O judecătoare din Iaşi care asculta muzică cu volumul la maximul în toiul nopţii a fost internată la Institutul Socola, după ce a ţipat la agenţii de poliţie care au intervenit, chemaţi de vecinii scandalizaţi la ore după miezul nopţii. Magistratul activează la Judecătoria Iaşi, iar în timpul în care a fost internată la Institutul de Psihiatrie Socola acesta ar fi fost tratată cu calmante. Incidentul a avut loc pe data de 9 mai, la ora 2 dimineaţa.
Judecătoarea Mariana Obreja asculta muzică cu volumul dat la maximum, iar vecinii, scandalizaţi, au sunat la 112. La locul respectiv au fost trimişi agenţi de la Secţia 4 Tătăraşi. Femeia ar fi ţipat la poliţişti şi le-a vorbit extrem de urât, iar aceştia au decis să o transporte la Institutul Socola. “A ţipat pur şi simplu la agenţi. La spital nu ştim ce medicaţie i-ar fi dat, în afară de calmante. Nu ne-au fost spuse mai multe de la spital”, ne-a relatat un agent de poliţie implicat în caz. Judecătorul ar fi stat la spital, nu se ştie cât timp, sub tratament. La ieşire, ea a aflat că a primit şi o amendă pentru tulburarea ordinii publice.
“La data de 09 mai, în jurul orei 2.00, poliţiştii Secţiei nr. 4 Poliţie Iaşi au fost sesizaţi de către mai multe persoane cu privire la faptul că vecina lor tulbură liniştea locatarilor, din cauză că ascultă muzică la volum ridicat. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului constatând că cele sesizate se confirmă. Astfel, femeia a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 1.000 lei, conform Legii nr. 61/1991”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi pentyru ziaruldeiasi.ro.