Un transsexual bucureştean venit la Iaşi să câştige un ban grămadă prostituându-se a fost la un pas de a fi înjunghiat şi jefuit de un client nemulţumit. Până la urmă, clientul a ajuns în stradă desculţ şi fără tricou. După două săptămâni, a fost arestat, iar apoi trimis în judecată pentru tentativă de tâlhărie.
Iată tărăşenia!
Conform rechizitoriului întocmit de procurori, în dimineaţa zilei de 21 iulie a anului trecut, I.T. a venit la Iaşi, împreună cu o prietenă, cu intenţia de a se prostitua, noteaza ziaruldeiasi.ro.
A publicat un anunţ pe internet, în care menţiona că poate fi activ sau pasiv, în funcţie de preferinţa clientului. La scurt timp, a fost contactat de un ieşean care se afla în căutarea unui partener activ. Au stabilit de comun acord să întreţină relaţii sexuale contra sumei de 100 de lei, întâlnirea urmând să aibă loc într-un apartament dintr-un bloc din Piaţa Unirii.
Pe când cei doi se relaxau într-o cameră, în cea de-alături amica lui I.T. discuta la rându-i, telefonic, cu potenţialii clienţi. La un moment dat, acesteia i-a fost atrasă atenţia de zgomotele de lovituri şi ţipetele care se auzeau din camera alăturată. Totodată, l-a auzit pe ieşean cum îşi cerea banii înapoi. De frică, fata nu a ieşit din cameră decât atunci când a auzit yala uşii de la intrare deschizându-se. A apucat să vadă cum clientul, dezbrăcat pe jumătate, coboară în grabă scările, cu o borsetă pe umăr, iar în cameră I.T. era întins pe pat şi îşi tampona capul cu un prosop pătat cu sânge.
Anchetatorii au stabilit că ieşeanul venise la întâlnire la ora 16.20, sosirea sa fiind înregistrată de camerele de luat vederi ale hotelului Unirea. L-a plătit pe I.T. pentru un act sexual anal. A fost însă nemulţumit de faptul că actul a durat doar 10 minute, aşa că şi-a cerut banii înapoi. La refuzul lui I.T., a devenit violent, lovindu-l pe acesta cu un cuţit găsit în locuinţă. Apoi a fugit din apartament, lăsându-şi la faţa locului şlapii, tricoul şi o sacoşă cu care venise. Ulterior, instanţa avea să aprecieze că se afla într-o etapă de şoc psihic, confruntat cu gravitatea propriilor sale acţiuni, după ce a realizat ce făcuse.
Cititi mai multe in ziaruldeiasi.ro