părintele Pimen Vlad, Starețul Chiliei «Intrarea în biserică a Maicii Domnului» de la Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos nu este doar firească, ci și necesară. Părintele Pimen nu poate vorbi ca un specialist în politici medicale sau în decelarea fenomenelor sociale care apar și dispar prin istorie, dar ne poate ține de mână și arăta cât de bine, liniștitor sufletului este să trăiești în curăție, în firesc și în iubirea sfântă și binecuvântată, la care ne îndeamnă Domnul. Ne poate arăta hăul suferinței și nemărginitei tristeți care ne cuprinde atunci când ne prăbușim în păcat, așa cum ne poate arăta cum putem scăpa de iluziile deșarte ale unor false și păguboase forme de iubire viciată, prin pășirea pe calea sfințeniei. Sunt profund convins că părintele Pimen va vorbi cu mult folos, pentru că am avut bucuria să-l întâlnesc și să-l ascult de mai multe ori, pentru că am auzit mulți oameni deja vindecați sau întăriți sufletește prin sfaturile deja primite de la părintele. Cuvântul părintelui Pimen mișcă, alină și vindecă pentru că nu vine doar din cărți, ci mai ales din experiența, din smerenia și nevoința cuvioșiei sale”, a declarat pr. Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita Iaşi.
***
Parohia Ciocârlești, Protopopiatul 3 Iași, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 14 – „Sfântul Apostol Pavel”, în cadrul căreia preotul Marius Zăbavă va susţine conferinţa cu tema „Pastorație și misiune eclesială prin intermediul muzicii bisericești”.
***
Biserica Parohiei ,,Sfântul Ioan Botezătorul” – Măcărești, Protopopiatul 2 Iaşi, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 8 – „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în cadrul căreia preotul Iulian Sorin Vornicu va susţine conferinţa cu tema „Libertate și ascultare în Biserică”.
***
Parohia Costișa 1, Protopopiatul Roznov, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2, în cadrul căreia preotul Camelian Liviu Gurbet va susţine conferinţa cu tema „Euharistia şi importanța ei în viața persoanelor vârstnice”.
***
Parohia Mastacăn 1, Protopopiatul Roznov, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 4, în cadrul căreia preotul Florin Drăguşanu va susţine conferinţa cu tema „Sfântul Andrei Criteanul – Rolul Canonului cel Mare în aspectul misionar al muzicii liturgice”.
***
Biserica Parohiei Albești, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Mina”, în cadrul căreia preotul Marius Grunzac va susţine conferinţa cu tema „Muzica bisericească în Biserica Ortodoxă Română, între artă și rugăciune”.
Sâmbătă, 30 septembrie
În Sala „Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan din Iaşi va avea loc, de la ora 10.00, o întâlnire de suflet între membrele Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române (SOFR) din Iași cu cele din Bălți, Basarabia. Invitaţii acestui moment care se va încheia la ora 16.00 vor fi doamna etnograf Angela Olariu, președinta de Onoare SOFR Iaşi, şi părintele arhimandrit Nicodim Petre, stareţul Mănăstirii Bucium.
(Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor)