Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești, pe timpul unei misiuni specifice, au descoperit o trotinetă electrică furată din Germania la sfârşitul anului 2020.
În data de 05 aprilie a.c., în jurul orei 10.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești a oprit în trafic, pentru control, în localitatea de frontieră Ijdileni, un microbuz condus de către un cetățean român, în vârstă de 25 de ani, domiciliat pe raza județului Galați.
În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, în compartimentul marfă al microbuzului, polițiștii au descoperit o trotinetă electrică, care figura ca fiind furată din Germania de la sfârşitul anului 2020.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire,vehiculul fiind ridicat în vederea continuării cercetărilor.