În sedinţa extraordinară de marţi, 28 ianuarie 2020, Camera Deputaţilor a decis cu 247 de voturi pentru şi 21 de abţineri eliminarea veniturilor care îmbrăcau eticheta pensiilor speciale, considerând că voinţa cetăţenilor este voinţa suverană la care ar trebui să se raporteze Parlamentul României.
Grupul P.S.D din Camera Deputaţilor a votat ‘’in corpore’’ proiectul de eliminare a pensiilor speciale dorind şi insistând asupra faptului că, inechităţile sociale trebuie înlăturate de urgenta. Era, până la urmă, inadmisibil ca într-o ţară în care pensionarii împrumută de la C.A.R. pentru a-şi putea permite, nu vacanţe în străinatate, ci doar plata contribuţiei lor la reţetele prescrise de medici, să existe categorii socioprofesionale care să câştige pensii mai mari decât media veniturilor ultimilor 5 ani de activitate.
Era inadmisibil ca în România unde se pune sub semnul întrebării pensile celor care încasează acest drept ca urmare a aplicării principiului contributivităţii, să mai existe încă persone care să aibă pensii speciale foarte mari, fără să fi cotizat la fondul de pensii mai mulţi ani la rând.
Și nu în ultimul rând era inadmisibil ca România să rămâna tributara unor orânduiri vechi în care, nivelul social să fie dat şi de nivelul drepturilor băneşti încasate, împărţind astfel cetăţenii României în cetăţeni speciali şi cetăţeni de drept comun.
A fost rezolvată şi problema eliminării rentelor sportivilor sau a indemnizaţiilor artiştilor în măsura în care, aceste rente au fost menţinute la plată, ele având o cu totul altă natură juridică, nu aceea a cotizaţiei ci aceea a meritelor speciale confirmate de rezultatele excepţionale obţinute în activitate.
PSD va elabora o lege privind principiul echităţii sociale şi contributivităţii
Partidul Social Democrat a votata astăzi pentru eliminarea unor privilegii de clasă, pentru eliminarea unor discriminări iniţiate de Partidul National Liberal şi chiar de actualul premier.
Parlamentarii social-democraţi inclusiv parlamentarii de Iaşi ai P.S.D. susţin, în continuare faptul că, în cazul unei decizii de neconstituţionalitate a C.C.R., soluţia corectă pentru rezolvarea inechităţilor sociale este supraimpozitarea progresivă a acestor pensii speciale, astfel încât în România să nu mai existe cazuri, atât de flagrante de pensionari care să aibă dreptul nu la un venit decent ci dreptul la câştigul unei averi veritabile, în timp ce marea majoritate a pensionarilor să facă coadă la instituţiile financiare de credit pentru a-şi putea permite ‘’luxul’’ să plătească întreţinerea la bloc.
Partidul Social Democrat va elabora o lege privind principiul echităţii sociale şi contributivităţii, în ciuda bâlbelor, din ce în ce mai dese, ale actualului Executiv liberal.