Academicianul Bogdan Simionescu implineste 75 de ani. Cu aceasta ocazie, acesta a fost sarbatorit de catre colegi,
prieteni, dar si de catre primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica. Acesta l-a intampinat pe academician cu cele mai
frumoase urari, cu tort, si cu o placheta.
Trending
- Primăriile ar putea primi încă doi ani pentru finalizarea proiectelor PNDL
- DEZBATEREA ZILEI / Apelurile false, o problemă pentru Urgențe
- Curs valutar BNR, marți, 18 august 2026. Euro crește ușor, iar dolarul se apreciază mai puternic în fața leului
- Descoperire arheologică de amploare pe traseul căii ferate Caransebeș–Lugoj: peste 500 de morminte din Epoca Bronzului
- 📚 Admiterea la liceu se schimbă din 2027. Profesorii și părinții contestă examenul separat
- Femeie de 88 de ani, găsită fără viață la Răducăneni. Principalul suspect un tânăr din aceeași comună
- Tradiție, muzică și voie bună: Tomeștiul îmbracă haine de sărbătoare pe 8 septembrie
- Fără permis pe drumurile publice: Tânăr cercetat penal după un control de rutină

