Displaying items by tag: spitalul de copii

O fetiţă în vârstă de opt ani a fost rănită marţi dimineaţa într-un accident rutier petrecut în comuna Gorban, fiind acroşată puternic de o maşină în timp ce circula pe jos prin localitate.

Gabriel, copilul care a ajuns la Spitalul de Copii „Sf. Maria” cântărind la vârsta de patru ani cât un copil de nouă luni şi arătând ca „un schelet îmbrăcat în piele” la începutul lunii noiembrie, poate acum să se hrănească cu mâncare solidă. Acesta a trecut de curând prin încă o intervenţie chirurgicală, iar medicii din Clinica de Gastroenterologie, unde acesta se află internat, spun că starea lui s-a îmbunătăţit vizibil.

dr.Radu TERINTE - manager Spitalul de Copii "Sf.Maria"

Gabriel C., băieţelul de 4 ani care la începutul lunii noiembrie a ajuns la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ cântărind cât un copil de nouă luni şi arătând ca „un schelet îmbrăcat în piele“, a luat în greutate aproximativ patru kilograme. Atunci când a ajuns la spital, copilul cântărea doar şapte kilograme, iar în momentul de faţă are 11 kilograme, apropiindu-se de greutatea pe care ar trebui să o aibă la vârsta lui.

În lipsa acesteia, copii cu anumite boli pot muri chiar şi în urma unei banale răceli. „Au mai existat de-a lungul timpului necazuri de alte feluri, însă o criză mai mare ca aceasta nu a mai fost“, spune un medic de aici.

Fetiţa în vârstă de doar trei ani, care miercuri seara a căzut de la etajul III al blocului în care locuia, se află internată în stare extrem de gravă la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI). În urma in­vestigaţiilor realizate, s-a stabilit că fetiţa a suferit multiple traume care îi pun viaţa în pericol, având leziuni la cap, abdomen şi mâini.

 dr.Dana ANTON PĂDURARU - medic primar pediatru Spitalul de Copii ”Sf.Maria” Iași

Desi are cinci ani, cantareste doar sapte kilograme. Cat un bebelus de un an, mai exact. In urma investigatiilor medicale s-a constat faptul ca baietelul sufera de mai multe boli digestive, din cauza carora nu poate fi alimentat corespunzator. Acum este internat in Clinica de Gastroenterologie a Spitalului de Pediatrie din Iasi si urmeaza un regim alimentar pe baza de lichide si... ciocolata! Medicii spun ca aceasta stimuleaza metabolismul organismului si ca este singurul aliment pe care il poate ingera micutul.

șef lucrări dr. Tamara Solange ROȘU - medic șef UPU Spitalul de Copii

Un adolescent în vârstă de 17 ani dintr-un sat din judeţul Iaşi a ajuns la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ după ce a făcut imprudenţa de a încerca să se urce într-un tren în timp ce acesta se afla în mişcare.

Page 1 of 2

Arhiva Iasi TV Life

« January 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

 

Statistici IASI TV LIFE