Naşterea lui Hristos – pământul devenit cer
Scrisoare pastorală la sărbătoarea Naşterii Domnului
Iaşi, 2022
† TEOFAN
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI
MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI
Iubiţilor preoţi din parohii,
cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi
drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu
din Arhiepiscopia Iaşilor:
har, bucurie, iertare şi ajutor
de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit –
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt
„Precum în cer,
aşa şi pe pământ.”
(Luca 11, 2)
Iubiți frați preoți și diaconi,
Cinstiți monahi și monahii,
Drept-măritori creștini,
Ne apropiem, pe zi ce trece, de sfârșitul anului 2022 de la Nașterea lui Hristos.
A fost un an greu, venit în urma altor doi ani de mari încercări: doi ani purtători de boală și îngrijorări, urmaţi acum de un război dureros care se desfășoară aproape de granițele Țării.
În această atmosferă apăsătoare, încercăm să ne apropiem de taina Sărbătorii Nașterii Domnului Hristos. Nu este deloc ușor. Ne bucură colindele frumoase, dar știm că sunt și „case fără foc” lângă noi, că sunt și oameni care mor din cauza războiului nu departe de noi.
Ce facem într-o asemenea situație? Către cine și către ce ne îndreptăm nădejdea noastră? De la cine așteptăm un răspuns?
Ni se oferă tot felul de explicații. Se caută vinovății: boli necunoscute, agresori nemiloși, conspirații etc. Lumea se împarte în îngeri și demoni și, întotdeauna, demonii sunt de partea cealaltă.
Foarte rar se aud cuvinte precum: Dumnezeu, veșnicie, rugăciune, duh de pocăință sau smerită cugetare. Trăim cel mai adesea ca și cum Dumnezeu nu ar exista. De aceea, gândim și acționăm ca atare, cu consecințele de rigoare care se văd la tot pasul.
Frați și surori întru Hristos-Domnul,
Noi, cei prezenți astăzi la Biserică, în ziua Nașterii Domnului, și cei asemenea nouă, unde ne aflăm în raport cu această situație în care lumea se zbate? Ce gândim? Cum vedem lucrurile?
Înainte de toate, pentru a nu greși, reluăm mărturisirea unui Părinte sfânt din zilele noastre și, prin cuvintele lui, încercăm să înțelegem starea în care ne aflăm: „Hristos a dat viața Sa dumnezeiască celor zidiți după chipul Său, însă drept răspuns nu a primit decât ură. Astăzi, după două milenii de creștinism, ce vedem? Lumea contemporană se îndepărtează din ce în ce mai mult de la Hristos, de la viața veșnică. Adâncul întuneric al patimilor păcătoase, ura, stăpânirea, războaiele de tot felul alcătuiesc existența noastră pământească”[1].
Da, aceasta este lumea în care trăim. Iar lumea suntem noi, trăitori printre virusuri și războaie, dar și printre sfinți și stări de pace dumnezeiască. În această lume a situațiilor contradictorii auzim glasul lui Hristos: „Îndrăzniți! Eu am biruit lumea”[2].
Când a biruit Hristos lumea? „La plinirea vremii”[3], răspunde Sfântul Apostol Pavel, adică acum 2022 de ani.
Ce s-a întâmplat atunci? „Din înălțimea cerului, răspunde cântarea Bisericii, Împăratul vine la noi din Curata Fecioară, Dumnezeu fiind”[4].
De ce S-a coborât Dumnezeu pe pământ, „S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi”[5]? Răspunde aceeași cântare bisericească: „Văzând Ziditorul pe omul pe care l-a zidit cu mâinile pierind, plecând cerurile, S-a pogorât și, întrupându-Se din dumnezeiasca Fecioară, pe om îl zidește cu totul din nou”[6].
Și cum se arată biruința lui Hristos pe care a dobândit-o prin Coborârea Sa pe pământ, prin Moartea și Învierea Sa, prin Pogorârea Sfântului Duh? Biruința lui Hristos se arată și se trăiește în Biserica Sa, în oamenii din toate timpurile care, prin harul şi puterea lui Dumnezeu, ajung la „unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos”[7].
Cine sunt acești oameni? Ne spune Domnul Hristos: „Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață”[8]. „Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este trupul Meu”[9]. „Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viața veșnică”[10].
Aceștia sunt oamenii prin care se arată biruința lui Hristos asupra lumii. Ei au trăit în vremurile trecute, dar sunt prezenți și astăzi printre noi. Nu sunt mulți, dar pentru ei Dumnezeu ține lumea. Ei aparţin vieţii de mănăstire și vieţii de familie. Ei sunt rânduiți de Dumnezeu să facă din pământ „cer”, precum rosteşte colindul: „Lerui, Doamne, lerui ler / Faceţi, dar, pământul cer”.
Drept-măritori creștini,
Anul acesta se împlinesc 300 de ani de la nașterea Sfântului Paisie Velicicovski de la Neamț. Despre el, cântarea Bisericii spune că, încă pe pământ fiind, s-a făcut „locuitor în rai”[11],avându-L pe Hristos în centrul inimii sale. Din inima sa,devenită „cer”,a făcut și din mănăstirile Moldovei „cer pământesc”.[12]
Biserica mărturisește acest mare adevăr, adică cel al transformării minții și inimii omului în „cer”, pentru că acesta este centrul, sensul și scopul vieții noastre: „Precum în cer, așa și pe pământ”[13] este rugăciunea noastră zilnică.
