×

Warning

JUser: :_load: Unable to load user with ID: 82

Leul s-a depreciat în raport cu euro săptămâna trecută încet, dar cu consecvenţă, cursul urcând vineri la 4,7619 lei, îndreptându-se spre recordul istoric înregistrat pe 25 ianuarie, de 4,7648 lei/euro, arată datele Băncii Naţionale.

Published in Economic

Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava (USV), în parteneriat cu alte trei instituţii academice din ţară, derulează un proiect european vizând inserţia pe piaţa muncii, în valoare totală de peste 1,2 milioane de euro, a anunţat, ieri, purtătorul de cuvânt al USV, Codrut Şerban.

Published in Suceava

Cursul de schimb leu/euro a deschis în creştere pe sesiunea interbancară, urcând cu 0,05% şi ajungând la nivelul de 4,77 lei. Cursul BNR oficial anunţat miercuri pentru un leu era de 4.7569 lei. Leul s-a depreciat şi în faţa dolarului, depăşind pragul de 4,21 lei.

Published in Finance

Investitii in infrastructura! 70 de milioane de EURO, fonduri de la Uniunea Europeana, se vor cheltui pentru modernizarea acii de rulare a tramvaielor si pentru achizitia de noi mijloace de transport. Sunt doua proiecte care vor primi finantare. Un al treilea proiect este in curs de relizare si vizeaza atragerea de bani pentru investitii in calea de rulare care face legatura intre Piata "Doi baieti" si Dancu.

Published in ȘTIRI VIDEO

Metoda "Accidentul" este una dintre cele mai folosite de hoti pentru a sustrage bani de la persoane in varsta. Sub o falsa identitate, acestia suna la pensionari si le spun ca una dintre rude a suferit un accident si are nevoie de o operatie pentru a fi salvata, in schimbul unei sume de bani. Cel mai recent caz a fost al unei femei de 64 de ani care a anuntat insa Politia.

Published in ȘTIRI VIDEO

Prejudicii de miliarde de euro pentru statul roman, terenuri care vor a fi vandute si chiriasi evacuati. Este un peisaj sumbru dar care descrie perfect situatia in care se afla zona industriala a Iasului. Afaceristi cu potential financiar vor sa cumpere aceste terenuri pentru a construi cele mai indraznete proiecte imobiliare dar in spatele tuturor sta o realitate crunta. Cum are de pierdut statul roman de pe urma acestor interese, veti vedea in materialul ce urmeaza.

Published in ȘTIRI VIDEO

A refuzat mita! Un politist de frontiera a refuzat sa primeasca 100 de EURO de la un cetatean din Republica Moldova. Acesta depasise termenul de sedere in Romania si a incercat sa-l convinga pe omul legii sa „inchida ochii" si sa primeasca cei 100 de EURO. Acum cetateanul moldovean s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infractiunii de dare de mita.

Published in ȘTIRI VIDEO

Ministerul Sănătăţii a alocat aproximativ 3 milioane de euro pentru continuarea investiţiilor la Spitalul Municipal Fălticeni şi achiziţia de aparatură medicală la Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, a anunţat directorul DSP, Cătălina Zorescu.

Published in Suceava

Milioane de euro pentru infrastructura! Municipalitatea continua modernizarea sistemului public de transport. Consilierii locali au aprobat documentatia pentru autorizarea lucrarilor de interventie pe patru tronsoane ale liniilor de tramvai. Suma totala a investitiilor este de peste 50 de milioane de euro, bani care vor fi accesati din fonduri europene.

Published in ȘTIRI VIDEO

Fara buget si fara director. Situatie dificila la Euroregiunea Siret-Prut-Nistru. Chiar daca detine presedintia euroregiunii, Consiliul judetean nu a aprobat nici in iulie un buget pentru anul 2018, iar pentru ca situatia sa devina si mai dificila, fostul director al institutiei si-a depus o cerere de demisie.

Published in ȘTIRI VIDEO
Page 1 of 57