Displaying items by tag: centura

Poluarea din municipiul Iasi a atins cote alarmante, ponderea pulberilor in suspensie fiind de 10 ori mai mare decat maximul admis. Conform masuratorilor efectuate de Agentia de Protectie a Mediului in mai multe poncte din oras, daca in anul 2016 au fost 70 de depasiri ale cotelor maxime admise, in 2018 au fost 279 de depasiri. In aceste conditii, realizarea soselei de centura si masuri impuse celor care construiesc in nestire in Iasi sunt cateva moduri prin care poluarea s-ar reduce semnificativ.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, le-a dat asigurări primarilor social-democraţi prezenţi la şedinţa Comitetului Executiv Judeţean al PSD Suceava, de la Dumbrăveni, că, la rectificarea bugetară din iulie, cei care au primit de la Ministerul Finanţelor sume sub nivelul bugetului anului 2017 vor primi şi restul banilor până la nivelul anului trecut, iar pentru anul viitor, legea bugetului de stat va suferi unele modificări, astfel încât să nu existe niciun UAT defavorizat.

Pe langa Iasi, va trece totusi o autostrada. Publicatia Asociatiei Mondiale a Drumurilor „World Higwaz Magazine" a anuntat ca se doreste construirea "Centurii Marii Negre", o autostrada lunga de 7000 de kilometri. La noi in tara, autostrada va strabate aproximativ 420 de km, scrie auto-bild.ro.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat vineri drept câștigătoare a contractului de proiectare și execuție a secțiunilor 1 și 2 din lotul 3 al Autostrăzii de Centură Sud București (A0) o asociere condusă de o firmă deținută de regele asfaltului, băcăuanul Dorinel Umbrărescu.

Un şofer a murit luni după ce a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un copac de pe marginea Centurii Capitalei, autoturismul luând foc, a informat centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.

Un accident care s-a soldat cu pagube materiale însemnate a avut loc recent pe şoseau de centură, între Horpaz şi Uricani. 

Boxul revine in Sala Polivalenta! Intre 5 si 8 decembrie are loc cea de-a a 38-a editie a traditionalului turneu de box, Centura Moldovei.In acest an, competitia organizata de catre presedintele Federatiei de Box, ieseanul Vasile Citea, este una cu participare internationala. Cu aceasta ocazie vor fi prezenti la Iasi, pugilisti din Ucraina, Bulgaria, Cehia, Ungaria si Republica Moldova.Centura Moldovei este dedicata seniorilor sub 22 de ani, care participa anul viitor la Campionatul European pentru aceasta categoria de varsta de la Targu Jiu.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi au acţionat ieri pe linia combaterii nerespectării dispoziţiilor legale privind folosirea centurii de siguranţă şi dispozitivelor de retenţie omologate.  

Vor un trafic fluent la iesirea din oras spre Vaslui din cartierul CUG. Liberalii cred ca, in cel mult doi ani, in zona capat CUG, Lunca Cetatuii, in intersectia cu soseaua de centura, va fi un trafic infernal.Iar asta pentru ca o mare parte din drum este cu o banda pe fiecare sens de mers.

Un autoturism Dacia Logan a fost distrus după ciocnirea cu un tir, în zona Uricani. Potrivit datelor de la fața locului, Dacia Logan circula dinspre drumul european către Uricani, iar în zona dealului împădurit - spune șoferul tirului.

Page 1 of 4

Arhiva Iasi TV Life

« January 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31