Geo

Geo

Geo

Un bărbat de 23 de ani a murit, iar alte trei persoane, între care un băiat de 14 ani, au fost rănite grav după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat, sâmbătă seara, între Ţăndărei şi Platoneşti, în judeţul Ialomiţa.

Simona Halep, locul I WTA, va juca a treia finală la Cincinnati, a doua consecutivă, atât la această competiţie, cât şi în sezon, după ce a învins-o cu scorul de 6-3, 6-4 pe Arina Sbalenka din Belarus, locul 34 WTA, transmite news.ro.

Înaintea întâlnirii cu Angela Merkel, președintele rus a participat la nunta șefei diplomației austriece Karin Kneissl, care a fost aspru criticată de opoziție pentru că a subminat politica externă a Uniunii Europene prin invitarea liderului de la Kremlin, relatează euronews.

Câteva sute de persoane au protestat în Piaţa Victoriei, vineri seară, pentru a marca o săptămână de la violenţele înregistrate la manifestaţiile din data de 10 august.

Începând de ieri, până vineri, 24 august, între orele 8.00 și 18.00, echipele Citadin SA vor face reparații, în funcție de condițiile meteorologice, pe strada Bariera Veche.

Politehnica Iaşi a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-1 (2-0), vineri seara, pe teren propriu, într-un prim meci din etapa a 5-a a Ligii I de fotbal.

Primul eveniment dedicat berii artizanale organizat în judeţul Iaşi, Festivalul Girafelor, are loc în perioada 7-9 septembrie, la baza de agrement Ciric, iar organizatorii promit deopotrivă experienţe culinare şi acorduri care să acopere "o largă plajă muzicală", arată organizatorii.

Pe sediul PSD Neamţ au apărut desene tip graffiti cu mesaje precum „Liberte, egalite, m..e PSD", iar la Iaşi, panoul din faţa sediului PSD, pe care se află fotografii cu aleşii locali şi parlamentarii, a fost vopsit, astfel încât să nu se mai vadă chipurile.

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« August 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31