Pompierii din Dorohoi au fost solicitați să intervină, sâmbătă, pentru salvarea unui bărbat căzut într-o fântână cu adâncimea de aproximativ 22 metri.
La faţa locului s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu accesorii specifice, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanţă Botoșani.
Unul dintre pompieri a coborât în fântâna şi, ajutat de colegi, a reușit să îl aducă la suprafață pe bărbat.
Tânărul, în vârstă de 35 de ani, a fost preluat de echipajul SAJ Botoșani şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.