153 de secunde – spectacol care va fi prezentat pe 9 octombrie, de la ora 19.00, la Iași, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr – pornește de la povestea uneia dintre surpaviețuitoarele de la Colectiv, Tedy Ursuleanu, și se dezvoltă ca un eseu vizual despre o generație aflată în blocaj. Proiectul, o inițiativă a regizoarei Ioana Păun, a fost realizat în urma unei documentări complexe – care a adunat mărturii ale supraviețuitorilor, informații din presă, opinii ale unor sociologi și psihologi sau date legate de alte catastrofe internaționale.
“153 de secunde este o mărturie, mărturia unei generații suferinde. Au trecut patru ani de atunci, un timp care a diluat determinarea de schimbare și forța promisiunilor. Colectivul a rămas o amintire dureroasă, evocată la sfârșitul lunii octombrie și pierdută pentru tot restul anului în uitare. Un strigăt puternic împotriva indolenței și a corupției, al cărui ecou pare să întârzie”, spune Tedy Ursuleanu.
Plasat într-un loc de graniță în care se întâlnesc documentarul, jurnalismul și poezia, 153 de secunde nu este un spectacol comemorativ, ci o asumare comună a problemelor unei generații, plus o analiză lucidă a efectelor diluării tragismului unei mari drame, care nu este doar a indivizilor care au trăit-o direct, ci a tuturor. “Nu este un spectacol care să expună publicul în mod explicit la accidentul din Colectiv. Lumea cunoaște mai tot ce ține de incendiu și de consecințele lui. Vrem să facem următorul pas, spre înțelegerea schimbării, a posibilității ei și a moștenirilor culturale sistemice care ne mențin resemnarea“, spune Ioana Păun, inițiatoarea și coordonatoarea acestui proiect.
Fără nicio formă de violență grafică, personajul inspirat de Tedy Ursuleanu evocă o suită de detalii realiste sau simbolice, radiografiind elementele care configurează mecanismul memoriei sociale. “Firul narativ urmărește povestea lui Tedy. Dar, de fapt sunt multe similitudini în poveştile supravieţuitorilor şi, pe alocuri, toate acestea au fuzionat într-o mărturie unică. Spectacolul te afectează, dar nu te marchează”, spune tânăra actriță Denisse Moise, care joacă acest rol. Absolventă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Denisse a realizat proiecte cu mesaj socio-politic atât în teatru – spectacole precum “Miracolul de la Cluj” sau “De fapt eram eu”, cât și în film – chiar de la debutul său, în “Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”.
Spectacolul 153 de secunde va fi prezentat pe 9 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Luceafărul din Iași, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr. Biletele costă 40 de lei și se găsesc online, pe site-ul bilet.ro.
Ajuns la cea de-a XII-a ediție, unul dintre cele mai importante evenimente culturale din Iași, Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (3-10 octombrie 2019), propune anul acesta, într-o selecție a criticului teatral Oltița Cîntec, peste 500 de invitați, în spectacolele produse de instituții de stat și independente din România și din străinătate. Spectacolul 153 de secunde, care va fi prezentat în premieră la Iași, în cadrul festivalului, vorbește despre ce înseamnă să supraviețuiești unei traume, ce înseamnă vindecarea, ce înseamnă să redevii întreg. Vorbeste despre condiționările cu care am crescut. Și despre cum scăpăm de ele. Împreună.
ECHIPA
Regia: Ioana Păun
Scenografia: Cătălin Rulea
Documentare: Laura Ștefănuț, Smaranda Nicolau
Scenariu: Svetlana Cârstean
Coloana sonoră: Sillyconductor
Mișcare: Andreea David
Performeri: Irina Artenii, Andrei Cătălin, Sorin Dobrin, Lorena Luchian, Alice Mihalache, Denisse Moise, Cristina Negucioiu, Ana Maria Pop, Ingrid Robu, Adina Răducan, Amelia Stuparu, Teodora Tudose, Octavian Voina, Tiberiu Enache
Voce: Bogdan Dumitrache
Compoziție muzicală specială: Diana Miron
Producătoare: Biatrice Cozmolici
Video: Razvan Leucea
Comunicare: Evantia Barca
Artistă asociată: Nicoleta Lefter