Povestea Mihaele pare ruptă dintr-un thriller. În vârstă de 19 ani pe atunci, Mihaela a trăit un adevărat coşmar în Italia, unde a ajuns să fie ţinută în lanţuri şi să îndure chinuri greu de imaginat.
Femeia a plecat în Italia să lucreze ca îngrijitoare pentru o familie de italieni.
Totul s-a schimbat la scurt timp, din anul 2007, după ce femeia de care avea grijă a decedat.
De atunci, Mihaela a rămas la cheremul văduvului Giordano, care s-a dovedit a fi un adevărat monstru.
Sub ameninţarea cu moartea, italianul a transformat-o practic într-o sclavă.
Ea povestit totul cu lux de amănunte pentru televiziunea italiană Canale 5.[Mai multe]
Jurnaliştii au fost şocaţi de întreaga poveste.
Tentativă de evadare zadarnică
Românca a avut o tentativă de evadare ca în filme.
A fost prinsă şi pedepsită cu cruzime de călăul ei, care a obligat-o ulterior să trăiască într-o magazie sub pământ.
„Mi-am confecţionat o coardă din cearşafuri sperând să pot coborî cu ea. Eram închisă sus, la etajul patru, dar m-a prins exact când mă urcam pe fereastră. M-a tras de păr şi m-a izbit cu capul de pereţi, apoi mi-a astupat gura cu nişte cârpe ca să nu pot ţipa. M-a trântit la pământ şi a început să mă lovească sălbatic cu pumnii şi picioarele, cu bucăţi de lemn, cu tot ce avea la îndemână. Îngrozită, m-am închis în mine însămi şi de frică nu am mai încercat niciodată să fug, pentru că am trecut prin momente îngrozitoare”, a dezvăluit Mihaela.
A trăit ţinută în lanţuri
Mihaela a trăit ani de zile legată în lanţuri, la câţiva metri sub pământ.
Violată în repetate rânduri, ea a născut un băieţel şi o fetiţă.
Însă nici venirea pe lumea a copiilor nu l-a sensibilizat pe italian.
Bătăile se ţineau lanţ, iar monstrul i-a spart într-o zi capul cu ciocanul, apoi a cusut-o pe viu cu un fir de pescuit.
Cinic, italianul l-a obligat şi pe băieţel să-şi lovească mama şi să îi vorbească urât.
„Prima dată m-a cusut când am încercat să fug şi aproape m-a omorât în bătaie, a doua oară mi-a spart capul cu un ciocan. A treia oară când s-a întâmplat m-a lovit cu o bucată de lemn, am trei cicatrici în cap în urma acestor lovituri. Când m-a lovit cu ciocanul eram în maşină, el a luat ciocanul şi a început să mă lovească ba chiar îl învăţa şi pe copil să o facă, mă loveau amândoi în acelaşi timp. După ce am stat o noapte întreagă cu capul spart, cu rana sângerândă, a doua zi m-a cusut cu un ac şi fir de pescuit. În timp ce mă cosea mi-a spart un alt vas de sânge care mi-a provocat altă hemoragie”, a spus Mihaela.
Şi copiii au rămas cu traume
Bruta nu şi-a menajat nici copiii.
Băieţelul încasa bătăi crunte atunci când ieşea din cuvântul său.
Fetiţa, care s-a născut ulterior, nu a văzut lumina zilei, fiind ţinută închisă în magazie.
„Fetiţa nu mergea şi nu vorbea. Practic, stăteam toată ziua închise în baracă. Stăteam acolo, îi dădeam să mănânce, o îngrijeam şi mă rugam, mă rugam foarte mult. Ea îşi mişca greu picioarele, nu mergea, pentru că stătea numai închisă. Făceam ceea ce puteam, eram şi fără lumină, profitam de dâra de lumină care mai ajungea uneori de afară”, a mai spus românca.
Carabinierii au găsit-o ţinută în lanţuri
La intrare, carabineirii au avut parte de scene incredibile.
La respectiva percheziţie au fost obligaţi să poarte măşti pentru că duhoarea era insuportabilă.
În cameră erau mai multe găleţi pline cu fecale iar într-un colţ un “pat” din cutii de carton pe un cadru de fier de care şi era înlanţuită românca.
Femeia părea paralizată.
Era bătută, nu mai făcuse baie de un an, iar rănile de pe corp erau cusute cu aţă pescărească.
Alături de ea, fetiţa bolnavă, cu o stare generală apropiată de leşin.
Când şi-a mai revenit puţin, femeia le-a povestit carabinierilor de coşmarul prin care a trecut.
Coşmar cu prelungiri
După ce Mihaela a fost găsită şi eliberată, italianul a încercat să-i mintă pe anchetatori.
Le-a declarat că românca a fost cea care l-a rugat să o adăpostească în beci.
Însă coşmarul Mihaelei avea să continue.
După ce bărbatul care a maltratat-o timp de 10 ani a ajuns după gratii, rudele acestuia au început să facă presiuni asupra ei, pentru a da declaraţii în favoarea acestuia.
Condamnarea monstrului
Femeia a fost nevoită să rămână în Italia până la finalizarea procesului.
Acum, după încheierea procesului, ea ar urma să se întoarcă în ţară definitiv.
„Monstrul din Gizzeria”, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.