Nu ajungem cu desăvârșire acolo cei mai mulți dintre noi. Suntem însă chemați să tindem spre aceasta, să nu uităm că acolo trebuie să fim și, poate, prin mila Cerului avem și noi parte, din când în când, de fărâmiturile care cad de la masa Stăpânului.
„Dacă trăiești, spune Părintele Arsenie Papacioc, cât de cât o viață creștină, a iubirii și smereniei lui Hristos, deja eşti în veşnicia fericirii, deja se conturează mai vizibil chiar Împărăția lui Dumnezeu în tine”[14].
În mod special, Sfânta Liturghie este spațiul, și timpul, și starea transformate în „cer”, în Împărăția Cerurilor, în veșnicie. „În centrul ei stă Întruparea lui Hristos, Izbăvitorul lumii, viața și jertfa Lui mântuitoare”[15]. La Sfânta Liturghie, „cu cât este mai sfântă slujirea preotului și mai smerită participarea credincioșilor, cu atât mai deplin se împărtășesc toți de taina Împărăției lui Dumnezeu”[16].
Iubiți credincioși,
La Nașterea lui Hristos, îngerii cântau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”[17]. Aceasta este și cântarea noastră, strigătul și dorul nostru, credința și nădejdea noastră. În acest cor ceresc și pământesc suntem chemați să ne integrăm cât mai adânc, cât mai statornic, pentru a se auzi cât mai departe, pentru a se ajunge la simțirea multor inimi.
O rugăciune cu adâncă dăruire pentru cei aflați în război, o atitudine de iertare și, poate, de iubire pentru dușmani, zidirea de familii creștine în care se nasc toți copiii dăruiți de Dumnezeu sunt tot atâtea căi prin care se diminuează răul din lume. Conștiința că suntem împreună-pătimitori cu cei aflați în suferinţă din cauza războiului, că aparţinem aceluiași Trup tainic al lui Hristos, ar trebui să cuprindă de cutremurare întreaga noastră ființă. Când un mădular al trupului este atins de durere, toate mădularele suferă. O simțim noi, oare? Sau este prea mult zgomot în noi și în jurul nostru pentru a mai simți durerea altora, chiar frați întru credință?
Ziua de astăzi, Sărbătoarea Nașterii Domnului, este clipa sfântă de mărturisire a apartenenței noastre la Biserica drept-slăvitoare a lui Hristos. Conștientizarea acestei apartenențe se înfățișează ca rugăciune fierbinte către Dumnezeu ca El să transforme cât mai mult pământul în cer, înmulțind prezența Cerului în inimi, în familii și în popoare. Fără Hristos nu putem face nimic[18] pentru binele nostru și pentru pacea lumii. În El, Dumnezeu Atotputernicul și Atotmilostivul, ne este nădejdea ca pacea să fie adusă în mijlocul furtunii războiului, ca liniștea să se așeze în mijlocul zgomotului pământului.
În duhul credinței mărturisitoare, al nădejdii în mila lui Dumnezeu și al harului iubirii față de toți, încercăm a trăi frumusețea și adâncimea Sărbătorii Nașterii Domnului Hristos.
Curăția îngerilor, simplitatea păstorilor, înțelepciunea magilor și rugăciunea Preasfintei Fecioare Maria și a Bătrânului Iosif să cuprindă ființa noastră și să ne fie hrană binecuvântată pentru acest sfârșit de an și pentru anul care vine.
Sărbătoare sfântă și curată!
An nou cu pace pentru toată lumea!
Al vostru slujitor și către Dumnezeu rugător,
† Teofan,
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
[1] Arhim. Sofronie, Din viaţă şi din Duh, traducere de ierom. Rafail (Noica), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, pp. 22-23.
[2] Ioan 16, 33.
[3] Galateni 4, 4.
[4] Canonul al doilea, cântarea a 3-a, troparul al treilea, Utrenia zilei de 25 decembrie, în în Mineiul pe luna decembrie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 438
[5] Ioan 1, 14.
[6] Canonul întâi, cântarea 1, troparul al doilea, Utrenia zilei de 25 decembrie, în în Mineiul pe luna decembrie, p. 437.
[7] Efeseni 4, 13.
[8] Ioan 5, 24.
[9] Ioan 6, 51.
[10] Ioan 4, 14.
[11] „Slava” la Stihoavna de la Vecernia Mare, ziua a cincisprezecea a lunii noiembrie, în Mineiul pe noiembrie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2017, p. 296.
[12] „Condacul 9”, în Viaţa şi Acatistul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ (15 noiembrie), Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012, p. 46.
[13] Luca 11, 2.
[14] Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, p. 190.
[15] Arhim. Zaharia Zaharou, „Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi” (Apoc. 2, 4-5). Cele trei perioade ale vârstei duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, traducere din limba engleză de Monahia Porfiria, Ed. Doxologia, Iaşi, 2015,p. 244.
[16] Arhim. Zaharia Zaharou, „Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi”, p. 240.
[17] Luca 2, 14.
[18] cf. Ioan 15, 5.