Municipiul Vaslui va avea o pistă pentru skateboarding şi role

 

 

×

Warning

JUser: :_load: Unable to load user with ID: 88

JUser: :_load: Unable to load user with ID: 75

Municipiul Vaslui va avea o pistă pentru skateboarding şi role

Written by  Aug 30, 2019

Consilierii locali din municipiul Vaslui au aprobat, în cadrul unei şedinţe ordinare, regulamentul de funcţionare al pistei de skateboarding şi role, care va fi dată în folosinţă în cursul lunii septembrie.

Investiţia pentru pista de skateboarding s-a ridicat la aproximativ 800.000 de lei.

‘Termenul de finalizare al construcţiei este luna septembrie, dar, din discuţiile avute de conducerea primăriei cu reprezentanţii firmei care execută lucrările, acestea s-a putea finaliza mai devreme faţă de termenul stabilit. Astfel, ne dorim să dăm în folosinţă pista cât mai repede posibil, pentru ca toţi cei interesaţi să se bucure de ea’, a declarat, pentru AGERPRES, viceprimarul municipiului Vaslui, Dragoş Cazacu.

Pista va putea fi folosită în mod gratuit de utilizatori, iar cu acordul prealabil al administratorului şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare, aceasta va putea găzdui organizarea, de către ONG-uri sau persoane juridice, a unor evenimente, cursuri sau competiţii de profil.

Potrivit regulamentului aprobat de consilieri, programul de funcţionare al pistei de skateboarding va fi în perioada 1 mai- 31 octombrie între orele 10.00 – 21.00, iar în intervalul 1 noiembrie – 30 aprilie între orele 10.00 – 19.00, programul putând fi modificat de administratorul pistei în funcţie de condiţiile meteorologice, precum şi în cazul organizării unor evenimente.

(Sursa: Agerpres)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« September 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30