Displaying items by tag: dona

Au donat sange de ... Ziua Mondiala a Donatorului! Inca de la primele ore ale diminetii, zeci de persoane au trecut pragul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Iasi pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de interventii chirurgicale. Oamenii au inteles cat de nobil si util este un astfel de gest si au decis sa mearga la Centru pentru a face o fapta buna. Actiunea a coincis cu Ziua Internationala a Donatorului de Sange prin care, an de an, se trage un semnal de alarma asupra importantei donarii de sange.

București, 24 mai 2018–  De-a lungul celor 6 ani în care s-a desfășurat programul Bursele de Excelență DONA, în perioada2012 – 2018, 426 studenți au trecut pragul Farmaciilor DONA în calitate de practicanți.Cei mai buni dintre aceștia, au devenit ulterior angajați ai Farmaciilor DONA, beneficiind de un plan de dezvoltare al carierei, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Grupul DONA a investit peste 3.5 milioane lei în programul de pregătire Bursele de Excelență DONA, în perioada 2012 – 2018. Programul continuă!

Programul Bursele de Excelență DONA se adresează studenților din anul V, ce urmează cursurile Universităților de Medicină și Farmacie din 10 centre universitare din țară, respectiv: Arad, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Târgu Mureșși Timișoara. 

Studenții care se înscriu în program beneficiază de practică plătită și de un program de instruire, atât teoretică cât și practică, sub îndrumarea personalului farmaceutic experimentat din Farmaciile DONA. 

„În calitatea noastră de profesioniști în domeniul sănătății simțim o responsabilitate pedagogică de a transfera generațiilor mai tinere cunoștințele noastre. Mulți dintre noi am avut șansa de a întâlni profesori cu har, care au contribuit decisiv la formarea noastră. A venit vremea să dăm și noi unor tineri din generația viitoare șansa de a învăța din experiența noastră. Mai ales în această meserie, transferăm cu bucurie din experiența noastră cu satisfacția că ne vom reîntâlni cu acești tineri în calitate de colegi.Încă de la lansarea lui, în 2012, proiectul Bursele de Excelență DONA a fost conceput pe termen lung, ca o investiție în educația tinerilor farmaciști. Iată, astăzi, ne bucurăm să culegem roadele acestui proiect, având printre noi, colegi care au început ca practicanți șiîn prezent unii dintre ei, fac parte chiar din top managementul companiei”, a declaratdr. Eugen Banciu, Președinte al Grupului DONA.

 

Grupul DONA încurajează și răsplătește performanța, de aceea studenților care s-au făcut remarcați prin rezultate deosebite li s-au oferit noi provocări profesionale, fiind avansați.O astfel de poveste de succes este povesteaTeodorei Andreea Lucan, care s-a alăturat echipei DONA în primul an al programului Bursele de Excelență DONA. Teodora Andreea Lucan a beneficiat de un plan de carieră, în linie cu competențele ei profesionale, astfel încât a fost promovată intern și din 2016, Teodora este Farmacist Șef DONA.

Înscrierea în programul Bursele de Excelență DONA se poate face pe tot parcursul anului, prin trimiterea unui e-mail pe adresaThis email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..Studenții înscriși în program beneficiază de oportunitatea de a face parte din echipa Farmaciilor DONA, o echipă cu peste 2.500 profesioniști în domeniul sănătății, dedicați misiunii de a asigura servicii farmaceutice la cel mai înalt nivel calitativ.

 

Despre Farmacia DONA


Grupul DONA este format din firmele: SIEPCOFAR SA, DONA. Logistică, Dona Marketing Grup® și companii în franciza DONA. Farmacia DONA® este unul dintre cele mai apreciate nume în comerțul farmaceutic din România, cu o reputație solidă construită în cei 25 de ani de activitate. Grupul DONA, cu o cifră de afaceri de peste 230 milioane euro, reunește 327 de farmacii deținute de 12 companii antreprenoriale cu capital privat românesc și peste 2.500 de profesioniști în domeniul sănătății devotați unui scop comun, acela de a asigura servicii farmaceutice la cel mai înalt nivel calitativ și astfel brandul Farmacia DONA să devină cel mai cunoscut, iubit și respectat nume de farmacie din România.Peste 2 milioane de oameni trec lunar pragul farmaciilor DONA, răspândite în toate județele ţării. Lista integrală a unităților poate fi consultată aici.

 

Pentru informații de presă suplimentare:

Livia Fericean, Director Comunicare, +40731 799 530, This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

Mihai Chirica, primarul Iasului, a donat sange. Pentru a treia oara in viata, dupa cum a declarat presei, edilul s-a prezentat la Centru Regional de Transfuzie pentru a veni in sprijinul celor care au nevoie de sange. Chiar daca nu are probleme de sanatate, medicii i-au recomandat primarului sa evite stresuul in ziua donarii. Chirica a declarat ca va reveni la Centru Regional de Transfuzii dupa 6 luni pentru o noua donare.

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« August 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31